URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2011, 16:12

Parlamentarii PSD Bihor acuză: Reorganizarea Poştei pune pensionarii pe drumuri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reorganizarea Poştei Române nu este privită cu ochi buni de PSD-iştii bihoreni. Aceştia susţin că în judeţ vor fi desfiinţate 40 de oficii poştale, ceea ce va face ca pensionarii şi copiii să străbată kilometri întregi pentru a-şi încasa pensiile şi alocaţiile. Lucru imposibil pentru unii, din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun şi a vârstei înaintate, spun tot liderii PSD.

"În satul Ateaş din Cefa sunt peste 100 de pensionari şi 20 de copii. Oamenii aceştia vor fi nevoiţi să meargă la Salonta sau la Oradea ca să-şi ridice drepturile băneşti. Cum vor putea face acest lucru dacă nu există mijloace de transport în comun?", a întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, deputatul Sorin Ioan Roman.

Parlamentarul a mai spus că desfiinţarea oficiului poştal din Ateaş nu se justifică, întrucât factorul poştal distribuia pensii şi alocaţii în valoare de 60.000 de lei lunar, şi nu "şoma", aşa cum susţine conducerea Poştei.

Printre oficiile poştale care vor fi desfiinţate, conform deputatului PSD, se numără şi cele din Bulz, Telechiu, Şoimi, Bucuroaia, Cihei şi Hodişel.

Compania Naţională Poşta Română a început reorganizarea în luna iulie, în prima etapă renunţându-se la 146 de posturi, urmând ca în a doua să fie desfiinţate mai multe subunităţi, în scopul reducerii cheltuielilor cu 12 milioane de euro pe an.

Atentat la siguranţa statului

Senatorul Ioan Mang a afirmat că Poşta Română a fost lăsată de Guvernul Năstase pe profit şi că această companie a ajuns să fie restructurată pentru că a fost căpuşată. "Probabil va fi privatizată şi se va ajunge ca de la un leu pe timbru, cât se plăteşte acum pentru o scrisoare, să se plătească 10 lei", a "cobit" Mang.

Preşedintele PSD Bihor a susţinut că falimentarea Poştei este doar unul din numeroasele abuzuri ale Guvernului Boc, care atentează în permanenţă la siguranţa statului. "În timp ce pensionarii vor fi nevoiţi să meargă zeci de kilometri pentru a-şi ridica pensiile, Guvernul dă bani din Fondul de Rezervă unor primari precum cel al Clujului, care îi direcţionează apoi spre clientela PDL, pentru comisioane care să fie folosite în viitoarea campanie electorală.

"Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată înainte şi doveşte că în Guvernul Boc corupţia a atins cote inimaginabile", a afirmat Mang, care şi-a exprimat convingerea că mafia de la Cluj se întinde până la Cotroceni şi la apropiaţii preşedintelui Traian Băsescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
Drum drum
Dar ceo fi la Primarie Dar ceo fi la Primarie Posta noastra va sa vie Posta noastra va sa vie Tat pensionariu stie Tat pensionariu stie Primaria unde vine Primaria unde vine Si deo fi la noi in sat Si deo fi la noi in sat Posta nare de umblat Posta nare de umblat So gasi so gasi un angajat Sa dea sa dea posta de la el din sat Tat pe binele comun sa nu batem sa nu batem atata drum
Postat 20 Noiembrie 2011, 22:53 de turbanu
transfrontalier
Dar daca nai o posta bea Daca nu ai posta bea Vine vecinu sati dea Igen tessek pensia Igen tessek pensia Transfrontalier so dea Posta romana sa stea Verde in fata sa sio ia...
Postat 20 Noiembrie 2011, 18:23 de turbanu
:))
bai focarule tu chiar esti prost rau, habar nu ai nici de limba romana, analfabetule, i-auzi sa inchida si Judecatoria :)):)):)) Doamne mare iti e gradina, iar despre curier sa mearga la tine la usa daca iti permiti un batran dintr-o pensie de 350 de lei isi permite oare sa traiasca? Romanule Simplu BRAVOOOO de data asta ai fost ok si ai spus un mare adevar.
Postat 20 Noiembrie 2011, 17:43 de @Focar de maladii
cursier
Daca ai daca ai o posta rea Daca ai o posta rea Cursier banii sati ia cu nem catargul dupa ea...
Postat 20 Noiembrie 2011, 12:00 de turbanu
alta deficienta sociala
POSTA trebuia inchisa demult FOCAR DE INFECTIE idem JUDECATORIA Oradea noi suntem tratai ca vitele nu ca oamenii:))) plang muritoarii de foame ca au trait fara sa muncesca , astia plang dar nu poti muncii in conditii nesanatoase decontam concedii de boala si pe urma pensii de boala, RUSINE , mascarici nu oamenii! FOCAR DE MALADII e posta! ASTEPT fan curier , fan expres sa sune la usa nu sunt obligat sa ma duc intr un spatiu cu 10 BOLNAVI:)) nu mai dau banii pe medicamente.
Postat 20 Noiembrie 2011, 09:11 de focar de maladii
replica la articol si la comentatori contra lui @Romanul Simplu
Deputatule PSD Ioan Sorin Roman ai ADEVAR si DRTEPTATE in afirmatii dar trebuie comentate unele aspecte de care nu ai amintit in conferinta de presa de la sediul PSD Bihor.1)Senatorul PSD Ioan Mang nu stie ce vorbeste pentru ca directoare adjuncta la Posta Oradea este sotia prietenului sau consilier local PSD Ovidiu Muresan (obezul ):))=)) ar mai fi apoi amestecul senatorului PSD Ioan Mang in colegiul 6 Salonta zona aceea care nici macar de colegiul lui senatorial nu apartine ,reprosez senatorului unele conflicte existente in organizatiile comunale PSD si ziua comunei Cefa care nu a fost anul acesta 2011,dezbina si stapineste ` principiul acesta a aplicat senatorul Ioan Mang in parte aceea a colegiului 6 Salonta ,am mai scris asta pe forum ,trebuiesc rezolvate problemele alianteie USL dintre PSD si PNL in teritoriu in Bihor pentru ca altfelscandal mare si circ o sa fie (nu ca nu ar fi ),dar trebuiesc aplanate conflictele acum. BAH romanashi astia contra lui @Romanul Simplu ce aceea chizda mamii voastre aveti de nu incape-ti de @Romanul Simplu ?adica de mine ,i-a plimbati ursul prezentati-l mamii voaste sa o insaminteze,s-o cphouta :))=)).Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 19 Noiembrie 2011, 19:13 de Romanul Simplu
@paul
Ii dus la tara sa-si fiarba prunele si n-are internet la cazan!Revine el mintenas n-aveti voi grija!
Postat 19 Noiembrie 2011, 15:47 de Terentea
??
Unde a disparut Romanul Simplu?
Postat 19 Noiembrie 2011, 15:41 de Paul
Fara provocari.
Exprimati-va punctul de vedere, in termeni decenti, daca se poate, fara provocari.
Postat 19 Noiembrie 2011, 13:45 de @Emi @romanu complex
ORICE prost are dreptul la opinie
dar NU INTELEGETIIIIIIII ca POSTA ROMANA nu are in primul rand conditii de a asigura sanatos un loc de munca spatii murdare, etc.SE VA GASI la privat o modalitate de a se da banii pensionarilor contra cost, care e problema persoana cu handicap are INSOTITOR daca nu se poate deplasa, eu cred ca sunteti dusi cu capul, voi credeti ca este sanatos sa tinem batrani in case? CE AVETII de fapt vreti locuri de munca obligatoriu in sistemul BUGETAR, munciti si platiti TAXE , trebuiesc platitiiii din ce ? din imprumuturi? uite cum se naruie viata noastra si uite cum ne dezbinam, nu putem fi pe doua drumuri: privat sau stat? ALEGETI.
Postat 19 Noiembrie 2011, 09:09 de mai fratilor
....
Care este OPINIA ROMANULUI SIMPLU?
Postat 19 Noiembrie 2011, 08:07 de Emi
pentru cretinoizii băsişti
Când un bou rage, nu ai ce face decât să-l asculţi, deoarece răgetul este lansat fără ca animalul să gândească. El rage şi atât, faptul că domină sonor peisajul îi crează impresia că el e cel mai tare. Doi boi rag aici, unul care nu a reuşit nici măcar să înţeleagă că la "Nume" trebuia să scrie "bou" nu "isi vor deschide", şi boul Ionel, cu nume dar tot bou. Mai întâi pentru boul care nu ştie să-şi scrie numele. Urăsc munca la stat, dacă eşti bun lucrezi la privat şi eşti plătit bine, dar la un moemntdat cel care a plătit statului taxe are dreptul să primească o sumă de bani proporţională cu contribuţia lui. Nu e vorba de eficienţă. Omenii ăia au plătit şi au dreptul să primească o pensie, boule. Tu ştii unde e satul Ateaş? Mişcă-ţi dosul boule să vezi unde e acel sat, numără bancomatele din el, şi apoi explică-le oamenilor aia că trebuie să meargă la Salonta să-şi scoată pensia de pe card. Pentru boul Ionel am o întrebare: În 2009 când Curtea Constituţională a decis că plata salariilor bugetarilor pe card nu poate avea caracter obligatoriu, câţi bugetari au renunţat la card. Descoperirea de cont i-a vrăjit mare parte din bugetari. Boilor, nu sunteţi "Romanul Simplu"? Păreţi.
Postat 19 Noiembrie 2011, 06:35 de românul complex
Tema de reflexie.
Cand presa scrie de bine, beneficiarul se bucura, cand scrie de rau, este nemultumit, iar cand nu mai scrie de loc, respectivul are o mare problema. Este aproape imposibil de castigat un razboi cu presa.
Postat 18 Noiembrie 2011, 21:27 de safe
Multumim
care credeti ca e scopul? vine frigul, batranii nu se vor putea deplasa sa isi ridice drepturile, vor murii in casa de frig si de foame, asta vor ei sa moara cat mai multi sa nu mai aiba cui da pensia bine meritata de fiecare. Domnule Roman faceti ceva, nu ne lasati.
Postat 18 Noiembrie 2011, 21:24 de Maria
Multumim
Multumim Domnule Roman ca macar dvs. va ganditi la noi, ca ceilalti ar vrea sa plecam cat mai repede. Da nu mor caii cand vor cainii si mai vin ei la mana noastra nu mult mai e pana atunci, abia asteptam sa dam cu ei de pamant.
Postat 18 Noiembrie 2011, 21:17 de Ghita
ASA E
Mare dreptate are deputatul asta,cum isi vor lua pensiile cei in scaun cu rotile? defapt scopul e sa nu mai ajunga la pensie sa moara de foame sa poata Udrea sa isi mai cumpere o geanta.
Postat 18 Noiembrie 2011, 21:16 de Cosmin
....
Bai Ionele tu esti prost, tare prost despre ce e vorba aici si despre ce vb tu :)). Abtine-te e mult mai bine, dar cred ca tu faci parte din clasa aia Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul! bravooo esti pe drumul bun.
Postat 18 Noiembrie 2011, 21:14 de @Ionel
!@ionel ia mai du te in codru
tu ai dialect de UNGUR :)))ce te ratoiesti asa! ca nu te vede ma ta:)))
Postat 18 Noiembrie 2011, 19:05 de extraordinar!
Psd-istul asta are memorie selectiva !
Mai psd-ilor, dar cand nastase sapte-case a introdus OBLIGATORIU cardul de salar pt. toti angajatii, unde erati ?! Atunci n-ati plans ca ,,bietul truditor'' din 700 de lei net pe fluturas ajunge in palma cu 600 si...dupa ce ,,viziteaza'' bancomatul ! 'rea-ti ai dreaqului de hoti, cum va f__te pe voi grija de ,,bietii pensionari'' !
Postat 18 Noiembrie 2011, 18:56 de ionel
cont in banca
nu are sens sa intretinem POSTA, este DEFICITARA si INDIFERENT unde traim exista banca, trezorerie sunt surse de unde pot ridica banii. PSD aici greseste trebuie desfiintata sectorul BUGETAR din 2012 finantele preiau o parte din atributiile casei de pesnii, somaj, sanatate inseamna locuri de munca putine , si asta e BINE, vreau sa va spun ca sectorul bugetar beneficia cel mai mult de concedii de boala , la privat nu are cum :))) patronul nu si permite omul si functia, trebuie eliminate susele care absorb banii, la privat si acum sa vedeti ce a facut privatul pentru voi, noi ne luam concediu ne odihnim, meritam!
Postat 18 Noiembrie 2011, 18:02 de isi vor deschide
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON