URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Ianuarie 2013, 13:42

Primarii bihoreni, atenţionaţi să gândească împreună proiecte de dezvoltare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Direcţiile principale pe care trebuie să le urmeze comunităţile din oraşul Valea lui Mihai şi comunele limitrofe au fost identificate joi, în cadrul unui atelier de lucru organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. La eveniment au participat, potriivt unui comunicat al ADRNV, peste 20 de reprezentanţi ai primăriilor şi ai diferitelor asociaţii din zonă.

Edilii bihoreni au prezentat proiectele pe care le au în derulare, cele pe care doresc în viitor să le implementeze, dar şi problemele majore cu care se confruntă comunităţile locale, respectiv priorităţile identificate în strategiile existente. Calitatea apei, lipsa locurilor de muncă şi a drumurilor de calitate reprezintă câteva dintre punctele nevralgice expuse, dar există şi multe probleme sociale, ca de exemplu necesitatea incluziunii grupurilor defavorizate sau cea a înfiinţării de grădiniţe şi creşe.

„S-a ajuns la limita de sus a posibilităţii de cofinanţare a proiectelor, de către administraţiile locale pentru că s-au angajat mai multe proiecte decât poate duce bugetul local. Problema este că majoritatea proiectelor nu vă aduc venituri noi la buget, ci doar cheltuieli. În următoarea perioadă de programare trebuie să corelaţi mai bine investiţiile, pentru ca acestea să producă un efect real", a avertizat Claudiu Coşier, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, accentuând în acelaşi timp necesitatea unor proiecte integrate, care să includă măsuri coroborate din mai multe domenii şi sectoare pentru a asigura un impact asupra comunităţilor locale.

La rândul ei, echipa de planificare a ADRNV a explicat participanţilor cadrul general european, naţional şi regional în care se derulează procesul de planificare strategică, care sunt obiectivele tematice propuse de Cadrul Strategic Comun pe baza obiectivelor stabilite prin Strategia Europa 2020, direcţiile strategice regionale şi condiţiile generale în care trebuie să se înscrie viitoarele proiecte pentru a avea şanse să atragă finanţare europeană după 2014.

Reprezentanţii ADR Nord-Vest au prezentat, de asemenea, un instrument online de elaborare şi centralizare a ideilor de proiecte, disponibil pe site-ul www.nord-vest.ro/. Întâlnirea a făcut parte din seria de ateliere de lucru cu reprezentanţii comunităţilor locale din Transilvania de Nord, demarată de ADRNV cu scopul de a lansa pregătirea de proiecte aferente perioadei 2014-2020. Până în prezent, în afară de acesta, au mai avut loc trei astfel de ateliere de lucru, la Baia Mare, Tăşnad şi Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cu ganditu'i bai
Cum vor gandi primarii-n cauza impreuna daca nici separat nu le prea merge?Avantarile de pana acum care i-au prins pe unii "descoperiti" nu de monstreaza exces de gandire...Zambiti!Maine va fi mai rau.
Postat 01 Februarie 2013, 12:16 de gyorgy tozser
a
da ce Valea ii oras? :-)
Postat 31 Ianuarie 2013, 15:57 de a
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON