URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Mai 2011, 18:00

Mutarea Serviciului de Ambulanţă pe strada Sucevei, avizată de Guvern

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii a anunţat că, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o Hotărâre privind darea unui imobil aflat în domeniul public al statului în administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor.

"Imobilul este situat în municipiul Oradea, pe str. Sucevei nr. 24, şi a fost transmis din domeniul public al judeţului Bihor şi administrarea Consiliului Judeţean în domeniul public al statului, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Bihor nr. 62 din 31 martie 2011. Imobilul din str. Sucevei, compus din construcţii şi teren aferent, va fi utilizat de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor", se arată în comunicat.

După cum se ştie, imobilul care adăposteşte în prezent sediul SAJ Bihor, situat pe strada Snagovului nr.2, a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice a Oradiei încă de la începutul deceniului trecut, de când Episcopia percepe chirie pentru el.

"Am considerat că imobilul situat pe strada Sucevei este o opţiune bună din toate punctele de vedere, deoarece imobilul în care actualmente îşi desfăşoară activitatea Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor a fost retrocedat, iar chiria plătită este prea mare. Pe de altă parte, construcţia corespunde cerinţelor activităţii specifice desfăşurată de către Serviciul de Ambulanţă", declara Cseke Attila în urma unei vizite în noua locaţie.

De altfel, Cseke a promis încă de acum câteva luni că va face demersuri pentru ca SAJ să aibă un nou sediu.

Predarea-preluarea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON