URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 August 2010, 17:58

S-a trezit cu o baterie de ceas în pâine! (FOTO / VIDEO)

O brutărie din satul Fegernicul Nou, comuna Sârbi, a fost închisă, miercuri, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după ce un bărbat din Abram a găsit o baterie de ceas într-o pâine. Echipa a pornit în control după ce Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a fost sesizat de jurnalişti şi nu mică le-a fost mirarea inspectorilor când au găsit urme de mucegai, muşte în vase, dar şi excremente de şoareci.

"Într-adevăr, în pâine era o baterie de ceas, ceea ce pe fluxul de producţie nu avea cum să fie. Am constatat însă şi o serie de alte deficienţe. În spaţiile de depozitare a făinii s-au constatat urme de rozătoare şi excremente, nu s-a putut face dovada de cernere a făinii, iar astfel bateria ar fi putut ajunge în pâine. Probabil că acestea au fost datorită faptului că administratorii sunt plecaţi în concediu", a precizat Sebastian Secoşan, şeful CJPC Bihor.

Potrivit acestuia, firma nu mai figurează în evidenţele CJPC cu abateri, dar ca o primă măsură, comisarii au închis sediul brutăriei şi vor întocmi un proces-verbal de contravenţie, dispunând, totodată, şi măsuri de remediere. "Pentru că administratorii sunt plecaţi, procesul-verbal de contravenţie nu a putut fi finalizat, dar oricum vor primi o amendă. Dacă angajaţii vor curăţa şi vor remedia problemele constatate, brutăria poate fi redeschisă oricând, cu condiţia să ne anunţe", a spus Secoşan.

baterie de ceas in paine_06.jpgBateria a fost găsită în pâine săptămâna trecută, de Dorel Gramă, un pensionar de boală în vârstă de 61 de ani, din Abram, care a cumpărat-o de la magazinul din sat şi, împreună cu vecinul său, s-a pus la masă, să mănânce. Omul spune că "descoperirea" i-a cauzat o sperietură pe cinste. "Pâinea era într-o pungă feliată, pe care scria numele firmei Ionali din Fegernicu Nou. Mâncând din ea, am simţit că e ceva amar, dar nu am dat importanţă pe moment. Mai târziu am vrut să muşc şi, când am ridicat pâinea, am văzut că străluceşte ceva în felie. Am crezut că o fi bila de la malaxor, că s-o fi defectat ceva, dar când m-am uitat mai bine am văzut că era o baterie de ceas", a declarat Dorel Gramă pentru BIHOREANUL.

Bărbatul a afirmat că, la o oră după ce a mâncat i s-a făcut rău, la fel şi vecinului. "Ne-a consultat un medic, care ne-a spus că trebuie să facem analize, mai ales că eu încă nu mă simt bine. Nu vreau daune morale, pentru că nu din răutate am sesizat întâmplarea, ci vreau doar ca proprietarii brutăriei să ne plătească medicamentele şi analizele, pentru că vecinul e şomer, iar eu pensionar, şi nu avem banii aceştia" , a mai spus Gramă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
...
ce prostie omenesca....in primu rand nu ar mai trebui sa ii las sa isi desfasoare activitatea pan nu se rezolva problema la brutarie asa cv nu se poate si ce sala de racire a painii si ce conditii......pacat painea e bunicica dar nu tot timpu, de multe ori painea care o cumparam de lal distribuitor era tare ca piatra .....iar dak sunai la administrator sa le comunici care este situatia demulte ori iti inchidea tel ....dar in sfarsit si gasit si firma aceasta nasu .....sunteti de tot rahatuu cu brutaria voastra si cacatu vostru de soareci !!!!!!!!
Postat 13 August 2010, 16:02 de anonim
"16 milioane de romani!". Don Budau, intre raportari si rezultate efective!
1. De la ce firme au fost aduse, ingredientele utilizate? Nu ma refer doar la: faina (alba), drojdie și sare. 2. Dle Secosan, prelevări conforme de apa tehnologica ați efectuat? Daca nu, de ce nu? 3. Cine a întocmit documentația HACCP? Agenții economici cunosc faptul ca firma/persoana, care întocmește asemenea documentații, trebuie sa se implice și în implementarea conforma a acesteia (audit s.a.)? Mai ales dacă (întâmplător?) este și cadru didactic universitar? 4. Pe linie de Siguranța alimentelor: a) câte acțiuni de control s-au făcut, începând cu anul 2007? b) cine, de la sediu DSVSA Bihor, a făcut ultimele doua evaluări anuale? La ce grad de risc, a fost încadrată unitatea, la ultima evaluare? 5. Pentru: a) activitate preventiva neconforma; b) control mod de implementare proceduri HACCP neconform, responsabililor pe linie de siguranța alimentelor Bihor, calificativ: nesatisfăcător. 6. Daca nu o fi secret de serviciu: Cate "stimulente" (oficiale) și premii, au primit, din 2009, pana în prezent: Pantea Felicia, Lung Dan Ioan, Gelu Mircea Budau? PS Si unii ca ”gogu”, știu de ce!
Postat 13 August 2010, 01:39 de un competent
ssssss
...cea mai adevarata paine din bihor--''pita de lugas'' sa vedeti ce utilaje,si cum lucreaza baietii din Lugas!!!jos palaria
Postat 12 August 2010, 10:58 de gogu.
protectie pana la... dex pt exprimare
Dumnezeule mare....astea sunt exprimari ale unui organ de control al statului??????? " cacat de soareci"...."doamne batieti-l".....aisisipiu.....femeile astea erau potrivite la tejgheaua pietei din Izbuc ( no ofense pt izbucani).De ras.Sau de plans.Nu ca ar fi recomandat sa gasesti baterii in paine, dar cred ca se poate face si altfel, chiar daca nivelul lingvistic al celui controlat e f jos. Bine ca s-a rezolvat problema cacatului (sau a bateriei),suntem protejati.
Postat 11 August 2010, 21:33 de cetateanul protejat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON