URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2011, 14:30

Din motive creştineşti, PSD-iştii au criticat PDL-ul cu blândeţe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ultima conferinţă de presă susţinută înaintea Paştelui de liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, s-a dovedit, joi, o încercare a acestuia de a împăca datoria de a fi critic cu acţiunile Guvernului cu religiozitatea personală.

"Vrem să fim ponderaţi, pentru că ne aflăm în Joia Mare", le-a spus Mang jurnaliştilor, după care a vorbit despre efectele negative pe care le vor avea deciziile Ministerului Transporturilor de a rezilia contractele pentru reabilitarea unor drumuri naţionale şi cele pentru construcţia de autostrăzi.

Mang a afirmat că, după blocarea din diverse motive a lucrărilor la autostrăzile Transilvania, Soarelui şi Bucureşti-Ploieşti, "românii vor circula mai greu" şi pe drumurile naţionale, deoarece Ministerul şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a penalizat recent mai multe firme angajate să facă reabilitarea acestora, pregătindu-le totodată rezilierea contractelor.

Liderul PSD a dat exemplul DN 79 între Oradea şi Arad, unde firma italiană Astaldi a fost penalizată cu peste un milion de euro, iar şoferii, în loc să parcurgă distanţa "într-o oră şi ceva", trebuie să piardă pe drum mai bine de trei ore.

Mang a sugerat că intransigenţa de ultimă oră a MinisteruluI Transporturilor şi a CNADNR nu are ca motivaţie reală apărarea interesului public, ci dorinţa de a scoate lucrările din nou la licitaţii, pentru angajarea unor firme apropiate PDL. "Dacă nici firmele româneşti şi nici firmele străine nu sunt bune să facă şosele, atunci care sunt bune? Să fie, oare, numai firmele PDL?...", a întrebat, retoric, liderul PSD Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
replica la Stefan
Stefane nu am scris replica la articol din bashcalie ,am scris replica care spune ADEVARUL si DREPTATEA in fata la senatorului PSD Ioan Mang presedinte al filialei PSD Bihor.Stefane ,,Popincurismuul tau dauneaza grav organizatiei PSD Bihor si simplilor membri din partid din PSD Bihor``:))=)) .Stefane sa ai multe succesuri la popincurismul tau in viitor :))=)).Stefane intodeauna cind ai scris comentarii ,aceste comentarii au fost pertinente senatorului PSD Ioan Mang.cind vei mai scrie comentarii ,scrie macar adevarul si dreptatea in ele ,nuai scrie minciuni:))=)). Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 26 Aprilie 2011, 09:29 de Romanul Simplu
Stefi Trefly
Replici mai originale n-ai? Ti s-a cam epuizat repertoriul! Recunosti ca n-ai argumente?Sau faci pe crestinul de dupa Saptamana Luminata? Afla de la mine ca cei care mint si fak rau, ca fan-ul tau n-au ce iesi in pressa ! Iar despre bascalie, invatacelule sa stii ca natia asta batuta de D-zeu cu senatori de-astia de nimik,a facut mereu haz de necaz! Hai sa traiesti!
Postat 25 Aprilie 2011, 20:14 de Bascaliosul
"Epoca portocalie.” Ep. >1,300 autostradă: !? Mult circ: +DA!
@Oti & co: ”Comentarii”, la subiect (conţinut articol), pertinente, edificatoare. Chiar că esţi bun(ă) de ”Fane Gheorghiu”, sau poate că îl ai deja la CV. Totuşi nu uita: a) nu mai suntem în anii 1947÷1953; b) faptul că suntem în Săptămâna Luminată. Punct. PS ”Băşcălia dăunează grav societăţii” ”Multe succesuri!”
Postat 25 Aprilie 2011, 19:36 de stefan
Stefan cel cu limba-n KUR
Bine mai Istvane, da de curling ce spui? Desi ocolesti subiectul, este evident ca practici sportul asta la posteriorul mangalitei PSD-*iste. Da sa stii ca noi santem de la PSD- Aripa care nu practica curling si care te asiguram ca pana la urma caricatura asta de senator va ajunge unde merita, .... in masinile RER, ....in mediul sau din care se trage! Mai lasa-ne cu centura! Ca veni vorba, Manga a cam selectat de pe centura , personaje pe care le-a introdus in partid si le-a pus pe functii...., in numele partidului- evident dupa ce le-a cautat de ou-(VEZI, ITM si alte institutii) ORICE senator care se manjejte cu K U R W E P E N A L E, si se foloseste de puterea pe care i-a dat-o partidul , ca sa-si faca mendrele , este un mare PORK si merita sa fie scuipath de alegatori! Asa ca Istvane, mai taci dracului!
Postat 25 Aprilie 2011, 09:59 de Oti
”Epoca portocalie”. Promisiuni electorale ”portocalii” (2008): >1,300 km autostradă. (II)
I. Care era suma estimată pentru construirea autostrăzii Transilvania, la 16 iunie 2004? La ce valoare a ajuns actualmente? Tot ”greaua moştenire” o fi umflat-o aşa de mult? II. În 2004, lucrările la autostrada Transilvania, au început simultan pe două segmente: Secţiunea 2b (Câmpia Turzii-Cluj Napoca Vest) şi Secţiunea 3c (Suplacu de Barcău-Borş). Care a fost termenul iniţial de finalizare a Secţiunii 3c şi care este cel actual? III. for: ”Ottilia” nénike & co, 1. ”Ne confunzi cu opo...”. Fii liniştită/Fiţi liniştiţi, nu eşti/sunteţi de confundat; 2. Dacă ești (sunteți), ceea ce te dai (vă dați) a fi: Nici un comentariu pertinent despre ”pekinezii” de la guvernare? 3. Pe când o perfecţionare la ...limba română? Hristos a înviat!
Postat 24 Aprilie 2011, 09:18 de stefan
rASELE DE PORCI DE SUCCES, DIN ROMANIKA
Nenea Stefan! Ne confunzi cu opo, da noi suntem cu tine-n PSD! Da tu practici curling la Mangulea. Auzi ma ! Mangulea nu e domn! E "MANGALITA PURA,RATOASA SI SCABROASA"
Postat 23 Aprilie 2011, 22:55 de OTILIA
”Epoca portocalie”. Promisiuni electorale portocalii: >1,300 km autostradă!
1. Câţi km (funcţionali) de autostradă are actualmente România? Câţi km de autostradă, la 1 milion de locuitori, au celelalte ţări UE, foste socialiste? 2. Despre lipsa de viziune în construcţia de autostrăzi şi în revitalizarea sistemului feroviar a actualilor guvernanţi, ”cârcotaşii” dlui Mang, ne pot spune ceva? Dacă tot ”greaua moştenire” o fi de vină, de ce actualii guvernanţi nu lasă pe cei din Opoziţie, să o ducă? 3. (ceva) Bibliografie: ”Autostrăzile, un pariu pierdut? Le terminăm când Europa "se muta" pe feroviar”, autor: Ştefan Szobotka. ”Multe succesuri!”
Postat 23 Aprilie 2011, 10:02 de stefan
Gura pacatosului
Din motive crestinesti, ar trebui macar de sarbatori sa te abtii sa ne faci sila! Om de nimic care esti!
Postat 23 Aprilie 2011, 09:20 de Ana
manga
dispari mei mangalita pina nu te gasesc rachetii.....
Postat 23 Aprilie 2011, 08:21 de ovidiu
Niet valoare!
Clipa in care acest ZERO va disparea din peisajul politic, va fi o mare sarbatoare!
Postat 22 Aprilie 2011, 23:13 de psd
cocalar
Treceam ieri dupa amiaza pe Str. Principatelor Unite si domnul senator avea oprita masina in mijlocul drumului cu avariile puse ,iar el vorbea nestingherit la telefon langa masina Frumos exemplu dati in primul rand studentilor(deoarece cred ca mai sunteti profesor) iar apoi cetatenilor care v-au dat votul(se pare ca nu l-ati meritat)
Postat 22 Aprilie 2011, 09:11 de ionut
NOSFERATU din PSD
Ati mai vazut Drak bun? Cu un asemenea lider,PSD-ul face un mare favor celorlalte partide. Mang asta este DEZGUSTATOR, penibil si un MARE,MARE,MARE Mincinos!
Postat 22 Aprilie 2011, 06:18 de Misu
CE CARICATURA COMUNISTA
tov CARE ARE 23 MILIOANE AFACERI CU STATUL SI MAI TRAGE IN ALTE PARTIDE IN AFARA DE PENALI ESTE UN PORC ORDINAR IN LOC S-A STEA LA AREST SE ASUNDE IN SPATELE PARTIDULUI NEONAZIST PSD VEI COPIIIIIIIIII LUI BOMBONEL CURISTU SI LUI MAZARE HITLERISTU ,APROPO OOOOOOOOOOOOO VIN ACASA SI ULTIMI HOTI PSDISTI A LUI PONPTA PROSTU APUSUL COMUNISTILOR NAZISTI NASTASE ESTE APROAPE .
Postat 21 Aprilie 2011, 18:52 de LENIN
replica la articol
KEKE MEKE adica KAKA MAKA toata conferinta de presa a PSD Bihor de astazi :))=))Senatorul PSD Ioan Mang mai bine ar fi zis urarile de Sarbatorile Pascale catre bihorenii votantii ai PSD Bihor ,decit sa se ocupe de Asfaldi si de DN79 care nici macar in colegiul lui senatorial nu este .:))=))Senatorul PSD Ioan Mang presedinte de filiala PSD Bihor mai bine ar fi organizat traditionala defilare de 1 MAi Muncitoresc decit aceasta conferinta de presa saptaminala organizata in graba ca sa aibe activitate senatoriala :))=)) Senatorul PSD Ioan Mang mai bine ar fi mers prin filiale locale bihorene ale PSD Bihor sa vorbeasca cu membri militanti PSD Bihor ,si sa discute cu ei problemele locale,,scurtcircuitele``din alianta P USL A pentru ca problemele nu sunt rezolvate si nici nu se vor rezolva daca se vor ignora aceste probleme dintre PSD si PNL ,pentru ca PC este un partid minuscul la dispozitia beshinosului de Felix Voiculescu mogulusouli :))=)) .Problemele din alianta P USL A nu se vor rezolva in ultim moment inainte de alegerile din 2012 ,aceste probleme trebuie rezolvate acum pina nu este prea tirziu si trebuie ajuns la o intelegere in alianta Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 21 Aprilie 2011, 16:11 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON