URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2014, 20:00

Nu cumpăraţi! Blocul construit în curtea liceului ortodox Roman Ciorogariu nu poate fi întăbulat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria avertizează orădenii să nu cumpere apartamente în blocul recent construit în curtea liceului ortodox Roman Ciorogariu din strada Sovata nr. 3 pentru că acestea nu pot fi întăbulate!

"Dacă există persoane interesate de achiziţionarea unui astfel de apartament le aducem la cunoştinţă că acest bloc nu a fost recepţionat, ca atare nu poate fi înscris în cartea funciară, deci orice contract de vânzare-cumpărare pe o promisiune de vânzare este nul. Drept urmare, recomandarea primăriei este a nu se încheia pre-contracte şi a nu se achita avans de către potenţialii cumpărători până când blocul este recepţionat în condiţiile legii şi înscris în Cartea Funciară", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Primăria a amendat proprietarul imobilului cu suma de 10.000 lei, maximum prevăzut de Legea 50, a construcţiilor, din 1991.

Firma Maximum Construct a majorat de la 12 la 25 numărul de apartamente aprobate prin proiect, deşi zona străzii Sovata fiind foarte aglomerată, nu le poate asigura locuri de parcare şi spaţiu verde.

Potrivit municipalităţii, constructorul va trebui să revină la proiectul iniţial pentru că în acest caz intrarea în legalitate cu o altă variantă decât cea cu 12 apartamente, aprobată iniţial, nu este posibilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Dar blocul lui Micula de pe strada Colinelor cand interveniti?
Nu de alta dar la noi, la inceputul strazii langa spital, a inceput sa ni se miste terenul si sa lase crapaturi de parca se sapa canale pe dedesubt.
Postat 25 Iunie 2014, 11:07 de Bill
????????
Gresit spus in curtea...blocul este pe terenul propietarului!Si are si parcare...si autorizatie..!Apa calda cind curge in Rogerius?????????
Postat 25 Iunie 2014, 08:20 de Dan
gunoaie
BLOCUL ala dupa str muntele gaina e un adevarat pericol stau acolo boschetari se joaca copiii care risca sa cada cum se angrijeste primaria de acel imobil unde e politia comunitara
Postat 24 Iunie 2014, 21:38 de dorel
he, he, he
Si blocul de la intersectia strazii stefan zwieg cu muntele gaina, cand il aduce primaria in legalitate? In zona de case cu parter, doar parter, cine a aprobat kkt-ul ala cu sapte etaje? Cum e perioada de insorire, sunt case care stau in umbra 24h din 24h, 365 de zile pe an.
Postat 24 Iunie 2014, 20:49 de ionel
blocul ...
acuma dupa ce ne-au rupt cu reclamele cu Unguru Bulan ... sa dus de rapa totul, ei na se vand mai usor 1-2 camere decat 3-4 ???
Postat 24 Iunie 2014, 20:27 de Johny B
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON