URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iulie 2018, 16:13

Poliţiştii de frontieră bihoreni se pregătesc pentru aglomeraţii la graniţe. Ce trebuie să ştie călătorii

Poliţiştii de frontieră bihoreni se pregătesc pentru aglomeraţii la graniţe. Ce trebuie să ştie călătorii (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum în perioada următoare se prefigurează o creştere a numărului de persoane care tranzitează frontierele cu Ungaria, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a luat mai multe măsuri pentru a asigura fluidizarea traficului prin graniţe şi le face câteva recomandări celor care pleacă în vacanţă.

Potrivit unui comunicat transmis de comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, s-a dispus suplimentarea personalului care controlează documentele şi creşterea numărului de artere de control în limita configuraţiei punctelor de frontieră.

De asemenea, ITPF Oradea anunţă "desfăşurarea unor acţiuni comune la nivel local cu structurile IPJ Bihor si Arad, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă".

Reprezentanţii ITPF Oradea amintesc că, în baza acordurilor bilaterale şi reglementărilor europene, controlul de frontieră se efectuează, în comun, cu autorităţile de frontieră din Ungaria.

"Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea alocă personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti alocaţi  de către Politia Ungară", se arată în informare.

De asemenea, pe teritoriul statului vecin sunt prevăzute în reglementări privind "camionstopul" în Ungaria, restricţii de circulaţie la sfârşit de săptămână, în zilele de sărbători  legale ale mijloacelor de transport marfă, cu masă totală maxim autorizată de peste 7,5 tone.

În perioada restricţiilor, şoferii automărfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate. După reluarea traficului se formează cozi la frontiere.

Vara trecută, din 1 iunie până pe 31 august, prin punctele de frontieră ale ITPF Oradea, de pe raza judeţelor Bihor şi Arad, au trecut aproximativ 4,3 milioane de persoane, dintre care circa 4 milioane cetăţeni UE, şi peste 1,6 milioane de mijloace de transport. Cele mai tranzitate puncte de trecere de la frontiera româno-ungară au fost Borş (1,5 milioane persoane) şi Nădlac II (1,7 milioane persoane).

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic  tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat şi o aplicaţie online, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare actualizaţi în timp real.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON