URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Aprilie 2020, 22:01

Prefectura va rechiziţiona hoteluri şi pensiuni din Bihor după ce nimeni nu s-a oferit să închirieze spaţii pentru carantină

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor a luat, duminică, decizia de a rechiziţiona hoteluri şi pensiuni de pe teritoriul judeţului, după ce, în ciuda apelului lansat de autorităţi, niciun operator hotelier nu s-a arătat dispus să închirieze spaţii pentru carantină.

"Astăzi, 5 aprilie, prefectul Dumitru Ţiplea a convocat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU Bihor) pentru a pune în discuţie declanşarea procedurii de rechiziţie a spaţiilor de cazare din Bihor (hoteluri şi pensiuni), în vederea obţinerii avizului Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei", a anunţat, duminică seara, dr. Dorel Ţîrţ, comunicator oficial pe tema COVID-19 în Bihor.

Proiectul de hotărâre propus de prefectul Dumitru Ţiplea a fost votat în unanimitate de către membrii CJSU Bihor.

Decizia are la bază faptul că, în ultimele zile, numărul bihorenilor care revin în ţară a crescut foarte mult, iar capacitatea de carantinare a ajuns la limită, duminică seara fiind în carantină peste 800 de persoane, în 4 centre de cazare amenajate în incinta unor hoteluri şi pensiuni de la marginea Oradiei.

"De asemenea, în cursul zilei de ieri, 4 aprilie, a fost emis Ordinul nr. 74546 al Comandatului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, care prevede ca, în situaţia epuizării locurilor stabilite de carantină, se vor face demersuri pentru contractarea unor spaţii noi, iar în cazul refuzulul proprietarilor / administratorilor spaţiilor respective, se va proceda la rechiziţionarea acestora, conform legii", se precizează în informarea transmisă de dr. Ţîrţ.

În comunicat se menţionează că "apelul public lansat joi, 2 aprilie, de către Direcţia de Sănătate Publică Bihor, prin care operatorii hotelieri erau invitaţi să depună oferte pentru închirierea locaţiilor ca spaţii de carantină, nu s-a soldat cu niciun rezultat".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
What is "rechizitionare"?что это?
Ne pui hotelul la dispozitie, iti dam suma de...pe zi.Cica ar fi 200-300lei/camera.Not bad.Iris-borsului,ceres-1 mai,sintana-sinmartin,padurea neagra.Asta nu era bun:[www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/kitsch-de-lux-administratia-bazinala-de-apa-crisuri-a-bagat-un-munte-de-bani-publici-intr-un-hotel-nefunctional-142239.html]?Sau lista asta:[lege5.ro/Gratuit/gezdenzugq4q/situatia-unitatilor-de-cazare-si-pregatire-aflate-in-administrarea-ministerului-afacerilor-interne-ordin-99-2016?dp=geydcobvgu2dqmy]?
Postat 06 Aprilie 2020, 09:51 de excalibur
Conform legii ... zic "neterminații" !?!
Care lege? A liberalilor care habar n-au de ea? Legi referitoare la rechiziționare țin de stări de război, cel mult de necesitate ... nicidecum de cele de urgență !?! Bate câmpii și Arafat, asociindu-și profesionalismul cu habarnismul liberal, incapabil să monteze corturi militare de tip "spitale de campanie", oriunde e nevoie !?! De fapt, ce ne spune treaba asta ... că îmbolnăvirile vor fi masive, iar haosul e până-n Cotroceni !?! Un hotel intrat în situații de acest fel, adică rechiziționat scopului declarat ... poate deja să scrie pe frontispiciu cuvântul "faliment", pentru că post-Covid nu va avea clienți pe mulți ani înainte și va "deceda" !?!
Postat 06 Aprilie 2020, 09:08 de CrisDumi
Solutii ar fi
Am inteles ca se ofera 300 ron pe zi pe petsoana...si asa se plang hotelierii ca nu au turisti..sant mastodontii din Felix...Crisana,Poienita...etc
Postat 06 Aprilie 2020, 08:32 de zorro
continental
Continental e potrivit. Oricum e al fostului prefect POP. S-ar putea sa ajute fara mari eforturi. E hai ca glumeam, e bun doar la incasat pentru evenimente de partid. Acum sa vedem cat de buni sunt politicienii. Cat sunt de partea interesului national.
Postat 05 Aprilie 2020, 23:30 de Christa
Starea de urgenta...
Starea de urgenta, forta majora poate conduce si la astfel de masuri.Ca de obicei,lucrurile sunt amestecate,neclare,conform traditiei.Avem 2 probleme: 1.cazare carantinati si 2. cazare medici destinati exclusiv tratare covid19. Prefectura lanseaza apelul public in 01.04 pentru CONTRACTARE spatii de cazare medici :"ofertele vor fi evaluate în funcţie de trei „criterii simple”: localizarea spaţiilor de cazare pe raza municipiului Oradea, clasificarea acestora să fie de 3 stele sau fiecare cameră să dispună de grup sanitar propriu, precum şi distanţa apropiată faţă de Spitalul Municipal şi respectiv faţă de Spitalul Judeţean"(www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/cine-poate-caza-medici-si-asistente-din-oradea-implicate-in-tratarea-pacientilor-infectati-cu-coronavirus-prefectura-bihor-asteapta-oferte-155604.html).Pentru carantinare refugiati o fi cerut in 02.04,nu stim,n-am citit,n-am aflat.Problema este ca statul si institutiile sale detine numeroase spatii de cazare,hoteluri,cabane,pensiuni,de ce nu le foloseste pe alea si recurge la rechizitionarea de la privati.Mai ales ca respectivele resorturi sunt in zone turistice,acum pustii,departe de comunitati.E stare de urgenta dar asta nu te absolva de efortul de a nu fi timpit.
Postat 05 Aprilie 2020, 23:21 de excalibur
Alooo gara...
Cum sa pui stăpânire pe munca unor oameni? Ati pus voi statul vreo cărămidă in constructia unei pensiune sau hotel. A venit prefectura si a zis ia de aci 500.000€ fa ti un hotel? Voi statul ati venit doar in controale, ati dat amenzi si ati impozitare si aerul si tot mai vreți! Bugetari de doi bani ce sunteți voi. Atat nu va duce capul ala de politruci sa imprejmuiti cu gard ghimpat pe vreo 2-3 hectare de teren în care sa amplasati corturi militare de campanie cu spital de campanie iar pe cine il mânca in cur sa vina in Romania dupa ce a cotizat si a fost folosit ca forta de munca in alt stat sa il bagati frumos la cort 14-21 zile iar daca se confirmă că fiind infectat dus 100m până la cortul de tratament si uite cum ati scapa de valul de diasporezi si nu ati pune stăpânire pe ce nu va apartine si nu ati batut un cui. Eu zic sa i cazați la voi acasă ,acasă la membri CJ Bihor ca si asa aveti fiecare 2-3 proprietăți
Postat 05 Aprilie 2020, 22:44 de Adrian_Preda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON