URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă nu se deschideau graniţele şi romii nu puteau pleca, mânaţi de sărăcie, să cerşească şi să-şi valorifice talentele în UE, azi, în mod cert, întâmplări ca la Borod, ar fi fost banale şi frecvente. Ce s-a întâmplat la Borod? Nişte săteni care au avut tupeul să-i surprindă pe ţigani la furat, au fost bătuţi de întreaga şatră şi s-a înregistrat şi o premieră absolută în zonă, agresorii punând pentru prima oară mâna pe lopeţi, furci şi topoare, dar nu neapărat pentru a munci.
Zic şi eu
Adrian Cris
Merită, totuşi, măcar pomenite numele senatorilor şi deputaţilor bihoreni care au modificat Codul de procedură penală şi Codul penal aşa încât victima să rămână fără apărare, dar infractorii să capete, practic, imunitate. Şi nu numai. Căci într-un elan bezmetic, aceiaşi inşi au votat şi alte proiecte mortale, cum e, de pildă, cel care pune „clopoţei” Poliţiei, obligând-o să presemnalizeze maşinile cu radar, astfel încât vitezomanii să poată încetini în dreptul lor, dar în rest să fie liberi să gonească nesancţionaţi, cu riscul uciderii altor oameni, pe şosea sau pe trotuar.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Taximetristul cu care am călătorit săptămâna trecută mi-a spus că, dacă ar fi trăit în altă ţară, şi-ar fi ales o altă meserie: "M-aş fi făcut asasin profesionist. Ai luat comanda, ai executat-o, ai luat banii şi gata. Simplu! Nu ai nimic personal cu omul, îţi faci doar meseria". În ochi i se citeau indicii clare că vorbea cât se poate de serios. L-am privit perplex, căutând replica potrivită pentru o astfel de confesiune. N-am găsit-o. Am plătit şi am coborât.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Arătam recent că în data de 18 iunie a.c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat cea mai neconstituţională, nelegală, ruşinoasă şi imorală decizie de interpretare a legii din întreaga sa existenţă (Decizia nr. 52/2018), stabilind că recursurile formulate în procesele pornite până în data de 20 iulie 2017 sunt inadmisibile, contrar celor statuate prin Decizia 369/2017 a Curţii Constituţionale, explicând totodată şi mecanismul prin care s-a ajuns la o asemenea decizie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
25 Februarie 2011, 12:36

PDL Bihor: "PSD şi PNL pupă poala UDMR"

PDL Bihor: "PSD şi PNL pupă poala UDMR" AMOR UITAT. Au apus vremurile în care liderul PDL Bihor Ştefan Seremi împărtăşea "secretele" judeţului cu preşedintele UDMR Alexandru Kiss. Acum PDL acuză UDMR de prostituţie, iar UDMR reproşează PDL că nu e în stare să-şi respecte promisiunile

Într-un comunicat transmis vineri, Biroul Permanent al PDL Bihor critică, mai mult cu patetism decât în termeni duri, alipirea filialei locale a UDMR la USL.

Marionetele

În debutul comunicatului, PDL-iştii arată cu degetul faptul că joi aleşii bihorenilor au votat menţinerea într-o formă modificată a hotărârilor luate în ianuarie, potrivit cărora Teatrul de Stat, Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia şi Filarmonica se reorganizează, formând astfel două instituţii noi, una ce va cuprinde secţiile în limba română şi alta care va avea secţiile maghiare.

"Consilierii PNL şi cei ai PSD (cu o singură abţinere) au nesocotit interesele orădenilor şi au votat fără să le tremure mâinile segregarea etnică a instituţiilor culturale. Astfel, marionetele au făcut jocul păpuşarului, UDMR, ca "partid etno-business", putând să-şi serbeze încă o victorie", arată conducerea PDL Bihor.

PDL-iştii au dat-o şi pe "lacrimogene": "Nicio clipă cozile de topor din PNL şi PSD nu s-au gândit la o tradiţie de 60 de ani, în care instituţiile de cultură din Oradea au existat după modelul unei comunităţi multietnice, obţinând succese artistice remarcabile. De dragul unor combinaţii politice urât mirositoare şi aranjamentelor de culise tenebroase, reprezentanţii celor trei partide şi-au dat mâna pentru a pune la cale cea mai abjectă manevră din istoria recentă a judeţului nostru", continuă semnatarii.

"PSD Bihor se laudă că este partidul celor mulţi, în schimb, a preferat să voteze în favoarea celor foarte puţini, ignorând miile de semnături ale orădenilor care luptă admirabil pentru a apăra ceea ce au. La rândul lor, liberalii orădeni întorc spatele organizaţiilor civice care militează pentru normalitate şi armonie la Oradea, făcându-i să se răsucească în mormânt pe înaintaşii lor iluştri. Votul de ieri este, din toate aceste motive un act de trădare, un fapt care nesocoteşte interesul naţional, un gest, în ultimă instanţă, de prostie!", critică PDL-iştii, ei înşişi acuzaţi de inconsecvenţă de UDMR, fiindcă votul în ce priveşte segregarea instituţiilor de cultură fusese negociat inclusiv cu liderii PDL Bihor.

Politica-i o curvă

În acelaşi comunicat, Biroul Permanent al PDL face referire şi la alianţa USL parafată joi între formaţiunile judeţele ale PNL-PSD-PC, protocol la care s-a afiliat, joi seară, UDMR. "În sfârşit, oficial, pentru toată lumea, s-a făcut ce ştiam cu toţii că se întâmplă pe la colţuri: PSD şi PNL pupă poala UDMR", arată documentul.

PDL-iştii aruncă săgeţi şi către liderul PNL Bihor, Cornel Popa, căruia nu i-au menţionat numele, spunând că "niciodată nu a fost om politic". "Cu ocazia parafării, un ins care niciodată nu a fost om politic, ci doar de conjunctură politică, a spus că acordul USL s-a făcut pentru aliatul numărul 1 - bihorenii. Poate se referea la minoritatea maghiară din Bihor, pentru că bihorenii nu vor accepta niciodată un acord care riscă să îi transforme, după aproape 100 de ani, în "naţiune tolerată" în propria lor patrie".

Alte ironii au fost lansate la adresa UDMR, pe care îl aseamănă cu o prostituată. "Mai mult ca de Dragobete, această formaţiune politică nu a dovedit mai clar faptul că politica este, pentru unii, asemenea celei mai vechi meserii din lume. Acum au la dispoziţie şi acei tovarăşi de drum cu care o pot practica din plin şi pe săturate".

În final, cu patetism, comunicatul PDL afirmă că ziua de 24 februarie a fost, la Oradea, o zi urâtă, o zi a trădării. "Cel mai grav, însă, este faptul că a fost o zi a neruşinării. Cei care au făcut-o posibilă s-au acoperit de o ruşine imensă, pe care apele Crişului nu o vor putea spăla vreodată. Dumnezeu, poate, îi va ierta, dar bihorenii nu-i vor uita, ci va veni ziua în care îi vor pedepsi!", încheie semnatarii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Avertizare politica.
Oportunismul maghiar depaseste bunul simt romanesc, de aceea o majoritate politica stabila si credibila nu se poate construi in jurul intereselor punctuale ale UDMR. Drept urmare, USL treuie sa mearga mai departe fara UDMR, iar interesele ungurilor sa-si gaseasca solutionarea odata cu nevoile si greutatile tuturor cetatenilor romani, indiferent de etnie si culoare politica. Numai o minte limpede poate razbi intr-o lume confuza, iar USL trebuie sa urmeze calea normalitatii si legalitatii specifice unui stat de drept cu adevarat democratic
Postat 27 Februarie 2011, 12:49 de Bihorean.
Desteapta-te, romane!
Traiesc un moment de furie si rusine fata de ceea ce se intampla in viata politica din Romania. Romani, la o prezenta la vot de 80%, UDMR, cu Kelemen in frunte, ajunge in istoria prostitutiei politice. Desteapta-te,romane!
Postat 27 Februarie 2011, 10:59 de Apolitic.
Hitler, Musolini, Orban ...
UDMR este o organizatie neguvernamentala de sorginte fascista, nefiind un partid infiintat in conformitate cu legea partidelor. Conform prevederilor constitutionale este o exceptie si ar trebui sa fie scoasa in afara legii, care de altfel specifica interdictia infiintarii de formatiuni politice de tip fascist, etnic-segregationist, etc. Daca ar parasi acum guvernarea, s-ar putea ca Basescu sa-si aminteasca, brusc, originea si statutul juridic al uniunii.
Postat 26 Februarie 2011, 15:11 de Copy
nota 10
NOTA 10 PT POZA.2 SARMALE SPAGARE ,AFEMEIATE SI COCALARE IN POZA.2 ANIMALE CARE ""CONDUC" BIHORUL SI ORASUL ASTA DE 15 ANI.PACAT
Postat 26 Februarie 2011, 14:39 de ipo
Pas inapoi
Salamandrele din UDMR Bihor si-au dat cu stingul in dreptul, pentru ca nu va dura nici un an si vom vedea autoizolarea etniei maghiare. PDListi de pretutindeni faceti pace cu PNL si PSD si veti vedea ce simplu va veti autoreprezenta, lasind deoparte individualismul si promovind coeziunea ori solidaritatea cum ii spuneti voi.
Postat 25 Februarie 2011, 19:40 de Nail
”Epoca portocalie”. Ep. Alte fumigene de la ”îngeraşii portocalii” (...de Bihor).
I. ”Marionetele”: 1. Cine a adus UDMR-ul, în mod constant, la guvernare, din noiembrie 1996 încoace? 2. PD-L, cu cine este actualmente la guvernare? Cu PSD/PNL? 3. Despre segregarea pe criterii etnice din unele şcoli bihorene (ex: Salonta), PD-L Bihor ce poziţie oficială are? Cea a struţului/caprei? Sau poate că prefectul de Bihor şi şeful ISJ Bihor, or fi nişte PSD/PNL-işti? II. ”Politica-i o curvă”. 1. Ca şi unii dintre foştii/actualii activiştii/nomenclaturiştii PD-L Bihor? 2. Cine a sărăcit majoritatea populaţiei acestei ţări? Ce ne mai spune PD-L Bihor despre speranţa de viaţă în România, sau despre sporul demografic? 3. ”24 februarie a fost, la Oradea, o zi urâtă, o zi a trădării.” - A cui tov. Seremi? În nici un caz a majorităţii populaţiei judeţului Bihor! III. Don Ştefan (Seremi): 1. Pentru câte zile vă descurcaţi cu actualul salariu minim pe economie? Pe ce loc în UE, se situează România, în ceea ce priveşte salariul minim brut/net pe economie? 2. Ne puteţi spune cine a fost, respectiv este/sunt: ”Regina”/”Reginele”? IV. În loc de concluzii: Despre revenirea la normalitate în România, inclusiv în domeniul eliminării a tot felul de separatisme/segregări pe criterii etnice, se va putea vorbi doar când USL va fi la guvernare! PS ”Multe succesuri!”
Postat 25 Februarie 2011, 15:56 de stefan
count display

FOTO BIHOREANUL

  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)
  • Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
  • Lansare showroom PREMIUM USED CARS Oradea (FOTO)
  • Flashmob la sediul PSD Bihor: Două pensionare de etnie maghiară au înjurat UDMR pentru că au votat cu PSD (FOTO)
  • Accidentul din Beiuş: Şoferul ar fi adormit la volan, o întreagă familie şi-a pierdut viaţa! (FOTO / VIDEO)
  • A fost 'nebunie' în Cetatea Oradea: Publicul i-a lăsat cu greu să plece pe artiştii de la Subcarpaţi (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul Medieval a scos orădenii din casă: Mii de oameni au petrecut vineri în Cetate (FOTO / VIDEO)
  • Scandal la Borod: Trei bărbaţi au ajuns la spital, zeci de localnici s-au adunat în faţa Primăriei protestând faţă de agresivitatea ţiganilor din zonă (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON