URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
29 Iunie 2010, 11:20

În Centrul Civic OTL înlocuieşte tramvaiele cu autobuze

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În lunile iulie şi august, OTL va suspenda circulaţia tramvaielor pe traseele Centrul Civic - Gară - Olosig din cauza lucrărilor de amenajare a unui sens giratoriu în zona Cele Trei Crişuri. Călătorii vor putea circula cu autobuze care vor fi introduse pe respectivele trasee, urmând ca în curând conducerea regiei să facă public şi orarul autobuzelor.

Giraţia de la intersecţia străzilor Calea Clujului, Piaţa 1 Decembrie, Cele Trei Crişuri şi Calea Mareşal Averescu trebuie amenajată pentru eliminarea curbei strânse pe care o fac în această zonă liniile de tramvai, fapt ce ar putea provoca defectarea tramvaielor Siemens. După reamenajarea zonei, tramvaiele vor circula spre cartierul Nufărul în linie dreaptă prin mijlocul sensului giratoriu.

Lucrările la viitorul sens giratoriu din Centrul Civic au fost atribuite societăţii Drumuri Orăşeneşti, proiectul fiind în valoare 3,5 milioane lei cu TVA inclus. Investiţia presupune reabilitarea străzilor aferente intersecţiei în lungime de 810 metri, reabilitarea a 880 metri liniari de trotuare, crearea a 272 locuri de parcare, amenajarea a 15.170 metri pătraţi de zone verzi, realizarea iluminatului public, a canalizării pluviale, precum şi asigurarea semaforizării, a marcajelor şi indicatoarelor aferente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
curatenie
e ok,vara sanie si iarna caruta,e sezon mai slabut la calatori deci nu va fi afectata o mare masa cum sunt elevi si studenti,dar alta e problema,curatenie in mijloacele de transport in comun,e jale mare,geamuri de parca ar fi tramvaie fantoma ca nu vezi nimic pe ele de praf,daca d-l bolojan a gasit o modalitate sa tina un oras curat a facut un lucru super,dar la mijloacele de transport in comun nu sa bagat,cat timp vom respira mizeria din tramvaie?cat timp o sa fie atata mizerie?cat?bani pt. abonamente si bilete se incaseaza,comfortul egal cu zero,citeste dl.bolojan oare messajele astea sau scriu de pomana?poate ar trebui un reportaj pe aceasta tema sau intrebati cei responsabili care e motivul ca nu e igena in tramvaie sau autobuze,sau nu-i intereseaza pt. ca doar noi muritori de rand circulam cu ele,ei au masini si soferi la scara,noi doar cuptoarele astea pe sine.
Postat 29 Iunie 2010, 21:00 de cineva
CURBE
urmeaza si restul : OLOSIG si EMANUEL, cu automatizari de macaze (in sfarsit!)
Postat 29 Iunie 2010, 16:31 de otelistu
Dar celelate intersectii?
In toate intersectiile liniilor de tramvai sunt curbe stranse(si langa Gara, si la Calea Aradului etc.) Faptul ca modifica o intersectie nu schimba situatia cu nimic.
Postat 29 Iunie 2010, 12:53 de cristi
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON