URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
01 Martie 2011, 17:52

Primarul spune că CET ori se eficientizează ori se închide!

Primarul Ilie Bolojan este nemulţumit de prestaţia conducerii societăţii Electrocentrale. "Cu cât afli mai multe, cu atât îţi dai seama mai tare cât de prost a fost gestionată această societate", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful executivului local a stabilit cu conducerea societăţii Electrocentrale un plan de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii şi este hotărât ca în cazul în care acesta nu va fi respectat să lase CET-ul fără obiect de activitate concesionând viitoarea termocentrală unui operator privat. "Dacă acest plan de acţiune nu va fi respectat de către Electrocentrale, vom delega gestionarea acestui serviciu unui operator privat. Orădeanul nu e interesat cine gestionează centrala ci îl interesează să plătească un preţ rezonabil iar serviciul furnizat să aibă continuitate", a declarat Bolojan.

Reduceri cheltuielile şi pierderile!

Conform declaraţiei primarului, Electrocentrale va trebui să îşi îmbunătăţească activitatea, reducând, printre altele, de la 7 la 10 zile intervalul de timp pentru rezolvarea reclamaţiilor privind facturarea şi de la 10 la 5i zile a perioadei în care societatea răspunde la reclamaţiile orădenilor.

Noile termene limită vor fi implementate etapizat până în 2015. Tot până atunci Electrocentrale va trebui să îşi reducă de la 16% la doar 11% costul cu forţa de muncă raportat la venituri şi de la 39,8% la 30,5% pierderile de pe reţea. În paralel, conducerea societăţii s-a obligat să majoreze de la 85% la 98% rata de colectare a creanţelor de la datornici.

CET trece pe gaz

Primarul de Oradea a mai declarat că noii indicatori de performanţă implică reduceri de personal, investiţii masive în reabilitarea reţelelor şi îmbunătăţirea managementului societăţii. "Dacă nu se face nimic, în câţiva ani vom ajunge ca Baia Mare, unde sistemul de încălzire centralizată s-a dezafectat, ori bun-rău, cum este, eficientizat, acesta este mai rentabil decât centralale individuale", a spus Bolojan.

Şeful executivului local a mai afirmat că Ministerul Mediului a declarat săptămâna trecută drept admisibil proiectul privind reabilitarea sistemului de termoficare a Oradiei şi înlocuirea actualei centrale pe cărbune cu o centrală modernă care va funcţiona pe bază de gaz şi apă geotermală. Finanţată din fonduri europene, investiţia se va ridica la 77 milioane euro şi este cel mai mare proiect pe energie termică din România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
nupe bune?
Am centrala pe peleti, stau in centru , nu o sa ma racordez la reteaua de gaz existenta,niciodata, evident, o sa ma amendati chiar daca nu poluez si mi am pus centrala cu casa verde?
Postat 04 Martie 2011, 23:11 de oradean78
spaga
mai taiati din ele (tevi) dale draqului , praful sa se aleaga de el !
Postat 04 Martie 2011, 12:02 de lefter
gaozarilor
sal desfinteze vine vara
Postat 02 Martie 2011, 16:48 de ggg
incalzire
alejdanu' de nea ilie pregateste ceea ce i-a ordonat sefa lui, doamna roujika fosta secretara a lui alex. chis, adica sa ofere serviciile prestate de CET unor firme unguresti, cum s-a intimplat la tirgu mures. sub masca eficientizarii vor oferi jdesutedemii firmelor agreate care nu vor face nimic decit sa incaseze banii. gigacaloria se va face tot de catre cei care o fac si acuma, la fel de prost sau chiar mai prost dar mai scump ca doar banii trebuie sa se intoarca. avm nevoie de o solutie radicala, ce spuneti ?
Postat 02 Martie 2011, 10:40 de OVIDIU
pretul este totul!
pretul este crucial pentru bunul mers al cet-ului. degeaba baga preturi mari la gigacalorie ca daca nu are omul de unde sa plateasca nu plateste. azi unul, maine unul, poimaine unul, dispar tot mai multi, iar factura creste tot mai mult. asta pana cand se va satura toata lumea sa plateasca un serviciu de nimic si se vor debransa toti. sa nu subestimeze nimeni instinctul de turma. cu siguranta exista metode de reducere a pretului gigacaloriei, dar daca se mai poate fura, de ce nu? Bolojan a dat dovada ca are multe calitati, dar se pare ca in ciuda tuturor reusitelor, problema cet-ului va fi piatra de capatai.
Postat 01 Martie 2011, 19:25 de leaf
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON