URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2017, 12:58

Opt migranţi din Irak şi Siria, între care un bebeluş, opriţi în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară pe la Valea lui Mihai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o acţiune comună pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră români şi maghiari au oprit în noaptea de joi spre vineri, în Valea lui Mihai, opt irakieni şi sirieni, între care un bebeluş de doar 7 luni, care încercau să ajungă în Spaţiul Schengen.

"În jurul orei 1, a fost identificat, în apropierea căii ferate din localitatea Valea lui Mihai, un grup de persoane care se îndrepta, pe jos, spre teritoriul statului vecin. Poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate şi au reţinut, la aproximativ 500 m faţă de linia de frontieră, cinci persoane", au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Totodată, autorităţile de frontieră maghiare au reţinut alte trei persoane, care făceau parte din acelaşi grup şi care reuşiseră să treacă frontiera. Acestea au fost predate poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea lui Mihai. Grupul era format din bărbaţi şi femei cu vârste între 18 şi 40 de ani şi un copil de doar şapte luni. O parte dintre migranţi erau solicitanţi de azil în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cinci dintre persoane şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru celelate trei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON