A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/turnul primariei (2).jpg): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1093

Programul de vizitare a turnului Primariei a fost prelungit
URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
07 Iunie 2011, 14:12

Programul de vizitare a turnului Primăriei a fost prelungit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând cu luna iunie programul de vizitare a turnului Primăriei a fost prelungit. Spre deosebire de perioada precendentă când obiectivul turistic putea fi vizitat doar până la ora 15:30, începând din această lună obiectivul turistic poate fi vizitat între orele 12:30 şi 18:30 în cursul săptămânii, respectiv până la ora 19:30 sâmbăta şi duminica.

În weekend ultima urcare se va face la ora 19. În cursul zilei de luni turnul va fi închis pentru curăţenie.

Spre deosebire de lunile aprilie şi mai, când accesul în turn a fost gratuit, cei care doresc să urce în Turnul Primăriei nu mai sunt nevoiţi să se programeze telefonic, decât în cazul în care este vorba de grupuri organizate mai mari de 10 persoane.

În acest caz programările se pot face la numărul de telefon 0731.212.284 şi 0259.437.000, interior 262. Taxa de intrare este de 5 lei pe persoană, respectiv 3 lei pe persoană în cazul grupurilor organizate cu peste 10 vizitatori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1833 RON
  • 1 EUR = 4.7227 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON