URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Csomortanyi Istvan, președintele PPMT, explică rezultatul lamentabil la Bacalaureat al elevilor maghiari prin imposibilitatea de a trece examenul la limba română. El propune ca elevii maghiari din România să învețe româna ca pe o limbă străină. Şi adevărul e că, de data asta, Csomortanyi are perfectă dreptate. Poți să te naști în România, dar dacă limba ta maternă e maghiara, pentru tine româna va fi mereu o limbă străină...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Iulie 2019, 12:56

Polemica din redacţia Familia se ascute: Directorul Ioan Moldovan cere demisia redactorului Ion Simuţ, după ce acesta a criticat inerţia revistelor literare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine ar fi zis că o revistă culturală din provincie cu doar nouă angajaţi poate „găzdui” tensiuni vulcanice? La Familia orădeană, însă, asta se întâmplă, cel puţin între redactorul şef al publicaţiei, poetul Ioan Moldovan, şi criticul literar Ion Simuţ.

La o lună după ce acesta din urmă a publicat, chiar în Familia, în numărul 5 din acest an, un text intitulat „Interogații - Elegie pentru revistele literare”, preluat la iniţiativa sa şi de presa locală - în care a condamnat cu vehemenţă presa literară din România, inclusiv propria revistă, că este „şablonardă, uniformizată, rubricardă, îmbătrânită, inerţială, nejurnalistică, indiferentă la public, nevandabilă, sectară, provincială”, promovând o producţie mediocră şi fiind blocată în partipriuri ale celor care o conduc, anchilozaţi şi neadaptaţi la realitate - primeşte un răspuns nu mai puţin vehement din partea directorului, poetul Ioan Moldovan.

Printr-o replică intitulată cu trimitere directă la persoană, „Ion Simuţ faţă cu re... vistele literare”, titlu care duce demersul preopinentului în registru caragialesc, directorul Familiei dezvăluie că membrii colegiului redacţional au fost supăraţi în urma acestuia.

Amiţând că lui Simuţ însuşi îi datorează venirea sa la Familia în primăvara lui 1989, poetul dezvăluie că i-a cerut criticului să-şi dea demisia, dar acesta a refuzat, astfel că îşi reiterează solicitarea de data asta în mod public, pentru ca Simuţ să nu mai fie „nevoit să activeze într-un mediu atât de toxic și de aneantizant precum cel descris de el la adresa presei literare”. Dar, „cobeşte” Moldovan zeflemitor „fireşte, Ion Simuţ nu își va da demisia, ceea ce confirmă o ruptură lăuntrică îngrijorătoare”...


Replica integrală a directorului revistei Familia, Ioan Moldovan

Ion Simuţ faţă cu re...vistele literare

Ion Simuţ, coleg de redacţie (la cererea sa, reangajat după pensionare, prin concurs), universitar pensionar, critic și istoric literar în activitate, publică în numărul anterior al „Familiei” un articol care a stârnit – din diverse și diferite pricini – mare vâlvă: Elegie pentru revistele literare. Nu voi recapitula aici conţinutul acestuia: autorul – parcă nesatisfăcut de apariţia doar în „Familia” – a acţionat cu o stranie precipitare și promptitudine, făcând să fie reluat și în două ziare locale, și într-o publicaţie culturală din capitală, trimiţându-l și unor scriitori, mai tineri, mai copţi etc., încât la această oră opul său elegiac este bine promovat.

Publicarea însăși în coloanele revistei noastre a articolului cu pricina a iscat poziţii contrarii în redacţie, cea mai masivă fiind aceea de a refuza apariţia sa în „Familia”: toţi colegii erau pe această poziţie, cu excepţia celui ce scrie aceste rânduri. Argumentele mele în favoarea publicării erau: Simuţ era redactor al „Familiei” încă dinainte de ’90 și înaintea oricăruia dintre noi, fusese o bună perioadă unul dintre criticii de bază ai revistei, era devotat muncii sale redacţionale, în plus (sau în minus?) aveam eu și un rezon foarte subiectiv: el a susţinut cu efect venirea mea în redacţie în primăvara lui ’89.

Ceea ce am refuzat însă categoric a fost publicarea articolului ca editorial, căci asta era dorinţa autorului. Era inacceptabil să ocupe locul editorialului. I-am propus colegului Simuţ să dăm articolul său la rubrica „Interogaţii” pe care o deţine în revistă. A fost întrutotul de acord, ba a ţinut să precizeze că, într-adevăr, după ce s-a mai gândit, e clar că ceea ce scrie el acolo nu „merge” ca editorial. Buuun! Revista a mers la tipar. Estimp, Simuţ acţionează pentru cunoașterea opiniilor sale prin reproducerea articolului în ziarele locale și prin difuzare internetică, însoţind expedierea cu mesaje jeluitoare mincinoase, cum că nu i s-a îngăduit să apară „elegia …” sa ca editorial, că e supus unor presiuni redacţionale, că doar ajutorul confratern al jurnaliștilor îl poate scoate din marasm etc.

În ședinţa de redacţie ţinută după apariţia articolului său în ziarul local, Simuţ a negat cu nonșalanţă că el ar fi trimis articolul spre a fi republicat, apoi, în faţa dovezilor, a dat din colţ în colţ spunând că îi pare rău de ce a ieșit, că el ţine la revistă, că își îndrăgește colegii, că nu ar trebui să ne aprindem în halul acesta, în fond, sunt opiniile sale, el va avea de suportat ecourile, nu revista. I-am propus ca, dată fiind poziţia sa faţă de toate revistele din ţară, se înţelege și faţă de „Familia”, să-și dea demisia din redacţie – ar fi gestul cel mai logic, mai firesc și mai potrivit. Or, colegul Simuţ a refuzat categoric să-și dea solicitata demisie, motivând cu marea sa pasiune pentru meseria de redactor, și a ţinut să afirme ritos că, în eventualitatea demiterii sale, el nu va pleca „pașnic”, un fel de delicată ameninţare, nu-i așa.

Acestea au fost faptele, iar interpretarea ce li s-a dat în spaţiul public este, cum se întâmplă de obicei, colorată de parti-pris-uri, aversiuni, false simpatii și solidarizări, prostatece aflări în treabă (în această paranteză fie spus: Simuţ și-a găsit un susţinător local, unul ce se crede, ehei! Liderul generaţiei 2000, mare scriitor român, dar ignorat vai! de „Familia”, ce mai, un „confrate” de a cărui prestaţie tipărită întru solidaritate elegiacă nu cred că e deloc măgulit nici colegul nostru, chit că insul se oferă să preia el soarta „Familiei” și să facă ce n-au făcut Iosif Vulcan și bieţii lui continuatori).

De parcă până la intervenţia sa elegiacă nu a fost dezbătută tema rostului lor, Ion Simuţ se ipostaziază în paznic de far la marea revistelor culturale, un judecător de foarte sus, un avizat care își poate permite să certe greșalele „resurselor umane” implicate în facerea revistelor, uitând (intenţionat, cred) că imediat după revoluţie el a trecut cu mare viteză de la meseria de redactor de „Familia” la cea de dascăl universitar, urmând cu mare străduinţă și pasiune treptele ascensiunii universitare, dar păstrând și jumătate de normă de redactor, ca odovadă că prima iubire nu s-a stins, chit că aportul său la supravieţuirea-vieţuirea-afirmarea revistei a fost zeci de ani precar în raport cu regularitatea lunară a salariului.

Să amintim aici doar eforturile pe care revista (redactorii, adică) le-a făcut an de an pentru continuitatea unor manifestări culturale de mare prestigiu, cele mai cunoscute fiind „Zilele Revistei Familia” și „Premiile anuale ale Familiei”, un mod de acţiune culturală menit să lărgească efectul educativ și spiritual al publicaţiei și altfel decât prin simpla editare a revistei, prilej oferit comunităţii de a se întâlni cu cei mai importanţi scriitori, de a dialoga, de a interacţiona în varii modalităţi.

An de an, la Oradea, în organizarea „Familiei” , scriitori de vârste, stiluri, orientări diferite au venit să împărtășească publicului experienţa și vocaţia lor culturală, în numele solidarităţii cu „Familia”, revistă apărută cu mai bine de 150 de ani înainte și despre care astăzi redactorul ei Simuţ nu poate să spună nimic decât să o includă în rândul celor o sută de reviste literare care alcătuiesc „o presă literară inflaţionistă, șablonardă, uniformizantă, rubricardă, îmbătrânită, inerţială, nejurnalistică, indiferentă la public, nevandabilă, sectară, provincială”, ca să mai citez din colegul Simuţ. Generalizările sale dizolvante privitoare la starea revistelor literare de astăzi indică pierderea lucidităţii critice, ignorarea naturii disociative a spiritului critic, ceea ce a iscat ecouri de uimire, iritare, mâhnire, revoltă din partea confraţilor.

Articolul lui Simuţ dă impresia materializării textuale a unei crize personale ale cărei tensiuni și stări emoţionale sunt proiectate de victima lor asupra unei realităţi exterioare, în acest caz, revistele literare și cei ce le fac. Toate, toţi „au murit demult” – cu excepţia a trei reviste (trei din sută, ce mai contează!). „Ceea ce vedem sunt stafiile lor”, scrie Simuţ. El scrie ce vede el: stafii peste tot, mișunând ca niște zombi prin intelectul său, articolul fiind plin de enormităţi (observaţiile juste se pierd în opulenţa negativelor) pe care parcă te sfiești să le iei în serios, ca în faţa unui „pacient care nu-și cunoaște boala și simptomele ei”, cum însuși notează, vorbind însă despre presa literară.

Ion Simuţ a scris, după părerea mea, o „elegie” despre propria sa poziţionare în cultură și impresia de actant resentimentar nu e absentă din peisajul său interior. Firește, balansul între ideal și real poate ipostazia nesfârșite chipuri ale dezamăgirii. Cel al lui Ion Simuţ îmi apare întristător de schimonosit.

Nu văd nimic violent în a-i cere lui Ion Simuţ, și pe această cale, să-și dea demisia de onoare din redacţia „Familiei”, pentru a nu mai fi nevoit să activeze într-un mediu atât de toxic și de aneantizant precum cel descris de el la adresa presei literare. Firește, Ion Simuţ nu își va da demisia, ceea ce confirmă o ruptură lăuntrică îngrijorătoare.

Ioan MOLDOVAN

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sa gandim constructiv! calitatea si valoarea sunt lucruri greu de digerat. si totusi ele exista, chiar daca in doza mica in jurul nostru. sa luam exemplu!
dl Ioan Moldovan - aveti atitudine de psd si sincer nu-mi amintesc prea multe despre activitatile dvs intelectualicesti. Si ce daca a criticat dl Ion Simut? Are perfecta dreptate! Insa ceea ce nu intelegeti dvs este ca el si-a scris pledoaria intr-o incercare disperata de a trezi spiritele literare si creatoare locale si nationale. eu il cunosc personal pe dl Simut - este un distins domn, educat, cu bun-simt, galant, modest, poate mult prea modest pentru valoare lui. Ceva ce dvs, dle Moldovan nu aveti cum sa intelegeti, pt ca nu cred ca aveti aceleasi calitati. Apoi dl. Simut este unul din profesorii univ. cu inclinatie spre literatura si tineret, care isi tine cursurile cu pasiune, pe bune si isi doreste sa-si destepte studentii. despre dvs, dle Moldovan, iar nu am auzit nimic de acest gen si din reactia dvs publica nu cred ca impartiti acelasi crez. Ca ultima replica, as vrea sa adaug faptul ca dl Simut este in sine un model demn de urmat prin calitatile mentionate mai sus. Si dl. Mircea Morariu publicase recent niste critici vehemente despre valoarea care se promoveaza si se incurajeaza. Nu vreau sa stiu ce parere aveti despre el, pentru ca sincer, il cunosc personal si pe dl. Morariu, insa despre dvs tot nu am reusit sa aud nimic. Asa ca... luati si dvs criticile la modul constructiv, treziti-va ratiunea si faptele, fiti exemplu pentru ceilalti, incurajati valoarea si lucrul de calitate si poate intr-o zi voi putea spune si despre dvs ca sunteti "distins, educat, cu bun-simt, modest, un exemplu viu de urmat".
Postat 12 Iulie 2019, 14:22 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2139 RON
  • 1 EUR = 4.7326 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON