URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2010, 17:37

Peste o tonă de carne de curcan, confiscată de poliţişti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Bihor a anunţat că în cadrul unei acţiuni petrecute joi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Bihor au descoperit în incinta unui depozit din localitatea bihoreană Hidişelu de Sus, cantitatea de 1412,3 kilograme de carne de curcan.

Marfa, de provenienţă străină, a aparţinut unei societăţi comerciale din Oradea, iar pentru că nu avea documente justificative, poliţiştii au confiscate-o.

Valoare totală a cărnii s-a ridicat la circa 22.000 lei, iar societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 6.000 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Don Budau & Co. vs Comerțul intracomunitar și importul de produse alimentare! (II)
I. Lotul de carne curcan confiscat şi distrus(?): 1. Era alterat senzorial, sau/şi expirat? Nu a fost respectat lanţul frigorific? 2. A fost format din loturi de producţie integrale? 3. A făcut subiectul unei notificări RASFF? Dacă nu, de ce nu? II. Dacă tot au fost și suspiciuni asupra salubrităţii şi inocuităţii acestui lot confiscat, fapt care în procedură conformă, presupunea şi analize de laborator (bio)chimice/toxicologice ş.a.: 1. În cazul unor rezultate pozitive (neconforme): Oare, nu trebuia făcută o notificare RASFF (informare/alertă)? 2. Toată cantitatea din loturile de producție implicate, a fost confiscată? III. Dlor numiți politic, cadre universitare: Ce parere au îndrumatorii vostri de doctorat, în acest caz?
Postat 31 Octombrie 2010, 14:17 de stefan
Don Budău & Co. vs Comerțul intracomunitar și importul de produse alimentare!
I. ”În cazul depistării de produse de carne fără documentație adecvată, procedura prevede distrugerea lor la SC Protan întrucât prezintă risc pentru sănătatea consumatorilor. Se apropie Crăciunul astfel că ne așteptăm să crească în perioada următoare importurile ilicite de animale vii dar şi de produse din carne....” - don Budău (JBh). 1. Care este baza legală, pe baza căreia, lotul de carne curcan a fost dirijat direct la Protan, în vederea distrugerii? 2. Dacă lotul de carne curcan nu era expirat, nu se impunea și prelevarea de probe, în vederea efectuării unor analize? Daca aceste analize ar fi ieşit negative, de ce carnea preambalată, nu putea fi valorificata și altfel? (consum uman, Zoo)? Evident, în mod oficial şi nu cu ...dedicaţie! II. Dacă la raportări, sunteţi campioni, de ce şi la implementarea conformă a legislaţiei din domeniul cometului intracomunitar/de import, mai aveţi lacune serioase? 1. În ţări ca: Elvetia, Danemarca, Germania, Franţa, Irlanda Suedia, câţi dintre numiții politic de la DSVSA Bihor, unii ”traseişti” notorii, ar fi ajuns pe ”foncţie”?
Postat 31 Octombrie 2010, 11:29 de stefan
asta si vreau
INTODEAUNA obtin ce vreau EU , vrei respect - RESPECTA MA ,nu ma CRITICA ai inteles ca asta manaci CRITICA Ta:)) sunt prea PERVERSA si ticaloasa ca sa stiu cum se trateaza TICALOSI!
Postat 31 Octombrie 2010, 09:54 de @DAN ORADEAN
Bihoreanul
Sa fie vorba de Frigo conti ? Firma lui radu coste??Grasu ala imputzit care a sponsorizat cica echipa de polo?!
Postat 31 Octombrie 2010, 02:24 de Bihoreanul
OK
@anca: OK, n-ai decat sa ma faci cum vrei tu, parvenit social si mai stiu eu cum. eu imi propun sa nu mai cobor "never ever" la nivelul tau. este unul mic, mic, miiiiic de tot!
Postat 30 Octombrie 2010, 20:49 de dan oradeanul
:)) arsa-vanduta pe piata tot la negru
cei de la grda si au umplut FIGIDERUL de CRACIUN inca mai pot face si DONATII ce mizerii umane avem IN BIHORRR trimite ti ceva si la BUcURESTI sa nu crape de foame la COTROCENI impreuna cu ceo de la FMI haitele de HOTII sa fie apti slugiile sa slugaresca in continuare...vedeti ii va obliga pe cei saraci sa iasa in strazii ii haituiesc de foame ca ei sa arda CARNEA care nu se stie daca este sau nu INFESTATA, mare e lumea ta DPAMNE dar sunt multi destepti in ea, vor ei sa creda ca suntem prosti daca nu facem curatenie la nivel LOCAL nu ne putem apara tara de TRADATORI.
Postat 30 Octombrie 2010, 18:42 de anca
:)) arsa-vanduta pe piata tot la negru
BIHHHHHHHHONNNNN va intrece in inforamati "Carnea, arsă la Protan „În cazul depistării de produse de carne fără documentaţie adecvată, procedura prevede distrugerea lor la SC Protan întrucât prezintă risc pentru sănătatea consumatorilor. Se apropie Crăciunul astfel că ne aşteptăm să crească în perioada următoare importurile ilicite de animale vii dar şi de produse din carne. Ca atare, vom întări controalele la frontieră pentru a intercepta transporturile de animale necrotaliate sau fără acte sanitar-veterinare”, ne-a declarat şi directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, Mircea Budău." DAR DE CE ARSA nu avem oamenii capabili sa le faca analizele? se va arde in stomacul cui trebuie :)))
Postat 30 Octombrie 2010, 18:37 de anca
tu esti bolnavvv
NICIODATA poporul nu va putea avea asteptari pozitive de la parvenitii SOCIALI elevati PRESEDINTELE ROMANIEI ne a demonstrat unde duce parvenirea sociala ierarhia profesionala impusa : CRIZZZZAAAA nici un om de rand nu pricepe de ce e CRIZA daca PROTOCOALELE suggggg din randamentul LOR si haitee de PORCII de pe vremea lui CEAUSESCU se infrupta fara sa MUNCEASCA atunci ce sa RODEASCA : CULTURA ROMANESCA in plina criza? :)))) ne am intors in '89 trebuie sa facem curatenie cu parvenitii SOCIALI asta e viitorul nostru si sa traim modesti si reali ca si NEMTII ca sa prosperam sanatos nu sa ne harnim cu iluzii si vise desarte ca scoala face din noi OAMENII ca nu e asa face PARVENITI sociali, MESERIILE fac OAMENII civilizati nu studiile care nu le poti aplica in practica fara temelia societatii : MESERIA-PRODUCTIVITATEA-FIRTA DE MUNCA, asa ca GRAMATICA Ta E NULA in societate fara ECHILIBRU social :))) PRECIS ca ai devenit multimiardar stiind mai multa gramatica ca altii, SIGUUUUR, GARANTAT
Postat 30 Octombrie 2010, 12:29 de @DAN ORADEAN
tu esti bolnavvv
cum sa depistam in societatea oamenii cu probleme grave nu poti obliga pe nimeni sa crie CORECT gramaticala asa cum nu l poti obliga sa FURE:))) seriosss chiar nu este nici o cale sa ai asteptari de PERFECTIUNE, asa de viciat esty?un om nu are dreptul sa se exprime decat daca poarta branduri, vb corect gramatical si are munti de BANI? DISPARI JAVRA de parvenit social:))) toti avem dreptul sa traim chiar si cu deficiente gramaticale
Postat 30 Octombrie 2010, 12:08 de @DAN ORADEAN
stil
@anca: de data asta am inteles cam ce ai vrea sa spui si chiar ai dreptate. dar ai un stil de a te exprima????!!!! plus greselile gramaticale pe care le faci in ritm sustinut. nici nu stiu, esti cumva de nationalitate maghiara? nu ca as avea o problema cu asa ceva, dimpotriva, eu vorbesc destul de bine limba maghiara dar crede-ma, altfel eu nu pot sa-mi explic stilul tau! sfat: inainte de a posta reciteste ceea ce ai scris. poate asa reusesti sa faci unele corecturi
Postat 30 Octombrie 2010, 11:59 de dan oradeanul
o intrebare sanatoasa
cum a fost transportata marfa cu ELICOPTERUL? ca sa intelegeti sistemul IN BIHOR se ung , se ung cineva stie tot ce misca asteapta si daca nu isis primesc dreptul fac CONTROALE , deci cum a ajuns marfa in MAGAZIN? cu acordul cui ale caror veroificari? trebuie sa fi nebun sa ai marfa in STAND si sa nu ai document de intrare din moment ce ai avut acte in timpul transportului? se stia clar ca nu vor fi controale nu e prima abatere, parerea mea :)) acum se face o inscenare de destindere asta e ranadamentul celor pe care ii platim si le dam SALARII, felicitarii mai faceti armata inca o data va recomand sa fitiu barbati dar cine va lasa sa fiti? SLUGIIII
Postat 30 Octombrie 2010, 11:33 de anca
wooow
sunt firme care nu platesc taxe nici macar retiinerile salariale si nimeni nu CUTEZA mare lucru de ce oare retele si retele care fac lichidari si ascund aceste firme si unul care vinde 1412 kg credeti ca vinde asa la NOROC da de unde unde va s a blocat circiutul de UNGERE :))) sunt in ORADEA sute de firme care nu au controale, agentii si profesii liberale care nu platesc TVA-ul vai de capul nostru fraierii mici care platim taxe sa sustinem PARVENITII care fug de taxe, la asta trebuie sa va ganditi la ce taxe are ROMANIA ar trebui sa fim imbracati ca si nemtii ff modest nu LUX , un lucru ramane clar CE OCHII vad nimieni nu poate LUA pe acte pierderi si in realitate ff mult LUXXXXXX
Postat 30 Octombrie 2010, 11:27 de woooooooooooooooow
wooow
dar atentie nici macar nu au verificat daca nu e infestata nu are infectie chimica:)))) sa o faca colet la BLAGA pentru ca toate aceste controale se fac celor care nu COTIZEAZA restul vand linistiti, stimati domni cand faceti raiduri faceti la toti in acelasi TIMP in rest e pacaleala , pacaliti lumea cine nu va unge il controlati si vindeti marfa confiscata unde ne aratati si noua documentele, unde vindeti marfa de ce nu se anunta public unde se vinde marfa confiscata? MAFIEEEEEE nu e cu nimic mai prejos cel acuzat fata de cei ce verifica, ai relatii in BIHOR si ungi tai si spanzuri.PUNCT asta e BIHORUL fratiilor asa ca ungeti ca altfel va spnazura :)) vreti nu vreti va spanzura daca nu le cotizati
Postat 30 Octombrie 2010, 11:16 de anca
la ce ne foloseste?
la ce foloseste toata actiunea daca nu am aflat numele societatii pentru a sti eventual sa ne ferim de a mai cumpara de acolo?
Postat 29 Octombrie 2010, 18:54 de dan oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON