URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oamenilor le plac poveştile de succes. Le sorb de pe buzele povestitorilor, îşi turtesc nasurile de ecranele televizoarelor când le văd filmate, îi adoră pe cei care ajung să aibă succes prin forţele proprii sau contexte favorabile ale destinului. Cu cât cel care vânează succesul porneşte mai de jos şi cu cât posibilităţile-i sunt mai mici, cu atât mai spectaculoasă va fi izbânda şi mai mare bucuria oamenilor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
14 Decembrie 2012, 14:58

Protectorul de la Garda Financiară al patronului Trei G, condamnat cu suspendare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor a pronunţat sentinţa în cazul lui Florenţiu Nuţu Simionescu, comisarul Gărzii Financiare Bihor trimis în judecată de procurorii DNA Oradea în iunie acest an sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată, după ce a recunoscut că a încasat taxe de protecţie în valoare de 15.000 euro pentru protejarea grupării evazioniste coordonată de patronul Trei G, Ion Govoreanu.

În urma procesului, Simionescu a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.

Potrivit sentinţei, comisarul are obligaţia ca, în termenul de încercare, să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

Totodată, judecătorii au dispus ca Simionescu să restituie sumele încasate ca taxă de protecţie, în valoare de 15.000 euro, către Emil Pop, finul de cununie al omului de afaceri Ion Govoreanu, care i-a plătit şi care, în vara acestui an, l-a denunţat.

Până când denunţătorul îşi va recupera întreaga sumă de bani, judecătorii au decis să menţină sechestrul asigurator instituit în timpul anchetei penale asupra bunurilor mobile şi imobile ale comisarului.

Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată atât de comisarul Gărzii Financiare, în prezent suspendat din funcţie, cât şi de procurorii DNA Oradea, prin apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea

Florenţiu Nuţu Simionescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie acest an. Potrivit rechizitoriului, comisarului i se impută că, în perioada octombrie 2008 - iulie 2009, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o faţă de comisari din cadrul Gărzii Financiare, a încasat 15.000 de euro de la Emil Pop, pentru a proteja trei dintre firmele acestuia, implicate în suveica evazionistă coordonată de naşul său de cununie, patronul Trei G.

Suma reprezenta o taxă de protecţie, pentru ca verificările făcute la societăţile respective să se limiteze la constatarea unor abateri minore, soldate cu avertismente şi amenzi nesemnificative, de maxim 2.000 de lei. În acest timp, beneficiind de protecţia comisarului, bugetul de stat a fost fraudat cu peste 30 milioane de lei.

Pe 31 mai Simionescu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 1 iunie procurorii au înlocuit această măsură cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea pe un termen de 30 de zile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
cuib de interlopi nu infractori dovediti, e multa spaga de colectat
8 ani de jaf si de cuiburi organizate infractionale, mai dureza inca 2 ani de destructurare si crearea altora probabil :)))) 2014. Spaga intra banul la baiatu !
Postat 15 Decembrie 2012, 16:39 de spaga intra banul la
RETORIC
Cum se intreba un forumist CE NAIBA E IN ORADEA ASTA??????????CUIB DE ....
Postat 14 Decembrie 2012, 15:57 de ADINA
CAM TARZIU STIREA
Cam tarziu aceasta stire, din 14.11.2012 pana in prezent ce drecu ati produs?
Postat 14 Decembrie 2012, 15:56 de MICK
mesal
Romanilor au venit psdi-stii la putere......la Furat maaaa ...ca oricum primiti cu suspendare!!!!!!!!
Postat 14 Decembrie 2012, 15:20 de mesaj
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Premieră: 30 de biciclişti au călătorit cu trenul într-un mod inedit pentru a participa la primul brunch tradiţional în judeţul Bihor (FOTO)
  • Retro-mania: Din nostalgie şi pasiune, un grup de orădeni dau bani mulți pentru mașini de epocă (FOTO)
  • Artistă cu lipici: Rúzsa Magdi, una dintre cele mai iubite cântăreţe din Ungaria, a adunat mii de orădeni în Cetate, la Zilele Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • „Zi de zi aici vom fi!”: Protestatarii orădenii au dansat Hora Unirii, dar au cerut izgonirea PSD-ului din ţară (FOTO / VIDEO)
  • 'Călăreţii Diavolului' din Győr au făcut demonstraţii de turnir, iar bucătari iscusiţi au gătit bunătăţi ungureşti în Cetate. Vezi programul Zilelor Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • Spectacol de pomină la European Music Open: Trupa Castro Romero din Spania a adus muzica şi dansul flamenco pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
  • „Azi e zi de sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!”: Miting cu participare redusă în Oradea după condamnarea şefului PSD (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Trotuarele de pe drumul expres sunt pline de buruieni (FOTO)
  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON