URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Decembrie 2009, 17:24

PSD Bihor a contestat rezultatul alegerilor la Biroul Electoral Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Domnul senator Ioan Mang, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene, şi domnul avocat Vasile Duţă, de la Departamentul Juridic al PSD Bihor, au depus ieri (n.r. - marţi), la ora 14.00, o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean, împotriva stabilirii rezultatului alegerilor efectuate în data de 6 decembrie", a anunţat deputatul PSD Bihor Sonia Drăghici, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate miercuri.

Conform documentului prezentat în faţa jurnaliştilor, în contestaţie PSD Bihor arată că la al doilea tur de scrutin prezidenţial au votat în numeroase secţii de votare peste 385 de persoane ale căror coduri numerice personale nu corespund cu numele şi adresele consemnate în tabelele cu alegătorii prezenţi la urne în respectivele secţii.

"Solicităm analizarea şi verificarea tuturor elementelor de identificare a persoanelor care au votat în secţiile de votare speciale din judeţul Bihor, precum şi verificarea listelor permanente din localităţile de domiciliu ale acestora, în scopul identificării exercitării votului multiplu. Solicităm acest lucru întrucât la secţiile de votare speciale nr. 144, 145, 146, 147, 221, 228, 431, 475, 484, 638, 727, verificate de noi, am constatat că pentru o parte din alegătorii înscrişi în tabelul cu alegătorii care au votat (…) s-a consemnat un cod numeric personal eronat sau invalid, respectiv adrese incomplete sau inexistente", se arată în acţiunea PSD Bihor.

De asemenea, potrivit contestaţiei, în judeţul Bihor ar fi votat persoane a căror vârstă este neverosimilă. "Vă învederăm faptul că pe aceste tabele au fost inserate date personale ale unor persoane probabil decedate anterior zilei votului", se arată în document, care citează situaţia unor alegători care şi-ar fi exercitat dreptul de vot la vârste precum 98 sau 99 de ani.

Un alt aspect menţionat în contestaţia PSD Bihor se referă la faptul că la mai multe secţii de votare, procesele-verbale de numărare a voturilor depuse la Biroul Electoral Judeţean diferă cifric de procesele-verbale încheiate la sediile secţiilor de votare şi semnate de reprezentanţii din birourile acestor secţii de votare.

Deputatul Sonia Drăghici a declarat că, pe lângă aceste aspecte consemnate în contestaţie, reprezentanţii PSD Bihor au mai sesizat şi alt tip de evenimente "care conduc la concluzia că alegerile au fost fraudate". Drăghici a dat exemplu, în acest sens, faptul că au existat localităţi, precum comuna Olcea, condusă de un primar PDL, unde au votat la urna mobilă persoane care nu au cerut acest lucru şi care nici nu au dovedit că erau bolnave la domiciliu, neavând acte medicale care să certifice acest lucru.

Totodată, deputatul Sonia Drăghici a afirmat că, pe 6 decembrie, "numeroşi pacienţi de la Spitalul Orăşenesc din Marghita au fost transportaţi la secţii de votare speciale pentru a vota".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON