URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2011, 15:25

Octavian Bot: Partidul Poporului este un partid pentru proşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parlamentarul de Bihor Octavian Bot nu acordă prea mult credit nou înfiinţatului Partid al Poporului. Conform unei declaraţii făcute vineri de deputat, organizaţia a fost construită prin "emisiuni pentru proşti" la postul deţinut de patronul partidului, OTV şi este o parte a unui plan mult mai larg al lui Traian Băsescu.

Preşedintele ar intenţiona ca sub nou înfiinţata Mişcare Populară să îi coopteze pe Dan Diaconescu alături de Gigi Becali, Elena Băsescu şi Gabriel Oprea, cu susţinătorii lor, pentru a face opoziţie USL-ului.

"Preocuparea lui Traian Băsescu faţă de Mişcarea Populară nu este de ignorat. Cred că în noua Mişcare Populară vor fi aduşi şi Dan Diaconescu, Gigi Becali, Gabriel Oprea şi Elena Băsescu. Cu toate acestea, sunt convins că Mişcarea Populară va fi doar un balon de săpun, pentru că s-au mai încercat astfel de alianţe şi nu au funcţionat. Va fi doar o jucărie a lui Traian Băsescu", a spus Octavian Bot, într-o conferinţă de presă.

Deputatul consideră că nou înfiinţatul Partid al Poporului este un fel de barometru al prostiei în România. "Acest partid este unul pentru proşti. Un partid construit prin emisiuni pentru proşti la OTV. Dacă vor fi suficient de mulţi proşti, înseamnă că ne merităm soarta", a concluzionat Bot.

Politicianul a mai vorbit şi despre invitaţia de a ţine un discurs în Parlament pe care liberalii au făcut-o Regelui Mihai şi a felicitat PSD pentru că, "deşi l-au alungat de două ori din ţară", au dat dovadă de multă abilitate politică, votând în favoarea invitaţiei.

În ceea ce priveşte amânarea intrării României în spaţiul Schengen, Octavian Bot a spus că de vină este Traian Băsescu şi lipsurile pe care acesta le are în materie de politică externă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Partidul Poporului se va intelectualiza
Partidul Poporului se va intelectualiza in scurta vreme, prin mobilitatea adaptativa tipica persoanelor capabile de orientare prin cultura. Lansarea Miscarii Populare odata cu Partidul Poporului, in contextul exprimarilor si retractarilor nesigure ale parlamentarilor PDL despre MS Regele Mihai, nu poate fi interpretata decât ca o RECUNOASTERE OFICIALA aproape, de catre intelectualii publici basescieni, a compatibilitatii nomenclaturilor celor doua mari partide. Cât de curând, un val de aderari de specialisti valorosi si de nume uriase ale culturii noastre va inunda ca un tsunami OTV-ul, cum se poate anticipa consultând si monografia România dupa Marea Unire. Dar daca eram eu Iuliu Maniu, l-as fi consiliat pe dl presedinte Dan Diaconescu sa se cramponeze de criteriul sugerat de Andreea Pora, ca Alba ca Zapada trebuie sa fie virgina, si n-as culege din oferta Miscarii Populare decât PNTcd-ul, pe care l-as absorbi prin fuziune, expropriindu-i dupa un timp numele istoric si asigurând României, dimpreuna cu PNL, rotativa guvernamentala fireasca stânga-dreapta clasica PNT-PNL, in perspectiva redresarii tarii prin strategia radical-agrara evidenta pentru orice patriot care se uita cu jale la pamânturile nemuncite, lasate pârloaga in timp ce noi importam lalele si mobile de la dusmani.
Postat 25 Septembrie 2011, 01:49 de Camelian Propinatiu
fratilor
...municipiul Salonta este segregat, in romani si unguri, pardon ungari.... elevii romani, sunt mutati fortat din scolile cu clase romanesti si clase unguresti, in colegiul national din zona garii, fara conditiile minime de norme de igiena...cu lumina in clase de la neon, fara geamuri, fara lumina naturala...fara apa potabila!!! rusineeeee DINU PATRICIU
Postat 23 Septembrie 2011, 23:00 de romanul complicat
Parul destept paraseste capul prost.
Mare e gradina ta doamne, si...mereu isi muta gardul!
Postat 23 Septembrie 2011, 20:37 de Parul destept parase
Parul destept paraseste capul prost.
Decit bou la primarie, mai bine tap la academie.
Postat 23 Septembrie 2011, 20:34 de Parul destept parase
Parul destept paraseste capul prost.
Parul destept paraseste capul prost.
Postat 23 Septembrie 2011, 20:32 de Parul destept parase
locul lui bot e in PP
trogloditul asta sigur va esua cât de curand in PP, pe care musai sa-l bifeze ca traseist inveterat
Postat 23 Septembrie 2011, 19:49 de dan diaconescu
sunt convins
Sunt convins ca daca PP intra in Parlament, apare si traseistul Bot sa ceara un locsor cald. Nu stiu cum are acest individ tupeul de ai judeca pe altii, cind el a "parcurs" vreo 7-8 partide, dupa cum batea vintul si se simtea mirosul "ciolanului". De fiecare data a aruncat cu dejectii verbale catre locul de unde a plecat. Un adevarat politician, sa ne traiasca.
Postat 23 Septembrie 2011, 18:10 de cica
HA !!!!! HA!!!! HA!!!! HA!!!!
lui BOT i-ar sta bine sa fie sef la partidul prostilor !!!!
Postat 23 Septembrie 2011, 15:49 de HA !!!! HA !!!
vreau BECALYY presedinte :))
atentie rebutul BOT e in PNG, mai e gravvvvvv atunci ce mentalitate de comunist are fi relaxat tataie ca gusturile nu se discuta 80%din politica sunt prosti genetic:)))
Postat 23 Septembrie 2011, 15:35 de GIGICA becali
vreau BECALYY presedinte :))
eu vreau pa GIGICA BECALI presedinte in ROmania care e problema!?!!
Postat 23 Septembrie 2011, 15:33 de GIGICA becali
un psihiatru!!! hellppp asta e politician?? nici vorba.
ha, ha, ha si PROSTI voteaza care e problema lui BOT se considera atota recomandati un psihiatru :))) da se zice ac chelia uneori dauneaza:)))
Postat 23 Septembrie 2011, 15:32 de ce trist
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON