URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Octombrie 2019, 16:21

Pus sub control judiciar după ce a furat un bidon cu pălincă, un hoţ din Bihor a recidivat: a golit casa de vacanţă a unui timişorean

Pus sub control judiciar după ce a furat un bidon cu pălincă, un hoţ din Bihor a recidivat: a golit casa de vacanţă a unui timişorean foto generic, ziare.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tânăr în vârstă 23 ani din comuna Criştiorul de Jos a fost reţinut pentru 24 de ore şi este anchetat pentru furt calificat, după ce, în noaptea de luni spre marţi, a golit o casă de vacanţă din satul Sălişte de Vaşcău, poliţiştii reuşind să recupereze toate bunurile sustrase.

Furtul a fost descoperit de proprietarul casei, marţi dimineaţă, un timişorean în vârstă de 56 ani. Omul a găsit locuinţa goală, hoţul, care a intrat spărgând un geam, luând tot ce se putea duce, de la scule, până la haine, mâncare şi obiecte casnice. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, cercetările în caz au fost efectuate de poliţiştii din Criştiorul de Jos, care l-au găsit în câteva ore pe autor: un tânăr de 23 de ani, din Săliște de Vașcău, de la care oamenii legii au recuperat integral prejudiciul.

Hoţul, pe numele său Dragoş Cătălin Plisco, a ajuns în Arestul Poliţiei marţi şi este anchetat pentru furt calificat, măsura preventivă fiind luată întrucât acesta şi-a încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar, dispuse împotriva lui pentru fapte similare comise luna trecută, pe 26 septembrie.

După cum BIHOREANUL scria la vremea respectivă, atunci, tânărul a intrat într-o altă casă de vacanţă de unde a furat calculatorul, un aparat foto, un sistem audio, o aerotermă, dar şi bidonul cu aproximativ 40 de litri de pălincă. La fel ca acum, poliţiştii au reuşit să recupereze paguba, dar numai parţial. Asta pentru că hoţul s-a "servit" copios din pălinca furată, iar apoi, când să plece cu bidonul spre casă, l-a scăpat, vărsând restul băuturii.

Totodată, în urmă cu 2 ani, Plisco a fost condamnat definitiv la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare pentru furt calificat şi conducerea unui autoturism fără permis de conducere, după ce, în primăvara lui 2017, a furat o maşină din Ştei şi s-a plimbat cu ea până când a făcut-o praf iar dintr-o casă din Sălişte de Vaşcău, a luat 160 litri de pălincă şi un televizor Panasonic. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON