URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 August 2011, 13:31

Presa îl caută de "bube" pe Ritli: îi pune în cârcă scandalul bebeluşilor morţi la Maternitate în 2002

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu bine a fost anunţat ca propunere oficială pentru şefia Ministerului Sănătăţii, din partea UDMR Bihor, că doctorul Ritli Ladislau a fost şi luat în colimatorul presei centrale, care repune pe tapet scandalul din 2002, când acesta a fost demis din funcţia de director al DSP după ce 20 de bebeluşi au murit la Maternitatea orădeană.

"Deşi este apreciat drept unul dintre cei mai reputaţi medici din Oradea, Ritli a fost unul din protagoniştii unui amplu scandal. În 2002, pe fondul pasivităţii factorilor de decizie locali, 20 de bebeluşi şi-au găsit sfârşitul în sălile Maternităţii Oradea. În momentul în care această situaţie a devenit publică, mai multe persoane din sistem au fost sacrificate pe altarul intereselor politice şi electorale. Printre ei s-a numărat şi Ladislau Ritli, la aceea vreme şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, care a fost demis din funcţie de ministrul Daniela Bartoş", scrie Evenimentul Zilei, tema fiind abordată şi de alte canale media.

Scandalul la care face referire presa centrală a fost singurul caz de culpă medicală dovedit la Maternitatea Oradea. În 2002, 20 de bebeluşi, toţi internaţi la Secţia de Terapie Intensivă, au decedat din cauza unor infecţii intraspitaliceşti.

Ancheta administrativă dispusă de ministrul Sănătăţii Daniela Bartoş a scos la iveală nu doar că spitalul mustea de mizerie şi microbi, ci şi faptul că şefii instituţiei au ascuns decesele suspecte în rapoartele oficiale.

În urma anchetei ministeriale, directorul general, Doru Crăiuţ, şeful secţiei Neonatologie, Gheorghe Tirla, precum şi toate asistentele-şefe din cadrul Maternităţii au fost demişi pentru incompetenţă. Cu toate acestea, organele de cercetare penală nu au găsit niciun vinovat.

Ritli a fost o "victimă colaterală" a scandalului legat de Maternitate. El a revenit mai apoi ca şef al DSP, redenumită în Autoritatea de Sănătate Publică, în timpul guvernării Tăriceanu, în perioada 2007-2009.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
astea sunt bancuri fiecare cu superficialitatea lui individuala
da vorbim in van local te faci bine acolo dar in timp imunitatatea slabita vorbeste local in alta parte SI ALT medic, si uite asa nu gasesti un medic sa te trateze de la A la Z de ce oare ? ca sa ........... de ce este impartita munca de medic? ca sa nu fie nimeni vinovat. SA aveti parte de o viata fara medici multi si ve ti intelege ce spun, am auzit cazuri de deces din culpa il duce pe bolnav stie ca se sufoca sa nu stea cu capul plecat merge la alt tratam,ent si il pune cu capul jos si se ineca, IL OMOARA , deci scuzati ma in veci pe mana medicilor nu ma voi da , raman copii vinovati si cu constiinta patata toata viata daca nu l duceau la spital sigur traia, sunt suteee de mii de oamenii in acesta situatie.
Postat 10 August 2011, 10:18 de vrajeala
foarte bine
foarte bine ca il cauta de bube !!!!! vrem cadre care si-au facut bine treaba, nu niste demisi (reactivati (politic) de udmr !
Postat 10 August 2011, 00:16 de competenta
Cautati si lucruri bune, "domnilor" ziaristi !
Il loc sa scormoneasca in r...t, vorba cuiva care a postat aici, presa ar putea, spre exemplu, sa incerce sa afle cati copii ai acestui judet a vindecat, de-a lungul carierei, acest medic ...
Postat 09 August 2011, 23:03 de free
Noi il sustinem
Consider ca medicul si omul Ritli Ladislau merita pe deplin o asemenea functie, pentru care noi, bihorenii, ar trebui sa-l sustinem. Ar trebui de asemenea sa fim mandri ca a fost propus pt. functia de ministru ! Ar fi pacat ca ceea ce a inceput dl. Cseke sa faca in Bihor in domeniul sanatatii nu fie dus la bun sfarsit. Trebuie sa recunoastem ca Bihorul n-a primit niciodata atatia bani pt sanatate ...
Postat 09 August 2011, 22:57 de friday
Un medic exceptional
Presa scormoneste, ca de obicei, in r.a.h.a.t., ca asta-i e meseria, insa, punand in balanta eventualele greseli ca, deh, suntem oameni, nu suntem perfecti, mai gresim si noi, si ceea ce a facut acest om pt. oamenii si mai ales pt. copiii acestui oras si nu numai, s-ar inclina fara drept de apel in favoarea "faptelor bune" ale acestui OM, care si-a dedicat existenta salvarii unor vieti si pe care si in prezent il puteti gasi, dimineata devreme sau la ore tarzii din noapte, pe culoarele sectiilor spitalului Gavril Curteanu ...
Postat 09 August 2011, 22:51 de marius
Un Om si n Medic de exceptie
Ana, si eu am fost intr-o situatie similara cu copilul, si dupa 1 an si jumatate de chinuri si diagnostice controversate si paralele cu realitatea, cand niciunul dintre medicii pediatri tineri din Oradea nu si-a asumat raspunderea de a-l trata, avand in gat bacilul piocianic, dobandit INTR-O REPUTATA CLINICA DIN CLUJ, dl. doctor Ritli i-a prescris tratamentul corect, iar de atunci copilul NU S-A MAI IMBOLNAVIT in conditiile in care avea permanent puroi in gat si febra peste 40, si nici un tratament nu dadea rezultat. Din punctul meu de vedere este un medic exceptional, si sincer, la cati medici am fost, niciunul nu se poate compara cu domnia sa ... spun asta fara vreo intentie de a-l ridica gratuit in slavi, nu am niciun interes. Singurul meu interes a fost acela de a reda sanatatea copilului meu, ceea ce dl. doctor a si reusit ... Sunt convinsa ca multi parinti care au avut probleme cu copiii si au fost la dl. Ritli stiu despre ce vorbesc si sunt de acord cu mine !
Postat 09 August 2011, 22:44 de maria
medici de aruncat cum sa te faci bine daca noi nu avem medicamentele necesare comparativ cu olanda,
ce nu sti tu este ca copilul tau trebuie pastrata fisa cu sfintenie deoarece sa ar putea sa devina handicapat cu toata priceperea medicului, imunitatea nu poate fi cumparata e genetica o ai sau te dopezi cu chimicale.DECI bun nu e deloc doar tergiverseaza ceva ce va fi oricum pentru om fatal :)) asta fac medici prelungesc meciul sa nu recidivati inainte de 26 de anii :)) daca ati cunoaste sistemul ati MURI:)) de inima rea
Postat 09 August 2011, 20:31 de da ce sa spun
Cel mai bun
Da, eu stiu sigur ca este cel mai bun dr, pt ca din pacate am ajuns cu copilul la el, dupa ce 3 "reputate" doctorite de la spitalul de copii nu i-au gasit problema. Cand am ajuns la el, era fff grav (aproape septicemie) din cauza unui stafilococ care nu l-a gasit niciuna, in 2 internari succesive. Cand am ajuns la el primul lucru a fost ca i-a recoltat probe si l-a gasit imediat. S-a tratat datorita lui si nici nu a amai avut probleme grave de atunci. Asa ca....jos palaria in fata lui a fost si este un medic exceptional. Pe vremea cand era inca incepator i-a salvat viata fratelui meu, tot asa pt ca un medic incompetent nu a stiu sa-l trateze pana cand a ajuns la un pas de coma, tot Dr. Ritli a fost acolo si l-a salvat. Sper sa poata face ceva si pt ministerul Sanatatii sa-l salveze macar intr-o oarecare masura.
Postat 09 August 2011, 19:45 de Ana
de ce comunisty in functii inalte?
de ce? voi credeti ca e un doctor bun de unde stiti, ati fost pacientii lui?
Postat 09 August 2011, 14:34 de exact
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON