URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2010, 15:19

Pentru autostradă, Cornel Popa a strâns la aceeaşi masă ministrul Transporturilor şi parlamentarii ardeleni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de senatorul PNL Cornel Popa, grupul de lucru format în urma semnării declaraţiei "Vrem drumuri moderne!" de la Suplacu de Barcău, s-a reunit marţi la Parlament, în prezenţa ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, care "a salutat ideea susţinerii proiectului Autostrada Transilvania de către parlamentarii prezenţi".

Senatorii şi deputaţii participanţi - proveniţi din judeţele Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Braşov, Satu Mare şi Maramureş - au căzut de acord ca împreună să susţină în Parlament iniţiativele Ministerului care au ca finalitate urgentarea lucrărilor de infrastructură rutieră şi feroviară, cu accent pe Autostrada Transilvania. Un asemenea demers este modificarea Legii exproprierii, care în momentul de faţă se află la Comisia juridică a Senatului şi care ar urma să scurteze perioada în care autorităţile pot intra în posesia terenurilor pe care urmează să se facă lucrări de infrastructură.

Potrivit senatorului Cornel Popa, s-a mai convenit şi necesitatea unui consens politic în problema marilor proiecte de infrastructură de transport în România, ministrul Anca Boagiu susţinând ideea elaborării pe viitor a unei strategii unitare pentru transportul rutier, feroviar, naval şi cel pe calea aerului, care să beneficieze de susţinere şi astfel să câştige stabilitate şi continuitate, indiferent de partidul aflat la guvernare.

Totodată, a precizat Popa, grupul de lucru şi-a stabilit ca obiectiv aducerea în fruntea listei de priorităţi naţionale a proiectului Autostrăzii Transilvania, urmarea concretă fiind că la dezbaterea proiectului de lege a bugetului pe 2011 vor fi făcute amendamente privitoare la suplimentarea fondurilor destinate acesteia.

Întâlnirile acestui grup de lucru se vor relua periodic, pentru a menţine permanent contactul între parlamentari, ministere, autorităţi centrale, constructori şi chiar reprezentanţi ai instituţiilor financiare, "cu acelaşi scop, al înscrierii României pe harta de transport public şi comercial european".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Prietenii A3
Astia sunt timpiti sau se fac? Lobby te apuci sa faci si sa faci, dar chiar sa faci, cind un proiect este la faza de initiativa. Dar cind vorbim de o lucrare in curs de executie, chiar si asa cu poticneli cum este asta a lui A3, atunci te duci cu sleahta ta cu tot la Boc si ii tragi una in freza, sa se trezeasca. Popa asta se baga singur in seama, daca nu-l baga altii undeva.
Postat 07 Octombrie 2010, 18:15 de opa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON