URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Noiembrie 2012, 08:32

PDL-istul Călin Mocan îşi face campanie cu problemele CET-ului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Călin Mocan, candidat ARD în colegiul 9 Oradea, şi-a început campania electorală atacând conducerea municipalităţii, Consiliul Local şi şefii Electrocentrale, pentru vina de a fi decis să vândă certificatele de poluare ale CET-ului (aferente gradului de poluare "permis" de normele Uniunii Europene şi de Acordul de la Kyoto), în scopul ca din banii obţinuţi să cumpere combustibil pentru consumul din această iarnă. Iar asta în aceeaşi zi în care Guvernul Ponta aproba o Ordonanţă de Urgenţă prin care împrumuta din Rezerva de Stat diferite cantităţi de cărbune şi păcură pentru termocentralele din ţară, inclusiv pentru cea din Oradea, dar şi în condiţiile în care, spune Mocan, certificatele nu pot fi vândute decât pentru retehnologizare, iar anul viitor ele ar putea fi mai scumpe şi CET ar putea fi nevoit să cumpere altele, la un preţ mai mare.

Întrebări pentru consilieri

Mocan a afirmat că pe 18 octombrie Direcţia Economică a Primăriei a întocmit un referat de specialitate pentru mandatarea conducerii Electrocentrale în vederea vânzării a peste 646.000 de certificate (fiecare echivalând unei poluări de câte o tonă de dioxid de carbon), iar pe 23 octombrie, Consiliul Local a aprobat la rându-i mandatarea "cu ochii închişi, ca să spun aşa, inclusiv cu voturile consilierilor PDL", a spus Mocan. "În aceeaşi zi - a adăugat el - Adunarea Generală a Acţionarilor de la Electrocentrale a aprobat vânzarea certificatelor, pentru a achiziţiona un stoc de păcură".

În acest context, PDL-istul a provocat conducerea Electrocentrale să răspundă "la câteva întrebări".

"În condiţiile adoptării Ordonanţei de Guvern prin care Electrocentrale a primit sub formă de împrumut 60.000 de tone de cărbune şi 6.500 de tone de păcură, ce rost mai avea vânzarea certificatelor? Având în vedere că, potrivit planului naţional de alocare a certificatelor de poluare, în perioada următoare se vor aloca mai puţin certificate, pentru că se presupune că CET-urile au luat măsuri de modernizare şi retehnologizare în ultimii şase ani, cum poate fi interpretată decizia de vânzare a celor 646.000 de certificate a Electrocentrale? Dacă conducerea Electrocentrale recunoaşte că nu se mai poate împrumuta cu bani de la bănci în condiţiile în care are datorii de 9,1 milioane euro, cum va restitui un alt împrumut de combustibil, mai vechi, de 30.000 de tone? Cine îşi va asuma răspunderea cheltuirii sumelor care vor fi obţinute din certificatele pentru achiziţia de combustibili în condiţiile în care acestea pot fi cheltuite numai pentru retehnologizare?", au fost cele patru întrebări puse în rafală de candidatul PDL.

"Trebuie să fim conştienţi că un management ineficient s-ar putea să ne coste foarte mult întreţinerea", a concluzionat Mocan, care a adăugat că anul viitor CET va cumpăra peste un milion de asemenea certificate din cele pe care acum le vinde.

Aşteaptă răspunsuri

Întrebat de BIHOREANUL dacă s-a adresat conducerii municipalităţii ori a Electrocentrale pentru a afla personal răspunsurile, PDL-istul a spus că nu, dar că aşteaptă lămuriri prin intermediul presei, în mod public

De asemenea, întrebat dacă s-a documentat şi dacă a comparat situaţia din Oradea cu cea din alte oraşe unde există termocentrale ce fac acelaşi lucru, adică vând certificate pentru a cumpăra comubustibili, Mocan a răspuns că nu a făcut acest lucru, deoarece "eu trăiesc în Oradea şi pe mine de Oradea mă interesează".

În fine, întrebat dacă nu cumva certificatele sunt puse în vânzare tocmai pentru că au o valabilitate limitată şi dacă îşi aminteşte că în guvernarea PDL Ministerul Mediului a pierdut în 2011 suma de 1,2 miliarde de euro pentru că nu a pus în vânzare certificatele verzi aferente acelui an, Mocan a spus că nu ştie dacă aceste certificate sunt valabile un an sau mai mulţi ani.

Răspunsul: Nimic ilegal

Abordat de BIHOREANUL, care i-a transmis întrebările formulate de Călin Mocan, directorul general al Electrocentrale Oradea, Dragoş Gligor, a precizat că operaţiunea de vânzare a certificatelor de poluare în scopul achiziţionării de combustibil este perfect legală.

"Într-adevăr, noi vindem certificatele de dioxid de carbon pe care le deţinem, dar asta pentru că în caz contrar 50.000 de orădeni nu ar fi avut cu ce să se încălzească", a spus directorul general al Electrocentrale, care a admis că anul viitor societatea s-ar putea să cumpere alte certificate de poluare.

Pe de altă parte, Dragoş Gligor a pus şi el o întrebare fostului şef al APM: "Unde era domnul Călin Mocan în ultimii trei ani, când am mai vândut certificate de dioxid de carbon, tot pentru a cumpăra combustibili?", iar în final a precizat că Electrocentrale Oradea nu este singura din ţară în această situaţie, deoarece "la fel procedează, şi asta este perfect legal, şi alte termocentrale din ţară".

"Bombă cu ceas" sau fâs?

Ulterior conferinţei de presă la care a participat la sediul PDL Bihor, Călin Mocan a remis mass-media orădene un comunicat intitulat "La Electrocentrale Oradea ticăie o bombă cu ceas", şi în care, de data aceasta, a precizat certificatele la care s-a referit sunt aşa-numitele "certificate emisii gaze cu efect de seră", înnoindu-şi mesajul că CET-ul le vinde în condiţii nelegale şi păguboase pentru orădeni.

"Dând dovadă de iuţeală de mână, executivul orădean a profitat săptămâna trecută de nebăgarea de seamă a aleşilor locali", a acuzat Mocan.

Deşi BIHOREANUL i-a comunicat răspunsul managerului CET, conform căruia vânzarea certificatelor este legală şi, mai mult, se face prin licitaţie, iar din banii încasaţi poate fi achiziţionat combustibili, nefiind obligatoriu să fie utilizaţi doar pentru retehnologizare, Mocan a mai declarat că nu este convins de acest lucru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
mocan?
O definitie pentru Mocan = mitocan, increzut, oportunist, marlan, pupincurist, fudul, caracter execrabil si dizgratios si cuvintele sunt prea slabe sa exprime realitatea. (si vorbesc in cunostinta de cauza, am avut neplacuta ocazie sa il cunosc). Daca ne va reprezenta acest personaj orasul, o sa ne dorim sa ne taiem degetele cu care l-am votat, credeti-ma. Sunt atatia oameni lipsiti de caracter care ajung sa ia decizii acolo sus, haideti sa ne interesam, sa vedem daca merita, sa nu le facilitam calea, sunt la mana noastra ACUM!
Postat 12 Noiembrie 2012, 08:27 de sandy
calin mocan
1.Unde ai fost pana acum d-le Mocan? 2.Ce ai facut concret pt Oradea? 3.Te rog priveste-te te rog in oglinda si vezi daca iti place ce vezi. 4.SPUNE-NE CONCRET CE AI DE GAND SA FACI PT ORADEA.Nu il simpatizez pe primar dar in tine nu pot avea incredere decat daca aud /citesc argumente.Grabeste-te sa raspunzi, nu te ascunde ca trece campania iar la vot......
Postat 09 Noiembrie 2012, 08:26 de adl
cine esti ?
cine esti tu , Calin Mocan ? :)) trebuie sa te cunosc ca sa te votez , cine esti ?
Postat 08 Noiembrie 2012, 15:40 de anonim
@safe, @fane, etc
E buna ideea cu cercetarea dobandirii averii ! Asta mulge cet-ul; si-i suge pe oradeni de peste 20 de ani, are la tulca ranch, nu ferma. Il doare la basca, l-a manjit si pe maimutoi, toate achizitiile se fac prin firmele alesilor locali, n-are cine ce sa-i faca. Despre eternul director gligor e vorba, la el v-ati gandit si voi, nu ?
Postat 04 Noiembrie 2012, 20:17 de seif
groaznic
O sa ajungem sa inghetam de frig daca mai ridica mult gigacaloria....
Postat 04 Noiembrie 2012, 17:44 de anam
wsm
Din cauza lui XBO a ajuns cetul asa.....o sa ajungem sa dam tot salarul sa ne platim caldura
Postat 04 Noiembrie 2012, 17:42 de ioana
halal
Cine il voteaza si pe limbricul acesta ? sau pe GHILEA ,strungarul care a pus trustul de constructii pe butuci.Bihoreni deschideti-va ochii.
Postat 04 Noiembrie 2012, 05:18 de Vosi
”Epoca portocalie”. Ep. Aşa partid (PDL), aşa candidat!
I. ”Pe de altă parte, Dragoş Gligor a pus şi el o întrebare fostului şef al APM: "Unde era domnul Călin Mocan în ultimii trei ani, când am mai vândut certificate de dioxid de carbon, tot pentru a cumpăra combustibili?””. 1. Pentru fundamentarea celor afirmate, don Mocan s-a referit la Regulamentul nr. 1031/2010 (modificat cu Regulamentele CE 1210/2011/CE şi 784/2012), nu şi la ce articol(e) se refera afirmatiile sale, aşa cum procedează un inspector/comisar-şef competent. Ce funcţie deţineai pe data de 12 noiembrie 2010, don candidat? De ce ai avut atunci ”ciocu mic”? Erai în opoziţie? II. În loc de concluzii: a) Good luck USL Bihor; b) Good luck doamnă Florica Cherecheş; c) God bless România!
Postat 03 Noiembrie 2012, 19:54 de stefan
Indispensabila autosesizare.
Greu de inteles de ce autoritatile in drept nu se autosesizeaza vizavi de averea unui functionar public care trebuia sa vegheze la respectarea normelor de mediu in Bihor.
Postat 03 Noiembrie 2012, 14:39 de SAFE
GUNOIULE
GUNOIULE TU si prietenul tau BITEA (fiul nelegitim a lui BLAGA SI a doctoritei asa a ajuns prostul sef BITEA prefect )sunteti doi fraieri si tineri si vai de capul vostru . Sunt curios ce faci dupa alegeri cand nu reusesti....CORUPTULE
Postat 03 Noiembrie 2012, 08:37 de cetateanu
GUNOIULE
GUNOIULE CAT AI FOST LA garda de mediu N-AI VAZUT PROBLEMELE CET-ULUI CI DOAR IN CAMPANIE ? NE LASI ? SUNTEM NOI NASCUTI DE IERI ?...CORUPTULE
Postat 03 Noiembrie 2012, 08:29 de cetateanu
@Gigel Frone
Fain zici despre un dobitoc! Sau poate ca ii un balaur de are 4 limbi! Poate imi da si mie una printre fesieri :)) Ii un oportunist si un fripturist patentat ! Iar tu un portocaliu nerusinat! Sa fie rusine cu pedeleul tau cu tot, cu hotiile voastre!
Postat 03 Noiembrie 2012, 07:51 de doctor
Gresiti cu totii
Habar n-aveti ce vorbiti ! Dl Mocan este un tip cu pregatire, stie 4 limbi straine, are o cultura europena moderna, el a fost creierul PDL -ului de ani de zile, chiar daca a fost sustinut de dl Seremi asta nu inseamna ca nu are capacitati deosebite de leader ce ne-ar putea scoate din marasmul actual. Dansul ii consilia pe toti veteranii din partid, daca nu stiti intrebati, si a dovedit ca este un foarte bun manager, un mod cu mult bun simt, devotat in totalitate partidului. Asa ca nu-l mai atacati pe veresie, mai bine ar vota toti tinerii oradeni cu dansul, doar asa vom putea scapa orasul asta de bolovani, si doar asa va progresa orasul nostru !
Postat 02 Noiembrie 2012, 21:58 de Gigel Frone
Un tembel mai mare ca celălalt
Dacă psihopatul de mocan atacă problema certificatelor verzi, neînţelegând despre ce e vorba de la Natura 2000 încoace decât că se vrea parlamentar, înseamnă că excrocul de Gligor este chiar un tip cum trebuie.
Postat 02 Noiembrie 2012, 16:12 de Carp III
electrocentrale
Factura de 600 de lei numai la incalzire, in luna feb. 2012...si nu am avut nici 17 grade in casa! Debransarile sunt INTERZISE de Bolojan & co iar noi platim pentru servicii pe care nu le primim! Caline, iati si tu pantalonii roz si dute in alta parte! Nu mai avem nevoie de politiceni ca tine...si tot restul! De Electrocentrale numai de bine: HOTI HOTI HOTI!
Postat 02 Noiembrie 2012, 13:57 de hall
CET pe gaz
1. Calin M I T ocan asta nu stiu ce mai cauta in viata publica si sincer nici nu stiu cand a aparut. Nu am vazut nimic constructiv din partea lui, numai scandaluri. 2. Pe vremea cand era sef la APM, am sunat la institutia sa si am nimerit (facand scanadal) la el birou. Am intrebat daca el are geam si vede ce scoate CET pe cos? A spus ca vede ce pluteste in oras, dar nu poata sa faca nimic pana in anul 2013. El merge in control la CET de 2 ori pe an, da niste amenzi si gata. Uite acum ce scandal face cu CET-ul 3. Nu va stresati, ca mai stam un an in funingine si trecem pe gaz dupa care Oradea o sa respire numai carbunii, lemnul, pacura si peletii de la persoanele fizice cu centrale si sobe. Alea credeti ca nu fac macar 35% din poluarea orasului? 4. Bolojan nu-i D-zeu sa rezolve tot peste noapte, stati calmi. Dar cred ca sunteti de acord ca este de departe cel mai bun primar pe care l-a avut urbea dupa '90. 5. Ii urez lui Mitocan cati mai multu bani chetuiti in campanie si un esec dramatic la alegeri. O merita! Cine il cunoaste stie ca e genul de om care vorbeste numai prostii, se da cult dar nu este, pupa in cur pe toti afaceristii oradeni, e figurant si plin de sine.
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:57 de baba cloanta
sa moara CET-ul...
decand a inceput sa furnizeze caldura nu mai poti deschide un geam in Oradea, masinile, plamani ne sunt plini de fum, practic toti oradenii au devenit fumatori din cauza CET_ului. Fa ceva Bolojane ca ne sufocam.
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:05 de oradean
VEDETI ce inseamna asta si in JUSTITIE , orice prost are functie !!
PE MAGHERU nu avem caldura din cauza avizelor acordate de electrocentral cu incalcarea legii cu avem capaciatate pana la ultimul nivel, au ziz ca nu e treaba lor :))) decat sa i fure pe bietii fraierii ca caldura se pierde :)))) vai de capul ce analfabeti sunt acolo, nu ar face ceva cum trebui pentru ca nu au capacitate intlectuala:))) asta inseamna mirgatia prostiei la oras !! Nu trebuia sa accepti un proiect fara cazan pentru tot imobilul asa se chinuiesc fraieri care cum :))) pacaliti si cu banul furat prin incalcarea legii.VEDETI ce inseamna asta si in JUSTITIE , orice prost are functie !!
Postat 02 Noiembrie 2012, 09:59 de orice prost
aiureli, justitia sa si faca JOBUL asa cum prevede legea !
ce face ELECTROCENTRALE e furt pe fata, LEGAL justitia trebuia sa se autosesizeze dar ce sa facem ca tot noi suntem vinovati ca TRAIM si nu suntem morti sa ne simta LIPSA :))), hai sa nu fim nesimtiti si fiecare sa fie OM . ELECTROCENTRALE isi bate joc de OM, de ce , cu sustinerea cui?
Postat 02 Noiembrie 2012, 09:52 de judecatoria !!
mocan
un carlan prost , da prost rau, nu degeaba il cheama si mocan
Postat 02 Noiembrie 2012, 08:59 de un oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON