URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Noiembrie 2019, 01:33

Numărătoare paralelă completă în Bihor: Iohannis are voturi aproape cât Dăncilă, Barna şi Diaconu la un loc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii PNL Bihor sunt primii care au încheiat centralizarea rezultatelor votului dat de alegătorii din judeţ la primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică. Numărătoarea paralelă arată că Iohannis, cu aproape 86.000 de voturi primite, a obţinut cât au reuşit, la un loc, contracandidaţii susţinuţi de PSD, USR-PLUS şi respectiv Pro România şi ALDE.

Potrivit numărătorii paralele făcute duminică noapte de liberali, în judeţul Bihor au fost consemnate 239.461 voturi valabil exprimate (faţă de totalul de 501.387 înscrişi în listele electorale permanente), din care candidatul partidului, Klaus Iohannis, a obţinut 85.879 voturi, adică un procentaj de 35,86%.

El este urmat de Viorica Dăncilă, candidata PSD, cu 43.931 sufragii, adică 18,35%.

Candidatul USR-PLUS, Dan Barna, a obţinut 27.281 voturi, ceea ce înseamnă 11,39%.

Pe locul patru se clasează Mircea Diaconu, candidatul alianţei Pro România - ALDE, cu 18.874 voturi, adică 8,88%.

Practic, voturile date de bihoreni pentru Iohannis "cântăresc" aproape cât cele pentru aceşti candidaţi la un loc (90.086 voturi).

În Oradea, prezenţa la vot a fost de 48,61% (90.847 voturi valabil exprimate), şi tot Klaus Iohannis a fost preferatul alegătorilor, cu un scor de 36,47% (32.824 voturi), urmat de Dan Barna, cu 16,21%  (14.593 voturi), Viorica Dancilă 14,03% (12.631 voturi), Kelemen Hunor  11,11% (10.000 voturi), Mircea Diaconu - 9,57% (8.614 voturi) şi Theodor Paleologu - 7,39% (6.649 voturi).

În aproape toate celelalte oraşe din judeţ, tot Klaus Iohannis este pe primul loc, urmat de Viorica Dăncilă.

La Aleşd, candidatul PNL a obţinut 1.993 voturi şi cel al PSD 565 voturi (Dan Barna 426), la Marghita Iohannis are 1.751 voturi, Kelemen Hunor 1.628, Viorica Dăncilă 768, iar Barna 547.

În Beiuş, Iohannis a fost votat de 1.528 alegători, Dăncilă de 1.052, iar Barna de 854, iar la Salonta pe primul loc s-a situat Kelemen Hunor cu 2.603 voturi, urmat de Iohannis cu 1.529 voturi, în timp ce Barna a avut 635 voturi.

Dăncilă s-a clasat peste Iohannis doar în oraşul Nucet (primar PSD), unde a obţinut 554 voturi faţă de 336 candidatul PNL şi doar 93 cel al USR-PLUS, Dan Barna.

În ce priveşte comunele, în cele 45 unităţi administrativ-teritoriale cu primari PNL a câştigat Iohannis, dar acesta a fost pe primul loc şi în multe din cele 24 comune cu edili PSD, ca de pildă Sânmartin (Iohannis – 2.941, Dăncilă – 1.803 voturi), Nojorid (Iohannis - 1.209 voturi, Dăncilă - 458), Ţeţchea (Iohannis - 387, Dăncilă – 329), Sârbi (Iohannis – 486, Dăncilă – 370).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON