URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2018, 13:42

Peste 30 de senatori PSD sunt aşteptaţi joi la Sânmartin. Şeful filialei Bihor, Ioan Mang, susţine că nu şi Liviu Dragnea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria comunei Sânmartin a dat publicităţii, miercuri, printr-un comunicat, programul festiv al zilei de joi, când în centrul localităţii va fi dezvelit un bust al lui Mihai Viteazul, "monument închinat Centenarului Marii Uniri", iar în cel mai luxos hotel din staţiunea Băile Felix va avea loc o şedinţă a unor senatori PSD.

Festivităţi şi şedinţă

Potrivit comunicatului, ceremonialul va începe la ora 13.00 prin întâmpinarea oficialităţilor, salutul drapelului de luptă şi intonarea Imnului Naţional, după care va avea loc dezvelirea monumentului şi slujba de sfinţire. Apoi vor urma "alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului", un "scurt moment artistic", obişnuitele depuneri de coroane şi o defilare, programată în jurul orei 13.50.

Contactat de BIHOREANUL în contextul informaţiilor privind posibila vizită, cu acest prilej, inclusiv a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, membru al acestui partid, a afirmat că nu ştie despre acest lucru, ci doar că în aceeaşi zi în comuna pe care o conduce "va avea loc o şedinţă a grupului senatorial al PSD". Aceasta se va desfăşura la hotelul unde vor fi cazaţi parlamentarii PSD, Lotus Therm.

"Vă luaţi după proşti"

La rându-i, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, afirmă că la Sânmartin se va desfăşura doar o şedinţă a grupului senatorial al PSD, la care, contrar unor informaţii din diverse surse, şeful partidului, Liviu Dragnea, nu va participa.

"Vor veni peste 30 de senatori, cei care nu sunt miniştri şi membri ai Comitetului Executiv Naţional", a spus Mang, în contextul în care CEx a fost convocat pentru ziua de miercuri, cu scopul declarat al conducerii PSD de a găsi o soluţie după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat s-o numească pe Lia Olguţa Vasilescu ministru al Transporturilor şi pe Ilan Laufer ministru al Dezvoltării Regionale.

"Nu vine Dragnea, domnule, nu ştiu de unde aţi scos minciuna asta, vă luaţi după toţi proştii, lansaţi fake news-uri", a mai spus Mang.

Acesta a precizat că senatorii PSD au întâlniri informale în toate judeţele ţării, prin rotaţie, o dată la două sau la trei luni, iar cea din Sânmartin este o asemenea reuniune, în a cărei organizare nu are niciun rol.

De asemenea, deşi a sugerat că între dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul şi şedinţa de partid nu există o legătură directă, şeful PSD Bihor a confirmat că "o parte din senatori, cine vrea, va participa la festivităţi".

El l-a invitat pe Dragnea!

Pe de altă parte, Ioan Mang a declarat unei alte publicaţii locale că tocmai el l-a invitat la Sânmartin pe Liviu Dragnea, la fel cum o invitase şi pe premierul Viorica Dăncilă, exact cu ocazia şedinţei senatorilor PSD, care va prilejui şi o adunare a primarilor bihoreni din partid, astfel încât faptul că aceştia nu mai fac deplasarea s-ar putea datora problemelor apărute între timp la Bucureşti.

Tot Mang a spus pentru Jurnal bihorean că la Sânmartin va avea loc, sâmbătă, şi o şedinţă a CEx a Tineretului Social-Democrat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mistretul cu colti de argint coclit
"Pe surse" circula zvonul ca Daddy e tot mai nervos pentru ca Statul paralel l-a invitat in Felix cu Irinuca si i-a pregatit apartamentul lui Nicusor intesat de camere video si de microfoane ambientale stereo si in infrarosu! Asta dupa ce se stie de capcana lui Vanghelie la Geoana cu filmarea din masina "cadou" cu Birchall cu tot... Daddy se comporta ca la nenumaratele partide de vanatoare la care nici nu mai tine minte cu cine si ce a "puscat": singura diferenta e ca acuma a schimbat rolurile si se comporta ca vanatul de altadata adica ca si un mistret ranit care rupe tot! Atentie filiala locala Bihor, atentie mistretilor care sunteti voi mistretilor....
Postat 21 Noiembrie 2018, 15:27 de decalog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON