URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!
Zic şi eu
Adrian Cris
Periculoasa punere în scenă de la finele săptămânii trecute n-a fost deloc un referendum despre familie, ci un plebiscit pentru politicienii din partide şi zarafii din biserici. Familia din România, nici nu are rost să insistăm, are cu totul alte nevoi decât urgenţa „apărării” de homosexuali.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
16 Mai 2014, 21:11

Nivel jenant la dezbaterea PPMT despre autonomie: "Tovarăşul Brătianu" şi "tovarăşul Ceauşescu" au românizat forţat Ardealul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anunţată atât prin presă, cât şi prin 400 de afişe răspândite prin oraş, dezbaterea organizată vineri seară de către PPMT şi Consiliul pentru Autonomie din Partium în sala mare a Primăriei, şi la care au fost prezente circa 200 de persoane, s-a dovedit un adevărat fiasco din punctul de vedere al calităţii discursurilor şi consistenţei ideilor vehiculate.

Moderată de liderul PPMT din Oradea, Csomortanyi Istvan, care a ţinut să mulţumească pentru faptul că municipalitatea a pus la dispoziţie sala, şi avându-i ca invitaţi pe Szilagyi Zsolt (vicepreşedinte al PPMT şi şef de cabinet al lui Tokes Laszlo), pe dr. Szilagyi Ferenc, vicepreşedinte al Consiliului pentru Autonomie din Partium (care, însă, nu a fost prezent) şi pe Sabin Gherman, realizator de emisiuni TV la Cluj, faimos prin manifestul "M-am săturat de România!" (de la finele anilor 90), dezbaterea practic nu a existat.

"Nu umblăm cu cioara vopsită"

După ce Csomortanyi a afirmat că - deşi politicienii propagă sloganuri precum "Mândri că suntem români" ori "Pentru o Românie puternică în Europa" - "adevărul e că nu suntem puternici şi din păcate nu avem motive să fim mândri", Szilagyi Zsolt a amintit că "despre PPMT se spune că umblă cu cioara vopsită, dar nu e un secret că suntem un partid regionalist" şi că "diversitatea etnică este o bogăţie, nu un risc asupra securităţii naţionale".

Szilagyi a spus că forumul "Europa Regiunilor" este organizat în 12 localităţi din Transilvania şi a invitat etnicii români să se alăture idealurilor autonomiste şi federaliste. Ca să fie convingător, el a amintit că primul partid "autonomist" din România a fost, în 1997, Partidul Moldovenilor, întemeiat de primarul de atunci al Iaşilor, Constantin Simirad, care a sesizat că "deputaţii şi senatorii nu reprezintă interesele Moldovei".

În fine, Szilagyi a invocat în sprijinul autonomiei corupţia "de la Bucureşti", care a făcut ca în 25 de ani în Transilvania să fie construiţi doar 52 km de autostradă, şi aceştia cu 29 milioane euro/km, în timp ce în Europa costul mediu este între 3 şi 5 milioane euro/km.

"Nu am descoperit noi gaura la macaroană"

sabin-gherman.jpgDacă vicepreşedintele PPMT a încercat să pună cap la cap câteva evidenţe pentru a concluziona că regionalizarea şi federalizarea ar duce inclusiv la prosperitate, în schimb publicistul clujean Sabin Gherman (foto) a avut o prestaţie subţire. "Bună ziua, Jo napot, Guten Tag", a salutat el asistenţa în română, maghiară şi germană, pentru a-şi dovedi, din capul locului, "practicarea" multiculturalismului.

De altfel, de la început, Gherman a afirmat că "nu ne-am împăcat cultural" şi că există "o prăpastie culturală" între români şi unguri în Transilvania, susţinându-şi aserţiunea cu argumente "populare": "Noi cunoaştem mai bine picturile de la Luvru decât picturile Şcolii de la Baia Mare (n.r. - pictori, în majoritate, de etnie maghiară), iar dacă intrăm într-o şcoală, oricare, fie românească, fie ungurească, n-o să găsim în niciun manual că muzica populară românească a fost promovată prima oară de Bartok Bela (n.r. - compozitor maghiar)".

În continuare, Sabin Gherman a spus că "nu am descoperit noi gaura la macaroană" cu ideile autonomiste, invocându-l pe ţărănistul Romul Boilă, ministru al Comunicaţiilor, care în 1931 a lansat un plan de federalizare a României abia reîntregite, supărat că 60% din bugetul statului provenea de la contribuabilii din Transilvania. Clujeanul a făcut referire, apoi, la "tovarăşul Brătianu" (n.r. - Ion I. C. Brătianu, fost premier şi preşedinte PNL 1905-1927) care "a dus 3.000 de familii dezrădăcinate din Moldova în Secuime, ca să demonstreze ce?", la fel procedând apoi "tovarăşul Ceauşescu, care a dus 30.000 în Târgu Mureş".

Autonomia, între "respect" şi "bancuri"

Susţinând că până şi "părinţii noştri" voiau Transilvania ca o "mică Elveţie", Gherman a încercat să definească autonomia şi federalismul fără a apela la nicio definiţie riguroasă, ci la tot felul de comparaţii sau imaginând situaţii ideale. Astfel, în opinia sa, autonomia va fi un concept de succes atunci când va exista "o organizaţie care să cuprindă şi români, şi unguri, şi nemţi, şi să-şi facă documentele interne în trei limbi", "autonomie înseamnă să vii seara acasă şi să te doară spatele de la muncă şi fiu-tău să te respecte" (sic!) sau "bancuri la care să râdem şi români, şi unguri, şi nemţi".

El a mai explicat că şi corupţia va dispărea aproape de la sine dacă România va fi un stat federal, pentru că "baronii regionali" nu vor lua locul "baronilor locali" dacă se elimină din Codul Penal pedeapsa la închisoare cu suspendare şi toţi corupţii vor fi condamnaţi la închisoare cu executare.

"Nu e bine ce faceţi"

După discursul dezlânat şi total neprofesionist al lui Gherman, liderul PPMT Zatyko Gyula a propus un model de regionalizare în baza căruia să se schimbe şi modelul de distribuire a veniturilor la nivelul statului: "60% din taxe să rămână la regiune, 20% la puterea centrală (pentru Armată şi Externe), şi 20% într-un fond de solidaritate, pentru că trebuie totuşi să fie un echilibru, să dai posibilitatea tuturor regiunilor să se dezvolte, dar acesta să nu fie împărţit de Guvern, ci de un Consiliu al Regiunilor".

În final, unii dintre participanţii la dezbatere au pus întrebări, în general retorice şi pro-autonomiste. Un anume Duma Ştefan s-a declarat "de origine română, dar mă consider ungur" şi a pledat pentru autonomie, spunând că "Bucureştiul este pe capul nostru ca un blestem, ne exploatează la maximum".

Pe de altă parte, însă, Gherman a avut parte şi de contestatari. Astfel, un alt cetăţean l-a luat la rost, spunându-i: "Cum adică, federalizaţi dvs această ţară? Uitaţi-vă la tabloul acela de sus, generalul Moşoiu a luptat pentru federalizare? Nu e bine ce faceţi".

Într-o primă fază, publicistul clujean i-a răspuns ponderat că, spre deosebire de anii '90, când a "lansat" tema regionalizării, în prezent "clasa politică recunoaşte că regionalizarea este izvor de bunăstare", dar apoi - când preopinentul i-a spus să meargă să se călugătescă - Gherman i-a replicat să plece "la mitici": "Nu vreţi să mergeţi aşa, puţin, peste munţi?". Cum ar veni, toleranţi-toleranţi, dar până la Carpaţi!...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
40 Comentarii
voi le dati apa la moara
voi jurnalistii sunteti de vina. nu mai publicati nimic despre ei, ca se evapora singuri
Postat 19 Mai 2014, 13:54 de bibanu
bozzgori imputiti
CENZURAT
Postat 18 Mai 2014, 18:50 de muwe bozzzgorilor
Maghiarii provin din pustiul asiatic neprosper .....................................................
Ei si neamurile lor au venit in Europa de foame, aducand cu ei servitori numiti astazi tigani si pe care i-au lasat sa se inmulteasca ca sa aiba sclavi destui, dupa care s-au cuplat toti intre ei si s-au imprastiat care pe unde a apucat. Cei care au ajuns in Transilvania s-au certat in stilul lor caracteristic, tiganii s-au ascuns cateva sute de ani, iar stramosii maghiarimii de astazi, care nu au mai avut tiganci la liber in patul lor, au trebuit sa se cupleze intre ei, pana la degenerare, ca se bagau unii in altii intre rudele cele mai apropiate. Comunitate mica si izolata inseamna si sex cu cei mai propiati. De atunci au iesit din vocabularul lor si au evoluat cele mai bune injuraturi din lume.
Postat 18 Mai 2014, 10:42 de Pole
Incompatibilii etnici maghiari sunt mai determinati decat cei romani!
Kiss, Biro si alti udmristi cad in dizgratia etnicilor majoritari de la DNA, asa ca ramane loc * care vor sa se faca mari!
Postat 18 Mai 2014, 10:33 de Pole
@rodica..lectie de istorie de la sedentari la migratori
Popoarele se impart dintr-un anumit fel in sedentare si migratoare. Romanii si strabunii lor de pe aceste meleaguri tracii,getii,dacii fac parte din popoarele sedentare, adica cele care au fost aici de mii de ani (treci pe la muzee ca sa nu ramai cum esti), care au fost din cele mai vechi timpuri agricultori, ciobani si s-au hranit cu ce au produs (ecologic) in ograda lor. Au trait pe eceste meleagori incepand din sudul Dunarii pana la confluenta Tisei cu Dunarii, deci inclusiv pe o parte a teritoriul actual al Ungariei. Cealalta categorie este formata din popoarele migratoare care nu erau nici agricultori nici ciobani ci doar hoti si se hraneau cu ce furau, primeau din mila sau gaseau in boscheti sau copaci. Neamul tau face parte din a doua categorie si cei ca tine nu au evoluat din punct de vedere intelecual. Neamul meu face parte din popoarele sedentare europene cu o istorie ce mii de ani, ceea ce tu sau cei ca tine nu aveti cum intelege chiar si facand un efort intelectual. Nu stiti ce sunteti, de unde veniti, ce cautati in Europa.
Postat 18 Mai 2014, 08:42 de Raul
PLANUL SECRET AL REVIZIONISMULUI UNGURESC PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI (3)
Pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii, despre care S.R.I. şi S.I.E. i-au informat pe preşedinţii României, primii-miniştri, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi pe parlamentarii din Comisille de Control al Serviciilor Secrete. De la sfîrşitul anului 1989 şi pînă azi, au fost aduse din străinătate şi au fost depozitate, în multe locuri din Ardeal, mari cantităţi de armament (pistoale şi pistoale mitralieră) cu muniţia aferentă, care ar urma să fie folosite pentru atacarea unităţilor militare, a sediilor Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi pentru săvîrşirea de atrocităţi împotriva românilor, similare cu cele de după Diktatul de la Viena. Scenariile cu insurgenţii din alte state sînt arhicunoscute şi aşteaptă să fie aplicate şi în Ardeal.
Postat 18 Mai 2014, 08:29 de Aircraft Patrolled
PLANUL SECRET AL REVIZIONISMULUI UNGURESC PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI (2)
Iredentismul şi revizionismul unguresc incearca falsificarea Istoriei Poporului Român. Specialiştii în domeniul Istoriei din Europa şi S.U.A. au descoperit şi susţin că leagănul civilizaţiei pe Planeta Pămînt a existat în spaţiul carpato-danubiano-pontic, în \"Grădina Maicii Domnului\", în Dacia Mare, cu cel puţin 10.000 de ani înainte de e.n. (înainte de Christos). Despre venirea ungurilor şi aşezarea lor în Cîmpia Panonică vorbesc izvoarele istorice, mai ales „Cronica notarului anonim al regelui Bela“ şi „Cronica lui Simon de Keza“, precum şi cartea „Continuitatea românilor în Dacia – Dovezi noi“, a lui G.Popa-Lisseanu, care ar trebui să fie retipărită în tiraj de massă, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care susţin, în mod fals, că Poporul Român s-a format în sudul Dunării, în Secolele al XII -lea şi al XIII-lea, de unde s-ar fi infiltrat în Ardealul ocupat de unguri. Adevărul istoric este că la sosirea lor în Ardeal, ungurii au găsit în Transilvania, mai multe voievodate ale urmaşilor geto-dacilor, care au avut o unitate de limbă şi o continuitate neîntreruptă în Vatra Strămoşească, de mai bine de 11.000 de ani. Iredentismul şi revizionismul unguresc incearca falsificarea propriei Istorii şi, mai ales, a Istoriei Ardealului şi a Daciei Mari. Numeroaselor cărţi şi articole apărute în Ungaria, prin care se falsifică Istoria Poporului Român, Statul Roman le-a dat o replică, în anul 1986, printr-o culegere de studii şi articole apărute în cartea „Jocul periculos al falsificării istoriei“. Dintre autorii români care au prezentat ADEVăRUL ISTORIC cu privire la România, Ardeal şi Ungaria amintim pe: prof. univ. dr.Mircea Muşat, acad. Ştefan Pascu, prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu, dr. Augustin Deac, prof. univ. dr. Francisc Păcurariu, prof. univ. dr. Dinu C.Giurescu, prof. univ. dr. Florin Constantiniu, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, prof. univ. dr. Ion Coja, prof. univ. dr. Mihai Ungheanu, dr. Alexandru Savu, prof. univ. dr. Gh. I. Ioniţă, dr. Cristian Popişteanu. De remarcat că deşi România şi Ungaria făceau parte din lagărul socialist, s-a continuat să se falsifice, de la Budapesta, ADEVĂRUL ISTORIC despre Poporul Român şi continuitatea sa de mai mult de 11.000 de ani în Vatra Strămoşească. Acum, cînd Ungaria şi România fac parte din N.A.T.O. şi Uniunea Europeană, se continuă aceeaşi politică revizionistă împotriva ţării noastre, vizînd, în principal, Ardealul
Postat 18 Mai 2014, 07:26 de Aircraft Patrolled
@hehehe
VALAHU TIPIC SOVIN CONTROPITOR ASTA E VALAHU MIGRATOR THIGHAN DIN INDIA CU ACENT ALBANEZ< Rodica Muianescu Pulanescu de la Buci
Postat 18 Mai 2014, 00:09 de Rodica Muianescu
GOZBORUL TIPIC: SEPARATIST, "FEDERALIST", REVIZIONIST:
CENZURAT
Postat 17 Mai 2014, 22:31 de hehehe...
gozborul separatist, revizionist
Afara din tara cu separatismul, iredentismul, federalizarea si revizionismul hunguresc ! AFARA DIN EUROPA CU EI !
Postat 17 Mai 2014, 22:23 de mda
ciomarlanul
n-a venit escrocul ala de ciomortanii cu harta ungariei mari pe el ? nu i-a adus si pe aia de la "magyar garda" ?
Postat 17 Mai 2014, 22:06 de nail
da
Pe când scoaterea PPMT în afara legii și interzicerea oricăror manifestări ale sale ? JOS cu ei ! JOS cu revizionismul ungar !
Postat 17 Mai 2014, 21:43 de ghj
Io
CENZURAT
Postat 17 Mai 2014, 21:25 de Io
Ferma animalelor
Youtube... Ferma animalelor. Durata 1:09:07. Filmul de animatie este titrat in limba romana.
Postat 17 Mai 2014, 21:09 de Book
Ferma animalelor
Tastati pe youtube: Ferma animalelor, George Orwell
Postat 17 Mai 2014, 20:46 de Book
Ferma animalelor
?v=yzSkXSi1YBM
Postat 17 Mai 2014, 20:44 de Book
Ferma animalelor (Animal Farm by George Orwell)
Pt a intelege exact ce vor ungurii iar in Transilvania, cititi nuvela-fabula "Ferma animalelor" scrisa de George Orwell. Daca nu aveti cartea: ?v=yzSkXSi1YBM
Postat 17 Mai 2014, 20:42 de Book
PLANUL SECRET AL UNGARIEI PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI (1)
Persoanele aflate în conducerea României au fost informate de către Serviciile Secrete ale ţării despre planul secret al ungariei pentru anexarea Ardealului. Principalele direcţii de acţiune ale ungariei şi revizionismului unguresc împotriva României şi Poporului Român sînt următoarele1. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra a peste 60% din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare, pe următoarele căi: a) Retrocedările în natură (cele mai multe, bazate pe acte false) către bisericile maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană) care aparţin Ungariei. b) Împroprietăririle ilegale ale Statusului romano-catolic şi Ordinelor călugăreşti catolice maghiare cu imobile pe care niciodată nu le-au avut în proprietate, ci doar în administrare. c) Exproprierea românilor de către titularii unguri ai licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale din România, în baza modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003, votată în Senatul României (la 27 octombrie 2009) şi care aşteaptă doar votul final în Camera Deputaţilor d) Cumpărarea terenurilor agricole din România de către persoane juridice din Ungaria, la care se vor adăuga persoanele fizice ungare. Se ştie că în Ungaria, la fel ca şi în alte ţări din Uniunea Europeană, ca şi în Israel, este interzisă vînzarea pămîntului la străini.
Postat 17 Mai 2014, 20:30 de Aircraft Patrolled
aha. revizionismul unguresc colcaie in Transilvania
se uita ungurii iar cu ochii rosii de ciuda si lacomie catre Ardeal ! vor sa fura si acum acum cladirile de Patrimoniu, padurile si tot ceea ce e valoros in Transilvania.
Postat 17 Mai 2014, 20:21 de Book
@iokakah
CENZURAT
Postat 17 Mai 2014, 20:18 de @io
io
Granita la Carpati. Ardeal Independent ACUMA! lasati pe mitici in Bukakarest sa fura intre ei.
Postat 17 Mai 2014, 19:54 de io
Asta cu federalizarea e o boala veche ruso-ungurească.
Iredentismul, revizionismul unguresc abia asteaptă să anexeze si să fure iar din Transilvania. „Poliţa de asigurare a lui Stalin: Regiunea Autonomă Maghiară” (Din volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni..., de Larry L. Watts, istoric-militar american). Instituţionalizarea influenţei sovietice era deosebit de transparentă pentru că amendamentele lui Stalin nu recunoşteau România ca „stat unitar” şi stabileau precedentul oferirii autonomiei administrative unor blocuri etnice „compacte”, sporind posibilitatea creării unor alte zone autonome şi federalizării României. Stalin a mai solicitat ca în Constituţie să fie introdus un „preambul” în care să se specifice că România îşi datora existenţa „istoricei victorii a Uniunii Sovietice” şi „eliberării de către glorioasa armată sovietică”. Încă o dată, oficialităţilor române li se cerea să-şi părăsească posturile în timp ce le lua locul noua conducere maghiară etnică, „numită de adjunctul ministrului de interne, ungurul Janos Vincze (Ion Vinţe)”. Din nou, conducerea maghiară locală a început să-i excludă pe români din poziţiile cu influenţă politică, sub nivelul proporţional de reprezentare în rândul populaţiei. Încă o dată românii au devenit „străinii insultaţi sau ameninţaţi public” de extremiştii din majoritatea locală.Lajos Csupor, conducător al RAM de-a lungul întregii sale existenţe, a menţinut un contact strâns cu reprezentanţii militari şi cu consulul sovietic din Cluj (în acelaşi timp ofiţer KGB), Albert Petrovici Akulov, precum şi cu diplomaţii maghiari. De exemplu, militarii sovietici aveau comandamente în Tâgu-Mureş, Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Cluj, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Sighet, Şimleul-Silvaniei şi Huedin.
Postat 17 Mai 2014, 18:03 de Safeguard
@Separatismul unguresc...si federalizarea-Alexandr Dughin-”Creierul lui Putin”,consilierul lui Putin
"Noua politică a Kremlinului este să sprijine mişcările de extremă dreaptă din Europa să cucerească puterea sau măcar să destabilizeze guvernele. @ ”Vom spijini revoltele populare în marea criză economică şi socială care se apropie.” @ ”Anexarea Crimeei este o ruptură definitivă cu sistemul occidental” @ ”Ce păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul” Revista americană "păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul”. Revista americană ""FOREIGN AFFAIRS"" îl numeşte ”creierul lui Putin”, iar publicaţia franceză LE NOUVEL OBSERVATEUR ”Rasputinul lui Putin”. ”De fapt, chiar " îl numeşte ”creierul lui Putin”, iar publicaţia franceză Le Nouvel Observateur ”Rasputinul lui Putin”. ”De fapt, chiar ideologia sa roşu-brună radicală este cea care inspiră acţiunea externă şi internă a puterii ruse. Trebuie deci să-l asculţi pe Alexandr Dughin pentru a înţelege spre ce destin funest vrea Kremlinul să împingă ţara şi întreaga Europă". Frazele de mai sus, par o concluzie, dar nu sunt decât începutul unui lung articol din LE NOUVEL OBSERVATEUR. Vincent Jauvert , expert în problema rusă al publicaţiei franceze LE NOUVEL OBSERVATEUR l-a vizitat recent pe Dughin ocazie cu care i-a luat interviul citat. În textul fondator al clubului fondat de Dughin si alti apropiati ai Kremlinului, stă scris: ”Astăzi, construcţia unui imperiu eurasiatic poate fi ideologia Rusiei”. Putin chiar a susţinut că sudul şi estul Ucrainei nu au aparţinut niciodată acestei ţări, fiind o moştenire a ţarilor (”"NOVO RUSIA-Noua Rusie"”) , despre care a spus că nu ştie de ce a fost cedată.Europa va fi terenul major al luptei împotriva atlantismului (”Ce păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul” – deplânge el). Statele Unite vor fi neutralizate şi detaşate de Europa. Cum? Spijinind mişcările de extremă dreaptă din Europa să cucerească puterea sau măcar să destabilizeze guvernele.”Vom spijini revoltele populare în marea criză economică şi socială care se apropie.”În 17 aprilie, PUTIN l-a aplaudat pe VIKTOR ORBAN pentru câştigarea celui de-al treilea mandat şi a lăudat scorul bun obţinut de partidul extremist JOBBIK. Marine Le Pen, sefa partidului extremist francez Frontul Naţional a fost în aprilie primită cu fast la DUMA DE STAT aminteşte Le Nouvel Observateur!!!! 18 luni mai târziu, Crimeea era anexată, o operaţiune pe care arhimandritul Tikhon a calificat-o drept ”o victorie”.
Postat 17 Mai 2014, 17:30 de Main Facility
Axa Moscova-Budapesta
Premierul conservator ungur Viktor Orban şi-a reînnoit apelul controversat privind autonomia minorităţii maghiare care trăieşte în vestul Ucrainei, la mai puţin de o săptămână după ce a provocat o dispută diplomatică între Budapesta, Kiev şi Varşovia. Ambasadorul ungur la Kiev a fost convocat de Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe pentru a explica aceste declaraţii ale lui Orban. La rândul său, premierul polonez Donald Tusk a calificat marţi drept "regretabile" aceste remarci ale lui Viktor Orban. El le-a cerut vecinilor Ucrainei să dea dovadă de solidaritate, susţinând unitatea şi independenţa Ucrainei".
Postat 17 Mai 2014, 16:45 de Info
ceau
partidele astea, maghiare, nu au o platforma politica, singura lor platforma politica este ungur contra roman si roman contra ungur...ei doar asa stiu sa-si atraga simpatizanti...pacat de pruncul lui ''ciomortani'' ca era copil bun pe vremurii...nu stiu ce l-a apucat...sa vina cu o platforma politica si ei sa vedem si noi ca fac ceva ptr unguri nu neaparat ptr romani...dar atata stiu sa-i asmute pe bieti unguri inpotriva romanilor
Postat 17 Mai 2014, 12:50 de gogu
partiduletz mic mic mic de 0,6% Niste frustratzi dom`le , iar Gherman pune botu`
Ppmt ar fi trebuit sa se afle in campanie pt europarlamentare, numai ca dragul lor conducator,un las si infometat de bani si femei tinere,vladislav tokelash, mai bine a trecut la Fidesz, asa ca, in lipsa de activitate, dau cu bata-n balta si isi aduc galeria radicala sa aplaude la orice cuvant autonomie, secui, orban, Bleeeah , sunteti jenanti
Postat 17 Mai 2014, 10:18 de Crinuletz Pontescu
Solutie simpla si eficace.
Marea problema a ungurilor este ca sunt minoritari in toate judetele din Ardeal. Majoritari sunt doar secuii in cele doua judete care nu sunt mai mari decat doua raioane. Solutia pt.ungurii aflati pe teritoriul altor state ca si cea pt rusii aflati in aceeasi siutuatie este intoarcerea celor care nu se simt bine acolo unde locuiesc pe teritoriul tarii lor respectiv Ungaria sau Rusia. Solutia este simpla si se poate rezolva foarte repede.
Postat 17 Mai 2014, 09:42 de Dan
Scaunele secuiesti mor pe limba lor.
Structura populatiei maghiare conform recensamantului este de aproximativ 335.000 romano-catolici, aproximativ 220.000 reformați, aproximativ 55.000 unitarieni si aproximativ 5.000 lutherani. Peste acest numar nu vor sa auda nici de UDMR si nici de PPMT, iar secuii care au fost vamesii imperiului au ajuns mai saraci decat animalele de companie ale nevestelor de vamesi de la Albita de la atata maghiarizare si autoizolare.
Postat 17 Mai 2014, 08:51 de Zoom
Re: CarpIII
Au ramas putini pentru ca regala curte a Vienei a trimis regimentele de maghiari din estul Ungariei sa inabuse revolta secuilor din Transilvania care se opuneau militarizarii regiunii, asa incat i-au macelarit pe secui in 1764 in faimosul Masacru de la Siculeni.
Postat 17 Mai 2014, 08:42 de Ceangaulescu
Tovarăşul Andrei al II-lea i-a alimentat !?!
Secuii au făcut parte și din oastea regelui Andrei al II-lea, participant între anii 1217-1218 la Cruciada a cincea. Au luptat în Palestina împotriva arabilor conduși de Al Malik al-Adil (1193-1218) din dinastia ayyubidă. Secuii sunt descendenți ai populației kavare musulmane (desprinsă din populația hazarilor) şi au fost mercenari cu rol de grăniceri ai Regatul Ungar Medieval. Aşa au ajuns să se înmulţească la marginea de est a Transilvaniei în mai multre "valuri", începând cu 1256, apoi mai mulţi în 1314, apoi şi mai mulţi în 1323 și, ultima oară, în 1364 !?! Atât de mulţi au fost încât astăzi, după secole de maghiarizare mai mult sau mai puţin forţată şi după ultima numărătoare din 2012, au ieşit 468 cu totul, dispuşi în proporţie de 92% în judeţele Harghita şi Covasna, că restul de 8% se împrăştie prin diverse săli de dezbatere de prin ţară, ca să se umfle în pene !?!
Postat 17 Mai 2014, 08:33 de Carp III
Observatie
Este interesant ca cei mai radicali si etremisti unguri ,sunt cei pe jumatate romani, cum este si acest Duma si cum a fost si poetul Joszef Attila, autorul poeziei Nem!Nem!Nem!Soha!
Postat 17 Mai 2014, 08:25 de Edi
Urat e gherman asta.
Urat rau si pe dinafara si pe dinauntru. Mare canalie.
Postat 17 Mai 2014, 07:30 de Valhalla-Asgard
ciomarlanul
n-a venit escrocul ala de ciomortanii cu harta ungariei mari pe el ? nu i-a adus si pe aia de la "magyar garda" ?
Postat 17 Mai 2014, 06:48 de nail
ma, rusine....
ce au construit ungurii, de cand au navalit in Ardeal in afara de ura inter-etnica, discriminari, crime si jafuri ? NIMIC ! cladirile din Oradea au fost construite de evreii cu bani pe care ungurii i-au omorat luandu-le proprietatiile. tot ceea ce inseamna viata civilizata in acest oras (locuinte, infrastructura, scoli, spitale, etc a fost construit de Statul Roman. ungurii, pe perioada vremelnicei lor ocupatii, ocupatie reusita asta cu ajutorul austriecilor (au fost catzeii austriecilor), au distrus si au furat cat au putut din Transilvania !
Postat 17 Mai 2014, 06:27 de pt martorul mincinos
@Martoru
Ce revizionism mai? stramosii tai au fost aici de 15000 de ani? tu si neamul tau ati venit din India via Albania. Dovezile tale au fost inventate de clanul ceausescu. Mergi si tu prin Oradea si gaseste macar o cladire pe care stramosii tai de 15000 ani au construit. Balamuc ce esti.
Postat 17 Mai 2014, 02:45 de Martor Ocular
pt Safeguard
Da. Asta e iredentismul si revizionismul unguresc. Gaunos, mizerabil si INTOLERABIL, iar acest individ (gherman, pe numele lui) este mascariciul separatismului, extremismului unguresc. Ungurii au migratori au ajuns aici din Asia acum 1000 de ani. Strabunii romanilor sunt aici de cel putin 15 000 escrocii incearca sa minta in fata adevarului evident (dovezile arheologice confirma prezenta dacilor aici).
Postat 17 Mai 2014, 00:36 de martor ocular
bai gherman
Bai slugoi al ungurilor, marsh in pusta si federalizati-va acolo. Aici n-aveti ce cauta.
Postat 17 Mai 2014, 00:01 de huu.................
Cultura
Bah... ghermaneeee, Nu ti-e rusine, bah, nenorocitule ? Cati unguri cunosc picturile lui Nicolae Grigorescu sau Stefan Luchian ?
Postat 16 Mai 2014, 23:57 de Gyula
CRIS
nivel jenant - confrom titlu - de jurnalism de carciuma
Postat 16 Mai 2014, 23:55 de bu
Asta e revizionismul unguresc.
Gaunos, mizerabil. Asta e iredentismul, revizionismul unguresc cu teoriile specifice. Astia sunt toti niste oameni de nimic. Indivizii retrograzi. In mod sigur, daca ar fi cercetati de niste specialisti s-ar dovedi ca sunt toti bolnavi psihic.
Postat 16 Mai 2014, 23:48 de Safeguard
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)
  • Realități bihorene și europene de la „spargerea lumii”, prezentate la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” și la Universitate (FOTO)
  • Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ține concerte (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON