URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Noiembrie 2012, 19:28

Răpitorul prostituatei de 20 de ani a fost arestat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii DIICOT l-au reţinut pe presupusul răpitor al prostituatei de 20 de ani, "săltată" miercuri după amiază de pe o stradă din Salonta, acesta fiind un orădean cunoscut drept traficant de persoane şi proxenet.

Surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că bărbatul se numeşte Budai Istvan, iar joi seară a fost prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Budai susţinecă nu a răpit-o pe prostituată, ci că dimpotrivă, fata ar fi vrut să meargă cu el.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, poliţiştii bihoreni au început miercuri după amiază o anchetă, după ce o prostituată din Salonta a reclamat la 112 că prietena ei, tot prostituată, a fost răpită de pe stradă, din apropierea pieţei Obor, de şoferul unui BMW de culoare închisă cu număr de Polonia.

Maşina a fost găsită câteva ore mai târziu, iar atât presupusul răpitor cât şi prostituata au fost duşi la audieri, la Serviciul Teritorial Oradea al DIICOT. Budai a fost reținut în arestul IPJ Bihor în cursul nopții de miercuri spre joi.

UPDATE:

Judecătoria Oradea a admis cererea procurorilor şi l-a arestat pe Budai pentru 29 de zile, după ce anchetatorii au stabilit că acesta a acţionat premeditat, pentru a o aduce pe tânără să se prostitueze în Oradea. Soluţia poate fi atacată, însă, cu recurs.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
budai karoly
budai karoly
Postat 01 Noiembrie 2012, 21:28 de budai karoly
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3926 RON
  • 1 EUR = 4.8068 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON