URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Scleroza multiplă este o boală caracterizată prin inflamaţia şi distrucţia selectivă a mielinei sistemului nervos central, cu apariţia unor zone de cicatrizare. Mielina este o substanţă care înveleşte fibrele nervoase, având un rol important în conducerera influxului nervos şi care apare în luna a 5-a vieţii intrauterine cu definitivare după naştere. Boala mai este denumită şi scleroza "în plăci" datorită aspectului zonelor cicatrizate ale creierului, leziunile fiind denumite "plăci".
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 August 2011, 13:44

Oficial: Dr. Ritli Ladislau, propus ministru al Sănătăţii în locul lui Cseke

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit preşedintelui executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, opţiunea pentru doctorul Ritli Ladislau este oficială, după ce sâmbătă şi duminică liderii organizaţiei au luat în calcul şi alte variante, pe care - însă - nu le-a numit. Neoficial, însă, este vorba despre deputaţii Lakatos Peter şi Derzsi Akos, ambii refuzând portofoliul din cauza subfinanţării sistemului sanitar.

"Domnul doctor Ritli Ladislau este propunerea noastră oficială, pe care am decis-o în discuţiile de la sfârşitul săptămânii trecute. Am avut şi alte variante, dar aceasta este propunerea noastră clară şi oficială", a declarat luni pentru BIHOREANUL preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon.

Potrivit acestuia, propunerea UDMR Bihor urmează să fie însuşită de conducerea centrală a UDMR şi înaintată premierului Emil Boc "azi sau mâine" (n.r. - luni sau marţi).

Ritli Ladislau este unul dintre cei mai reputaţi medici din Oradea, ocupând de-a lungul ultimilor 30 de ani mai multe funcţii administrative.

Contactat de BIHOREANUL, acesta a declarat că priorităţile sale sunt continuarea proiectelor începute de către demisionarul Cseke Attila, normalizarea relaţiei dintre Minister şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, precum şi îmbunătăţirea finanţării sistemului sanitar. "Pentru că sunt clinician, mă întâlnesc zilnic cu pacienţii şi, din acest motiv, ştiu foarte bine ce trebuie făcut, din partea cealaltă a lanţului de factori care compun sistemul sanitar", a declarat dr. Ritli Ladislau.

"L-am susţinut pe domnul Cseke, pentru că am fost încântat de multe dintre măsurile pe care acesta le-a luat, în special de cele care au vizat descentralizarea sistemului şi trecerea unor decizii în mâna autorităţilor locale. Ca urmare, trebuie să continui foarte multe dintre aceste proiecte. Pe de altă parte, dacă voi fi numit la conducerea Ministerului, voi încerca să îmbunătăţesc finanţarea sistemului medical, împreună, desigur, cu ceilalţi factori politici, pentru că aceasta este o decizie politică. Ştiu că este monoton de spun, dar acesta este adevărul, căci cei care răspund de acest domeniu, dacă nu au şi instrumente financiare pentru îmbunătăţirea sistemului, nu reuşesc să-l modernizeze. În fine, aş vrea să se normalizeze relaţia cu CAS, această relaţie trebuie să fie una normală, de colaborare, nu de antagonism", a mai spus dr. Ritli Ladislau.

Ritli s-a născut la Oradea, la 8 iunie 1948, şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara în 1973 ca şef de promoţie. Este căsătorit şi are doi copii, dintre care unul - Ritli Csongor Ladislau - a fost director al Spitalului de Recuperare din Băile 1 Mai şi consilier al fostului ministru al Sănătăţii Cseke Attila.

Ritli Ladislau a fost director al Spitalului Teritorial Orăşenesc Ştei între anii 1978-1986, apoi medic inspector la Direcţia Sanitară Bihor până în 1990, când a devenit director adjunct al Spitalului de Copii Oradea. Între 1997 şi 2009 a condus Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bihor.

Este specialist în pediatrie, oncologie şi hematologie, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea. Din 2010 este director medical al Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea.

Este membru al Societăţii Române de Pediatrie, Asociaţiei Române de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Asociaţiei Române de Mucoviscidoză şi al Societăţii Române de Gastroenterologie Pediatrică, vicepreşedinte al Societăţii Române de Oncohematologie Pediatrică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
vaisamar
”UN MARE OM” un om deosebit,a facut mare bine,frumoase cuvinte cu o conditie sa ai sange verde altfel ”búcsú”daca va ajunge si ritli sa conduca sanatatea acest adept al PILELOR,CUNOSTINTELOR SI RELATIILOR chiar e bataie de joc?
Postat 09 August 2011, 13:29 de Florin
na!
vrajeli, ati vazut cozile le plang ochii de fericire pentru o punga de mancare :))) merg in tyabere pe banii publici , deci cu un asemenea popor jalnik vreti ceva sanatos? da nu merita efortul de ai lua in considerarare ai banii te duci oriunde nu ai banii la MORGA, PUNCT. asta este Romania, eventual la BISERICA sa fi sigur ca te vor ingropa:)))
Postat 09 August 2011, 11:30 de sa vezi si ca nu cre
na!
voi nu intelegeti ca indifernt cine va fi ales sistemul e jalnik deci ce experienta poti avea din ceva jalnik,putem numi pe oricine din sistem ca tot jalnik va ramane, asa ca nu faceti decat sa intretineti lantul salbiciunilor, credeti ca mosul asta la 63 de ani va schimba ceva in bine , el va va fi sluga lui Basescu, isis va da demisia ,PUNCT a ma implinit ceva vechime pe cartea de munca, CEL care trebuie sa cada e PRESEDINTELE si totii ministri.PUNCT TOTII trebuie schimbati, asa azi numeti pe unul maine pe altul nu facem decat sa carpim ceva ce nu mai poate fi carpit.Dar nu conteaza ca oricum sustinatori nu sunt sanatate pe ce banii faci? a lui iliescu si nastate la cat au pus deoparte?
Postat 09 August 2011, 11:24 de sa vezi si ca nu cre
no nooo noooo
"...sa vezi si sa nu crezi!!! ..." sa scoate postul de ministru la concurs??? O alta idee originala romaneasca! De ce nu propui sa scoata la concurs tot guvernul? Propunerea pertinenta in persoana Dlui dr. Ritli Ladislau, care are experienta, competenta si pregatirea pentru acest post dificil.
Postat 09 August 2011, 07:02 de capul pe umeri
UN MARE OM
Domnul dr. Ritli e cu adevarat un om deosebit. sa-i de-a Dumnezeu sanatate pentru tot binele care la facut si pentru felul in care isi trateaza pacientii indiferent de etnie.
Postat 08 August 2011, 22:58 de dana
ministru
consilierul presedintelui, cristian vladescu. o solutie rezonabila. are tot ce-i trebuie. si departe de orice suspiciune.
Postat 08 August 2011, 22:22 de oradean
sa vezi si sa nu crezi!!!
la 63 de anii si demonstrat practic cat de sarac este sistemul IRONIE tot trebuie numiti oamenii in functie POLITIC, de ce? avem o gramda de specialisti dati concurs, cel mai bun sa castige de ce suferim TOTII din cauza unui sistem POLITIC imputit, cine va da acest DREPT? CINE va da dreptul sa ne inselati permanent, daca platim de ce nu beneficiem de ce ni se cuvine? CE poate face un om la 63 de ani? Sa si ridice pensia ce altceva.MIZERABIL.
Postat 08 August 2011, 18:05 de nooo
Esti bun daca ...
La sanatate nu este nevoie de un doctor ci de un economist specializat in managementul sistemului sanitar.
Postat 08 August 2011, 14:24 de M
Si la putere si in afara ei
Dar in afara guvernarii nu ati luat in calcul ? UDMR vrea si cu * in cur si cu sufletul in rai.
Postat 08 August 2011, 14:21 de Z
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporţii în Oradea, la o firmă din Parcul Industrial (FOTO / VIDEO)
  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Înaripatele Oradiei: Malurile verzi ale Crişului Repede şi stufărişul au atras în oraş numeroase specii noi de păsări (FOTO)
  • Puzderie de lume în centrul Oradiei, de Ziua Maghiarilor. Îmbrăcat în huszár, Szabó Ödön a acuzat că maghiarii sunt discriminaţi (FOTO/VIDEO)
  • #șîeu... NU: Angajaţii lui Ştefan Mandachi de la Oradea, împiedicaţi să protesteze în faţa propriului restaurant printr-un ordin al... „doamnei de la Lotus” (FOTO/VIDEO)
  • #Șîeu: Bihorenii au protestat pentru autostrăzi. Vezi cine și cum a manifestat! (FOTO / VIDEO)
  • Colţ al imaginaţiei: Viitorii designeri orădeni și-au expus munca în holul Bibliotecii Universității (FOTO)
  • Protestul #şieu în Oradea: O firmă şi-a oprit complet activitatea, pentru întreaga zi! (FOTO / VIDEO)
  • #şîeu: BIHOREANUL a făcut un inventar al proiectelor de infrastructură promise în judeţul Bihor şi neonorate (FOTO)
  • Incendiu la blocul Cicero din Oradea (FOTO / VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1881 RON
  • 1 EUR = 4.7564 RON
  • 1 HUF = 0.0152 RON