URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Noiembrie 2010, 11:57

Numărul bolnavilor internaţi cu trichineloză după ce au mâncat carne de porc din Cheţ a ajuns la 88

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dr. Iulian Zaporojan, medic specialist la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului de Pneumoftiziologie, care gestioneză aceste cazuri, a declarat miercuri pentru BIHOREANUL că numărul bolnavilor internaţi cu suspiciune de trichineloză după ce au consumat carne de porc cumpărată din localitatea Cheţ, de lângă Marghita, a ajuns miercuri la 88, dintre care 28 sunt copii.

Nu sunt în pericol

"În total s-au prezentat 131 de pacienţi care au prezentat simptome, dar internaţi sunt 88, iar alţii sunt pe spitalizare de zi. Starea generală a bolnavilor este bună. Ei sunt în perioada de investigaţie şi urmează tratament specific. O parte dintre ei, care au forme medii ale bolii, vor rămâne în spital, iar o altă parte, cu forme uşoare, vor fi trataţi la domiciliu", a declarat Zaporojan.

Potrivit acestuia, spitalul nu a fost nevoit să suplimenteze numărul de paturi, însă conducerea unităţii a pus la dispoziţie o aripă dezafectată. "Deocamdată nu se pune problema de supraaglomerare. Copiii internaţi vor fi transferaţi la Spitalul Municipal", a mai precizat medicul.

Pacienţii au ajuns la spital după ce luna trecută au consumat carne de porc cumpărată de la un localnic din satul Cheţ, care nu făcuse analizele esenţiale animalului pe care îl sacrificase la începutul lunii octombrie.

Colonie infectată

Dr. Mircea Gelu Budău, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, a precizat pentru BIHOREANUL că numărul bolnavilor s-ar putea să fie însă mult mai mare, deoarece locuitorii sunt reticenţi în oferirea datelor, iar unii dau declaraţii contradictorii. "Carnea a ajuns la aproximativ 30 de familii. Există probabilitatea să fie şi alţi consumatori care nu au putut fi identificaţi, precum şi posibilitatea să fi fost sacrificate cel puţin două porcine", a menţionat Budău.

Budău a precizat că în urma anchetei desfăşurate în localitate s-a constatat că familia care cumpărase animalul infectat face parte dintr-o colonie de romi care preconizau să împartă carnea în colonie. Inspectorii DSVSA au prelevat probe din carnea cu pricina, în urma analizelor evidenţiidu-se larve de Trichinella.

"Nici una dintre persoanele care au participat la sacrificare nu a solicitat efectuarea examenului de specialitate obligatoriu pentru depistarea Trichinella Spiralis", a mai menţionat Budău.

Amendaţi 

El a mai spus că localitatea Cheţ este un focar endemic de trichineloză, ultimul focar fiind diagnosticat în septembrie 2009. "An de an ne-am confruntat cu probleme aici, pentru că este vorba de o colonie de romi care îşi lasă animalele în pădure, unde pe lângă faptul că dau de porci mistreţi şi şobolani, mizeria este foarte mare. Dar niciodată nu au fost atât de mulţi bolnavi", a mai precizat Budău.

Şeful DSVSA Bihor a mai declarat că vânzătorul cărnii a fost amendat cu 1.200 de lei, deoarece nu a făcut analizele obligatorii potrivit legii înainte să vândă, iar persoana care a sacrificat porcul a fost amendată cu 1.000 lei pentru că nu a solicitat efectuarea examenului obligatoriu pentru depistarea Trichinelei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
”16 milioane de cetăţeni români.” Ep. ”Cheţ-2010”
I. Ținând seama și de antecedente (ex: 2009 ş.a.), DSP Bihor cum a acționat (şi) în cazul comunități i de la Cheţ, în sensul: a) promovării sănătăţii şi medicinei preventive? b) implementării unor activităţi de supraveghere epidemiologică a bolilor netransmisibile şi transmisibile eficiente (ex: prin CMI-uri, colaborare cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii comunităţilor vulnerabile/afectate)? c) evaluării factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă şi promovarea sănătăţii? II. Cum au fost aplicate preventiv, prevederile art. 12, 13, 14, 15, 18 ş.a., din Regulamentul de organizare functionare a DSP-urilor şi în acest caz? III. Ţinând seama şi de antecedente (ex: 2009 ş.a.), DSVSA Bihor cum a acţionat (şi) în cazul comunităţii de la Cheţ, în sens preventiv? IV. Care este poziţia Prefecturii Bihor, vis a vis de activitatea preventivă, din cadrul celor două instituţii de control? PS Şi localitatea Cheţ face parte din jud. Bihor, dnelor/dlor inspectori, cadre didactice universitare!
Postat 04 Noiembrie 2010, 11:27 de stefan
uimitor
in secolul nostru nu exista o evidenta stricta a numarului de animale respectiv aprobare pentru sacrificare ce faceti DOMNILOR dormiti? cine vegheaza la sanatatate NOASTRA? NOI se pare ca platim organe abilitatate DEGEABA e scandalos pentru ce EXISTATI? ca sa fiurati in acte si sa decontatii fictiv salarii:)))))))) orice om care are in gospodarie animale trebuie sa se impuna conditiile legislative asa cresc si eu porc la ORAS ce spuneti si l trimit sa manace din ghena de gunoi, nu va e RUSINE va mai simtiti OAMENI?
Postat 03 Noiembrie 2010, 13:54 de anca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON