URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Martie 2011, 12:42

Poliţistul "turmentat" din Ciumeghiu, arestat preventiv pentru 10 zile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Magistraţii Tribunalului Bihor au judecat marţi cererea de arestare preventivă emisă de procurorii Parchetului de pe lângă tribunalul Bihor pe numele poliţistului Vasile Adrian Bodnărescu, în vârstă de 37 de ani, agent la Postul de Poliţie Ciumeghiu, acuzat de patru infracţiuni la regimul rutier.

În urma şedinţei secrete, care s-a derulat în Cameră de Consiliu, judecătorul a decis arestarea agentului pentru o perioadă de 10 zile. "După pronunţarea soluţiei, inculpatul a declarat că o va ataca prin recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, judecătorul Cristian Monenci.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor l-au reţinut, luni, pentru 24 de ore, pe subofiţerul Bodnărescu, sub acuzaţia că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, băut fiind, a intrat cu maşina într-un stâlp de curent din localitate şi apoi a părăsit locul faptei. După ce a fost identificat, poliţiştii au descoperit că acesta avea o concentraţie de 0,6 grame la mie alcool în aerul expirat, peste limita legală. Mai mult, s-a constatat că acesta circula cu permisul suspendat, tot din cauza consumului de alcool la volan.

Citeşte pe această temă şi: Un poliţist băut şi cu permisul suspendat a intrat cu maşina în stâlp

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON