URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 18 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă nu se deschideau graniţele şi romii nu puteau pleca, mânaţi de sărăcie, să cerşească şi să-şi valorifice talentele în UE, azi, în mod cert, întâmplări ca la Borod, ar fi fost banale şi frecvente. Ce s-a întâmplat la Borod? Nişte săteni care au avut tupeul să-i surprindă pe ţigani la furat, au fost bătuţi de întreaga şatră şi s-a înregistrat şi o premieră absolută în zonă, agresorii punând pentru prima oară mâna pe lopeţi, furci şi topoare, dar nu neapărat pentru a munci.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Taximetristul cu care am călătorit săptămâna trecută mi-a spus că, dacă ar fi trăit în altă ţară, şi-ar fi ales o altă meserie: "M-aş fi făcut asasin profesionist. Ai luat comanda, ai executat-o, ai luat banii şi gata. Simplu! Nu ai nimic personal cu omul, îţi faci doar meseria". În ochi i se citeau indicii clare că vorbea cât se poate de serios. L-am privit perplex, căutând replica potrivită pentru o astfel de confesiune. N-am găsit-o. Am plătit şi am coborât.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Arătam recent că în data de 18 iunie a.c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat cea mai neconstituţională, nelegală, ruşinoasă şi imorală decizie de interpretare a legii din întreaga sa existenţă (Decizia nr. 52/2018), stabilind că recursurile formulate în procesele pornite până în data de 20 iulie 2017 sunt inadmisibile, contrar celor statuate prin Decizia 369/2017 a Curţii Constituţionale, explicând totodată şi mecanismul prin care s-a ajuns la o asemenea decizie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
16 Februarie 2011, 18:19

Primăria amenajează un parc cu lac de nuferi lângă Centrul Comercial Lotus

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zona mlăştinoasă aflată în paragină de lângă Centrul Comercial Lotus va fi transformată în zonă verde. Primarul Ilie Bolojan a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea va amenaja cu sprijinul Ministerului Mediului un parc de agrement de 34.140 metri pătraţi pe amplasamentul delimitat de Centrul Comercial Lotus, zona rezidenţială şi biserica ortodoxă aflată în construcţie în strada Dimitrie Cantemir.

"Parcul va avea o structură de tip terasă, în sensul că va fi mai ridicat spre zona Lotus şi biserica ortodoxă şi va avea în partea de nord un lac de agrement alimentat direct din pârâul Peţa", a declarat Ilie Bolojan. Durata de execuţie a lucrărilor a fost stabilită la nouă luni, urmând ca lucrările să înceapă în cursul lunilor mai-iunie.

Investiţia în parcul Salca se va ridica la 2.750.568 lei, echivalentul a circa 650.000 euro, sumă din care 2.000.000 lei, reprezentând 72,71% din costul total, va fi suportată de Administraţia Fondului de Mediu, diferenţa de 750.568 lei urmând a fi acoperită de municipalitate.

Lacul din parc va avea o suprafaţă de 5.180 metri pătraţi şi va fi amenajat cu vegetaţie acvatică, flori de nuferi, plantaţii de bambuşi şi plante de mlaştină. Accesul principal în parc se va face prin strada Meiului urmând ca accesele secundare dinspre străzile Kiev, Zorelelor şi Erkel Ferenc să fie asigurate cu ajutorul unor poduri pietonale.

Parc cu 7.000 de trandafiri

Conform declaraţiei primarului Ilie Bolojan, proiectul parcului Salca va fi completat în anii următori de cel al unui parc de trandafiri. "În continuarea parcului Salca mai avem pregătit un proiect astfel încât cea mai mare parte a celor opt hectare de teren să fie transformate într-o zonă verde. Cel de-al doilea parc va fi unul de trandafiri şi va fi amenajat în anii următori după proiectul unuia din Australia", a spus mai spus primarul.

Parcul de trandafiri va avea o suprafaţă de 5,76 hectare şi va fi amenajat după modelul parcului Victoria State Rose Garden, ai cărui reprezentanţi şi-au dat avizul pentru folosirea proiectului. Parcul rozelor va cuprinde nu mai puţin de 7.000 de puieţi de trandafiri din 900 de soiuri diferite şi va avea propriul laborator de cercetare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Foarte bine
Este bine, mai ales ca grosul banilor vin de la Minister.Imaginea orasului va avea de castigat ca sa nu mai vorbim de sanatatea noastra.Eu ma gandeam la un moment dat ca acolo s-ar potrivi si un orasel al copiilor pentru cei din Nufarul si Velenta.Sau un spatiu de joaca.
Postat 17 Februarie 2011, 10:34 de Pole
Forme fara fond
Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul. Sunt necesare "cosmetizarile" dar nu-s prioritare, mai ales in criza si fara sustinere bugetara guvernamentala. Ce urmeaza, telegondola? Ce conteaza ca biletele si abonamentele la transportul local sunt mai scumpe decat in majoritatea marilor orase, inclusiv Bucuresti? Ce conteaza ca taxele, impozitele locale si gigacaloria sunt in topul celor mai mari? Facem "amenajari" care sa "ia fata" oradeanului. Se dau si stegulete, mititei, berici?
Postat 17 Februarie 2011, 09:35 de Pond
in schimb...
...BIHOREANUL iar nu "amenajaza" corectura in titlu... jalnic!
Postat 17 Februarie 2011, 00:21 de shadow
Superb
Ma bucur sa aud asemenea vesti! In sfarsit ceva placut ochiului si sufletului! Ceva frumos pentru urbea noastra!
Postat 16 Februarie 2011, 22:41 de Excelent
pentru asta aveti bani ??? dar pt gigacalorie sa plateasca majorarea cetateanul ????? hmmmmmmmmmmmmmmm unde e campania electorala ??? si ce ati spus atunci ?????????!!!!!!!!!!! ati uitat ??????????
Postat 16 Februarie 2011, 18:56 de cetatean
mmmmmmm
asta chiar suna bine. si din descriere se pare ca va fi ceva chiar frumos!
Postat 16 Februarie 2011, 18:36 de dan oradeanul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)
  • Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
  • Lansare showroom PREMIUM USED CARS Oradea (FOTO)
  • Flashmob la sediul PSD Bihor: Două pensionare de etnie maghiară au înjurat UDMR pentru că au votat cu PSD (FOTO)
  • Accidentul din Beiuş: Şoferul ar fi adormit la volan, o întreagă familie şi-a pierdut viaţa! (FOTO / VIDEO)
  • A fost 'nebunie' în Cetatea Oradea: Publicul i-a lăsat cu greu să plece pe artiştii de la Subcarpaţi (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul Medieval a scos orădenii din casă: Mii de oameni au petrecut vineri în Cetate (FOTO / VIDEO)
  • Scandal la Borod: Trei bărbaţi au ajuns la spital, zeci de localnici s-au adunat în faţa Primăriei protestând faţă de agresivitatea ţiganilor din zonă (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON