URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-aveţi de unde şti cine-i Lori. E normal, dar asta nu însemnă că nu merită câteva rânduri. Poate nu atât pentru că el, fotoreporterul nostru, Szilágyi Loránd, tocmai a fost recompensat pentru câteva reuşite de anul trecut, câştigând Cupa Fotoreporterilor Bihoreni. Mai degrabă pentru că e unul dintre cei care, în plină tiranie smartphone, în care oricine îşi scoate device-ul pentru orice nimic, continuă să care un DSLR, să socotească zgomotul de lumină, să dea atenţie compoziţiei, subiectului, să dea cele mai bune poze posibile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
La sfârşitul anului trecut a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Această lege aduce modificări importante sistemului procesual, acestea putând fi sistematizate în trei categorii. Prima categorie de modificări vizează transpunerea în legislaţie a deciziilor Curtii Constituţionale ce au vizat prevederile codului de procedură civilă din 2013 şi până astăzi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
14 Iulie 2011, 16:52

Octavian Bot: DNA a devenit foarte "sensibilă" la cei care îl supără pe Băsescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul democrat liberal Octavian Bot a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în opinia lui, anchetarea de către DNA a ministrului mediului, Laszlo Borbely nu s-a făcut la comanda lui Traian Băsescu ci se datorează excesului de zel al DNA care îi anchetează pe toţi cei care au curajul să facă declaraţii împotriva Preşedintelui.

"Eu cred în nevinovăţia lui Laszlo Borbely mai ales că în România traficul de influenţă este metodă de partid. La toate licitaţiile importante se face trafic de influenţă iar Guvernul are o preocupare specială pentru licitaţii cu dedicaţie. Nu cred că Traian Băsescu a indicat DNA-ului să-l cerceteze pe Borbely. Este însă vizibil că DNA-ul a devenit foarte "sensibil" la cei care îl supără pe Băsescu", crede Octavian Bot.

Fostul democrat liberal pune anchetarea ministrului mediului pe seama faptului că Borbely a fost unul dintre cei mai critici politicieni la adresa proiectului de reorganizare al PDL şi s-a opus în trecut mai multor iniţiative ale partidului aflat la guvernare.

În aceeaşi conferinţă de presă, Octavian Bot s-a luat şi de Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, despre care a spus că a devenit un fel de ministru al propagandei PDL. "Nu pot să nu observ că Ministerul Muncii a devenit un fel de minister al propagandei PDL. Lăzăroiu, cel mai bun sociolog dintre miniştrii, încearcă să bage zâzanie în USL acreditând ideea că nu Crin Antonescu ar fi candidatul USL la preşedinţie. Eu îi transmit să se ocupe de ministerul pe care îl conduce pentru că în toată Europa criza bate la poartă", a declarat Octavian Bot.

Deputatul crede că sondajele din ultima perioadă în care USL are peste 50% sunt cauza pentru care ministrul Muncii face aceste adeclaraţii.

O altă temă abordată de Octavian Bot s-a referit la propunerea ministrului Baconschi de a legaliza votul prin corespondenţă. Deputatul susţine că PDL se pregăteşte din nou să fraudeze alegerile în afara ţării cum a făcut-o la ultimul scrutin. "Baconschi vine şi ne propune acum votul prin corespondenţă, dovedind că vrea să se repete situaţia de la ultimele alegeri când s-a votat la foc automat în Franţa. Acest tip de vot nu poate fi verificat. Ne vom trezi din nou cu mii de buletine de vot din toată lumea, unele ale unor persoane decedate, şi va ieşi tot cine trebuie să iasă", a declarat Bot. Parlamentarul crede că, până la urmă "nu va conta cu cine vor vota românii ci cine va număra voturile".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
presiune
ceea ce spune-ti se numeste presiune politica,nu aveti cunostinte de cauza in privinta procedurii si nici detalii asupra acestei anchete,faceti presiune asupra procuroriilor prin aceste declaratii publice,am dori sa scapam pt. todeauna din politica de cei ca Dumneavoastra,a dat un verdict,anume ca un politician care nuu va este aliat si este anchetat este vinovat,cine e aliat este nevinovat,nici macar nu cunoasteti cauzele pt. juridice pt. care este anchetat.
Postat 15 Iulie 2011, 16:28 de eucumine
daca va cere banii imprumut
investitii la cazinoo e mai sigur :))
Postat 14 Iulie 2011, 21:44 de da!
Votez cu Seremi, ca nu-i aude nimeni gura
Europa nu este in criza. Euro este tot 1,40 fata de Dolar, ca si la inceputul ultimului mandat a lui Both, rezultat din Bot care crede si in Borbely si in Presedinte, in egala masura ca in povestile cu prostituatele virgine de la hotel Bucuresti, din aripa de nord a garii. Treaba cu 50% la USL este pentru ca nu are omul, in general, cu cine simpatiza. Calculul este simplu: 50% USL, 15% PDL, 5% UDMR, 5% altii, iar restul de 25% ce mai vine din votul prin corespondenta. Total: 40% PDL, 25% PNL + 25% PSD, 10% UDMR, USL si minoritati. Si atunci cine va fi prim-ministru? De la partidul aflat pe primul loc? Ori de la ... ?
Postat 14 Iulie 2011, 19:42 de Calculator PDList
Rusine !
lasa-ne, traseistule !
Postat 14 Iulie 2011, 18:37 de gmt
borbely
pui pariu ca udmre-u il retraje pa borbely da nu pleaca de acolo de unde dicteaza desfiintarea neamului romanesc !
Postat 14 Iulie 2011, 17:11 de unguru bulan
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON