URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
04 Iulie 2011, 18:07

Poliţistul care şi-a omorât părinţii şi apoi s-a sinucis: "Boc este vinovat!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ramona Venter, sora poliţistului orădean Gabriel Venter, cel care pe 15 iunie şi-a împuşcat părinţii şi mai apoi s-a sinucis cu pistolul din dotare, susţine că înainte să îşi omoare părinţii şi să îşi tragă un glonţ în cap, fratele său i-a transmis un mesaj în care îl învinovăţea pe premierul Emil Boc pentru gestul său.

05 Ramona Venter (mare).jpgÎn acea zi, cei doi vorbiseră de mai multe ori, iar fata urma să se întâlnească cu el la casa părintească. A întârziat, însă, iar el nu a mai avut răbdare şi s-a împuşcat. De altfel, la scurt timp de la producerea evenimentului, Ramona (foto) declara BIHOREANULUI că ajunsese la concluzia că voia să o împuşte şi pe ea. "Asta a fost concluzia mea, că a vrut să mă omoare şi pe mine. Nici nu ştiu ce să spun. M-am gândit că a fost un semn de la Dumnezeu", spunea tânăra.

Potrivit acesteia, textul ultimului SMS primit de la fratele său cu câteva minute înainte să se împuşte, scria: "Să nu mă urăşti niciodată. Boc este vinovat. Dacă luam salariul normal, mergeam cu Mihaela (n.r. iubita poliţistului, cu care părinţii lui nu erau de acord, deoarece era căsătorită şi avea un copil) în chirie sau o acceptau ăştia şi era totul bine. Îmi pare rău!". "Acesta a fost mesajul pe care mi l-a trimis când încă eu nu ştiam ce se întâmplase", a povestit tânăra, luni, BIHOREANULUI.

Gabriel i-a trimis mesajul chiar cu câteva minute înainte să se împuşte, la ora 22 fără 3 minute. "Cum mi-a trimis mie mesajul, a avut convorbirea cu ea (n.r. cu iubita sa), şi în tipul convorbirii s-a şi împuşcat". Tânăra susţine, într-un interviu televizat, că fratele ei era deprimat deoarece primise cu 600 de lei mai puţin la salariu, iar el ar fi suferit un şoc, mai ales că ar fi vrut să se mute cu iubita lui în chirie. "A luat cu şase milioane mai puţin, i-au tăiat norma de hrană, ceea ce pentru el a fost un şoc", a spus tânăra.

Aceasta a mai precizat că nu este adevărat că Gabriel ar fi furat bani de acasă, cum se zvonea, şi, la fel, a negat şi zvonurile potrivit cărora acesta nu ar mai fi avut niciodată o iubită înaintea celei cu care părinţii celor doi nu erau de acord, deoarece ea era căsătorită. "Nu e adevărat, deoarece în urmă cu doi ani era pe punctul să se căsătorească, şi a mai avut multe relaţii de atunci", a mai spus ea.

Poliţistul Gabriel Venter, 33 de ani, era agent de proximitate în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, când, în seara zilei de 15 iunie, şi-a împuşcat părinţii, după care şi-a tras un glonţ în cap, el decedând ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, după ce medicii au constatat că e în moarte cerebrală, iar sora sa a decis să îi doneze organele.

Anchetatorii au stabilit că poliţistul a comis crimele iar apoi a vrut să se sinucidă, deoarece părinţii nu puteau să accepte că acesta avea o relaţie cu o femeie căsătorită, cu care poliţistul voia să se mute chiar în apartamentul în care locuia alături de părinţi. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor continuă ancheta în acest caz.

Citeşte întreaga poveste în articolul "Poliţist şi asasin"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
vizionarilor
in seara zilei de 15 martie si-a impuscat parintii??!!!!! hihihihi
Postat 05 Iulie 2011, 14:02 de nimeni
ce prosti scrieti
pe cuvant ma apuca rasul el o iubea pe maritata ca ochii din cap si l a marcat 600 lei, hai sa fim seriosi aici este ceva cutremurator dar din pacate ascuns bine, dar avem potie sa si faca treaba nu este asta motivul "sinucideri" nici vorba, si noi zi de zi urlama ca basscu asa, ca nu stiu care asa dar nu e un motiv de sinucidere nici vorba, povesti pentru debili mintali aia oricum nu inteleg nimic:)) orele mortii sunt foarte importante.mie mi se pare sinistru ca si iubita si soar sa l vada ca pe un CRIMINAL asa inopinant, cum poate un om bland sa devina o fiara sa si urasca pe totii, cum, eu tot incerc si nu pot, unde este dragsote nu este radacina de URA.
Postat 05 Iulie 2011, 10:53 de mama!
ce prosti scrieti
ea de ce trebuia sa se intalnesca cu el ca sa discute despre BOC!!! voi constientizati ce scrieti, atunci de vina e Primarul, de vina e Justitia, de vina e EBIHOREANUL ma doare capul cand il citesc ar trebui sa mi platesca medicamentele :)) habar aveti sa narati o tema, de vina e aceasta sora ca am FIEREA amara, PRIVITI o ce va spune fata ei, aveti incredere in ea , va lasati copilul pe mana ei doar 5 minute :)) nu mai mult , nu vedeti a intarziat si fartele ei se simtea GROAZINC , BOC l a determinat sa nu mai traisca, ha, ha, ha, ha Doamne ce ne facem cu atatia labili psihici!
Postat 05 Iulie 2011, 10:44 de mama!
rasuflata
a povestit luni bihoreanului dupa ce sambata povestise informatiei de bihor :):):):) straniu! credeam ca sunteti mai "abili" decat altii. informatiile rasuflasera deja cand v-ati gandit voi sa o intrebati. sau nici macar nu v-ati mai obosit?
Postat 05 Iulie 2011, 09:42 de scaramouche
Are si el dreptate !
....cu 600 de lei cate ore putea clampani la pacanele, cate ,,saniute'' putea da pe gat ! Un vai de mama lui, facea umbra pamantului degeaba ! Cea mai buna caracterizare a militistilor de azi a facut-o seful politiei romane, chestorul Liviu POPA, la Cluj in 28 ian. a.c. :,,Avem suficienti politisti betivi si nenorociti'' Aproape zilnic vezi la tv cum militistii impusca, se impusca si cate alte nazbatii mai fac ! AFARA CU EI !
Postat 05 Iulie 2011, 06:39 de ionel
serios?
sau poate cele 3 luni de "facultate" la campina si bac-ul luat pe vremea lui delma. lasati-l si pe nefericitul asta, era un cadavru umblator cu mult timp inainte de momentul tragic. boc, poc, ioc si floc ce sa-i faca?
Postat 04 Iulie 2011, 23:01 de ioan
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Urmaşii Marii Uniri îşi cinstesc înaintaşii: În Chioag a fost dezvelită o placă în memoria săteanului care s-a dus, în 1918, la Alba Iulia (FOTO)
  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON