URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iulie 2011, 15:59

Omorât în bătaie: Un cioban a fost găsit în câmp cu capul zdrobit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Magistraţii Tribunalului Bihor au emis, vineri, mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele unui tânăr de 25 ani din oraşul Ştei, acuzat de omor calificat.

Călin Lingurar este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor după ce a ucis un bărbat de 55 ani din Ştei, pe nume Petru Hurban, al cărui cadavru a fost descoperit, joi seară, pe un câmp dintre localităţile Ştei şi Petrileni, comuna Rieni, cu capul zdrobit şi purtând urmele mai multor lovituri.

"Autorul crimei a fost descoperit în aceeaşi seară, în urma cercetărilor efectuate în zonă de un echipaj complex format din poliţişti din Ştei şi Beiuş, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Este un tânăr din Ştei care lucra ca ciurdar într-un sat din zonă", a declarat BIHOREANULUI, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Dorel Moţiu.

În urma audierilor, ciurdarul şi-a recunoscut fapta. Potrivit lui Moţiu, crima s-a petrecut de Sfântul Ilie, pe păşunea unde a fost găsit. "Au băut amândoi spirt sanitar, timp în care între ei a izbucnit o discuţie în contradictoriu, iar inculpatul a luat un par cu care şi-a ucis în bătaie victima", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Joi seară, Călin Lingurar a fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar în cursul zilei de vineri a fost prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Bihor, care au emis pe numele lui un mandat de arestare pentru 29 de zile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON