URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 August 2018, 12:30

Pozele dezastrului: Au fost date publicității primele imagini din interiorul Palatului Episcopiei Greco-Catolice după incendiu (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prefectura Bihor a dat publicităţii luni, pe pagina proprie de Facebook, primele imagini din interiorul Palatului Episcopiei Greco-Catolice, acestea redând o parte din distrugerile suferite de clădire în urma incendiului devastator de sâmbătă seară.

Într-o postare făcută în jurul orei amiezii, Prefectura oferă o imagine, fie şi parţială, a dezastrului.

În ciuda faptului că acoperişul a fost distrus în întregime şi plafonul celui de-al doilea etaj s-a prăbuşit, prima fotografie arată, totuşi, o stare poate surprinzător de "curată" a impunătorului hol central al Palatului episcopal.

Majoritatea celorlalte fotografii din seria de 12 înfăţişează însă distrugeri mari, atât asupra pereţilor unor încăperi, cât şi a lucrărilor de tâmplărie, uşi şi ferestre.

Într-un comentariu ce însoţeşte imaginile, Prefectura repetă, la fel ca duminică, că deşi "clădirea a fost grav afectată", prestaţia pompierilor a fost lăudabilă: "răspunsul şi profesionalismul pompierilor din cadrul ISU Crişana a fost excepţional", deoarece aceştiau au reuşit să prevină propagarea incendiului la parter şi asupra clădirilor învecinate.

"Cel mai important este că nu au fost victime, iar faptul că s-a reuşit ca un incendiu de asemenea dimensiuni să fie izolat este exclusiv rezultatul modului exemplar în care au acţionat pompierii", arată conducerea Prefecturii Bihor.

Pe de altă parte, instituţia consideră că "nu ar fi de folos să speculăm în spaţiul public pe tema cauzei incendiului", întrucât există o anchetă în derulare şi "toate ipotezele sunt luate în considerare". De asemenea, Prefectura spune că urmează ca "în cel mai scurt timp să avem date oficiale despre ce ar fi putut cauza această tragedie".

În final, Prefectura îndeamnă orădenii "să se implice financiar, atât cât pot, în acest act de normalitate" care este refacerea Palatului episcopal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Sorry
Îmi pare extrem de rău de ce s-a întâmplat, dar Episcopia Greco-Catolică și-a făcut-o cu mâna ei. Să investești sute de mii de euro într-o clădire pe care să n-o pregătești împotriva incendiilor e prostie în stare pură, chiar dacă n-au avut bani. Nu era mai bine să ceară atunci banii de la primărie, în urmă cu zece ani decât să-i ceară acum? Pe de altă parte, Primăria - care sigur știa despre situația clădirii - nu putea să-i ajute atunci, acum zece ani, decât s-o facă acum? Un imens lanț al prostiei care definește, din păcate, o țară întreagă. Ce mi-i Oradea, Aleșdul și Bihorul, ce mi-i Alexandria, Videle și Teleormanul?! Tot una... prostia e universală, îmi pare rău.
Postat 28 August 2018, 10:03 de Shogun
donatii
Intr-adevar a fost un eveniment nefericit pentru toti locuitorii orasului dar nu inteleg de ce toata lumea da vina pe primar , viceprimar.De asemenea toti fac apel pentru strangere de fonduri pentru reparatii cand cladirea a fost retrocedata si apartine Vaticanului care e una din cele mai bogate stat din lume.Asadar , de ce s-ar cheltui bani din bugetul local pentru reparatia cladirii cand s-ar putea folosi pentru alte reparatii s s-ar putea strange bani pentru atatea alte cauze nobile ?
Postat 28 August 2018, 08:36 de mariana19
FaBULA
Ai zis ceva de genul " ban la ban , si păduche la păduche ". Bravo
Postat 27 August 2018, 19:59 de Sandu1206
@bogdan1: tu mai crezi în Mos Crăciun!?
Atunci sa crezi și în renul Rudolph, cel cu nasul roșu. Dar Giuliani cel real ar trebui să le spună prima dată americanilor de protocoalele secrete ale lui Trump cu Rusia cea roșie.
Postat 27 August 2018, 17:25 de FaBULA
Rudolph Giuliani
Rudolph Giuliani sa ne spuna cine I-a dictat ceea ce a scris.
Postat 27 August 2018, 14:21 de scortosul
Mai Ebihoreanul
Mai Ebihoreanul,despre Rudolph Giuliani,nimic !!! O astfel de stire nu pare importanta,sau se supara Bolojan si PNL+USR ?? Aiiaiiiaii, ce jurnalism faceti voi !!!
Postat 27 August 2018, 13:43 de bogdan1
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON