Începând cu luna martie, prefectul Gavrilă Ghilea va ţine audienţe şi în judeţ. Cel puţin o dată pe lună, Ghilea garantează că se va afla în municipiile şi oraşele din Bihor. „Pentru că unele persoane nu se pot deplasa, distanţa din unele locuri e chiar de o sută de kilometri faţă de Oradea, oamenilor le va fi mai uşor să vină la Beiuş sau la Ştei", a explicat prefectul.
Audienţele din judeţ se vor ţine în primăriile din oraşe după ora 16 şi vor fi anunţate cu cel puţin o săptămână înainte.
Prefectul a ţinut să asigure că acest lucru nu va afecta programul audienţelor din Oradea. „Acestea se menţin, în fiecare joi", a încheiat Ghilea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.