URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Mai 2014, 12:45

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, vrea ca lemnele să fie tăiate doar cu... smartphone-ul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În vizită în Bihor, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură Doina Pană a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Bihor, schimbări importante pentru silvicultori.

Pădurarii şi smartphone-urile

Prima schimbare va fi făcută printr-o Hotărâre de Guvern ce se va afla marţi pe masa Guvernului şi care stabileşte drumul lemnului din pădure până la beneficiar. Proiectul prevede că muncitorii firmelor de exploatare forestieră, când vor pleca din pădure cu încărcătura de masă lemnoasă, vor trebui să acceseze un sistem informatic naţional denumit Sumal.

"Toate mijloacele de transport vor trebui să fie dotate cu smartphone-uri, vom instala gratuit softul pe aceste smartphone-uri şi în momentul în care (n.r. muncitorul) accesează softul, va primi un cod unic de transport pe care îl generează sistemul automat, cod care va trebui să fie trecut pe avizul de însoţire", a declarat Doina Pană. Fără acest cod unic, niciun utilaj cu masă lemnoasă nu va putea să intre în niciun depozit, reprezentanţii acestor depozite fiind la rândul lor obligaţi să acceseze acelaşi sistem informatic.

"E un sistem care vine cu alte chei de control ca să împiedice transporturile ilegale de masă lemnoasă", a explicată Pană. Ministrul a adăugat şi că, din observaţiile ei, 95% din lemnele furate din pădurile României s-au furat cu acte: "Pe acelaşi aviz de însoţire, practic făceau mai multe transporturi".

Acest program va fi testat vreme de trei luni în câteva judeţe din ţară, iar apoi va deveni obligatoriu pentru toate judeţele. Ministrul a declarat, însă, că este convinsă că acest nou sistem va opri tăierile ilegale, întrucât, fără cod de acces, firmele de exploatare nu vor avea cui să vândă lemne.

Deprimată de hoţi

Totodată, Pană s-a arătat nemulţumită de proiectul de monitorizare prin satelit a pădurilor, funcţional în trei judeţe din România, inclusiv Bihor. "Mie nu mi se pare suficient de eficient pentru că nu face decât să te deprime să constaţi a doua zi că a dispărut o bucată de pădure, dar tu nu ştii cine este autorul", a spus Pană.

Astfel, susţine ministrul, ar prefera un proiect care să asigure furnizarea unor imagini satelitare în timp real şi intervenţia unor echipaje formate din reprezentanţi Romsilva, ai Jandarmeriei şi ai Poliţiei, care să îi şi prindă pe hoţii de lemne.

Cod rescris

O altă schimbare anunţată de Pană vizează proiectul noului Cod Silvic, pe care l-a pregătit şi predecesoarea ei din Minister, bihoreanca Lucia Varga. Pană susţine, însă, că proiectul a fost rescris, după ce a aflat că specialiştii din întreaga ţară nu îl agreau. "Aceasta este forma cu care toţi aceşti factori interesaţi vor să meargă spre comisia de agricultură din Camera Deputaţilor, o formă pe care am să o susţin şi eu, pentru că într-adevăr e benefică nu doar pentru pădure, ci pentru toţi ceilalţi care se ocupă de pădure, că sunt proprietari, comercianţi sau orice altceva", a declarat Pană.

Întrebată ce anume a fost rescris din proiectul Luciei Varga, ministrul a spus că noul Cod Silvic este "radical schimbat" sub un aspect: "În forma susţinută de dânsa nu se mai putea face exploatare pe picior a masei lemnoase. La ora actuală nici măcar Romsilva nu este pregătită pentru o asemenea situaţie. Din punct de vedere al firmelor de exploatare, probabil că una sau două ar putea să facă acest lucru. Deci nu consider că România este pregătită pentru acest lucru".

Bani pentru Oradea

Cât despre investiţiile pe apele din Bihor şi Oradea, Pană a spus că încearcă să aloce bani Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri chiar la prima rectificare bugetară, mai ales pentru continuarea lucrărilor la consolidarea malului stâng al Crişului Repede în centrul municipiului.

Potrivit viceprimarului Ovidiu Mureşan, prezent în aceeaşi conferinţă de presă, lucrările se ridică la o valoare de 12,5 milioane de lei. "Suma este mare, mă îndoiesc că dintr-o dată va putea fi alocată toată, dar măcar să înceapă", a spus Pană.

În final, ministrul a ţinut să salute şi colaborarea pe care o are cu orădeanul Pásztor Sándor, secretar de stat în minister, responsabil de ape şi piscicultură.

Cât despre o schimbare din funcţie a liberalului Dumitru Voloşeniuc de la şefia ABA Crişuri, Pană a spus că pentru ea este un lucru secundar culoarea politică a directorilor: "Trebuie să respecte legea şi să o aplice".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
pentru frustrati
Se vede faptul, ca unii oameni (putin inteligenti) ponegresc o adevarata doamna, care a crescut PSD spre deosebire de altii... Iar cu voturile de la CAMPANI, si aici au doleante unii analfabeti, unii dictatori, pentru ca PSD este in crestere... Ce sa mai zic: CAINII LATRA, URSU TRECE :))))
Postat 20 Iunie 2014, 12:21 de :))
usor ca...pana...
Asta e deprimata de hoti...da de hotii PSD-isti silvici,controlati si sanctionati(vorbesc de Bihor) pe care acum trebuie sa-i reintroduca in sistem...ca de..astia stie fura si face voturi...Asa ca padurea va fi mereu si vesnic tradata si..pradata...mai ales de psdisti
Postat 14 Mai 2014, 08:37 de om
REPLICA
Vorba premierului PSD Victor Viorel Ponta adresata la inundatii din barca trasa de cei de la SPP vorba catre ministreasa Doina Pana ` FA Doina ti s-a facut de ceva inundatii FA?:))=)) Povestiri Sf ceea ce doreste ministreasa FA Doina Pana pt ca la noi in ROMANIA ca si la nimenea cum vine alt minstru cum schiumba toate legiule celuyi dinaintea sa pe motiv ca nu au fost bune , iar de acest vid legislativ profita cei certati cu legea si pusi pe capatyuiala prin furt si distrugere .Nu tin apararea ex ministrei PNL Lucia Varga dar si asta dupa ce afosta alesa in colegiu de oamenii care muncesc in domeniul silvic , acesta ministreasa le-a facut o lege contra lor, binenteles ca acum va da vina pe ministra FA Doina Pana pentru toate legile codului silvic care sunt contra electoratului care au votat pe fosta ministreasa Lucia Varga!:))=)) Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 12 Mai 2014, 10:38 de Romanul Simplu
USL
MANG LAS O PE BUTISCA VALENTINA IN PACE NUI BUNA DE NIMIC.INTELECT ZERO SI UZATA FIZIC SI MORAL.OCUPATE DE STELA BABAU DE LA BEIUS, O FI EA DIN TULCEA DAR MACAR ARATA BINE.SA VEDEM CE VOTURI ADUCE BUTISCA LA CAMPANI O SA O DISTRUGA PRIMARUL SI CU SECRETARA.SECRETARA SE OCUPA PERSONAL DE FUFA.
Postat 11 Mai 2014, 10:14 de PNL
CRESTI PADURE
Cresti padure si te-ndeasa ,CORAS SI CU PETI NU TE LASA ! Vorbesc hotii de padure ,care au defrisat Padisul de sarbatorile de iarna si si-au facut averi pe furt de lemn ! In curand tanti ANI o sa va numere ouale din cos si o sa va intrebe unde-i gaina care le-a ouat . In curand ! In curand ! Sa vedem de unde si din ce !?
Postat 11 Mai 2014, 08:45 de POIENAR
VICTORITA
Tu Butisca nu vezi ca habar nu ai de ce se intampla in jurul tau.Tu vorbesti de paduri,in ce an ai terminat tu facultatea si unde pe cine ai avut colegi.Esti buna pentru psd ptr ca aci sunt oameni fara scoala oameni cu studii la fara frecventa ca si tine.Mai bine te-ai ocupa de asigurari nu de politica.Tu pui sefi de ocoale silvice ,gasesteti vro unul pensionar sa se ocupe de tine .Apropo de cand faci politica te ai ingrasat ca o vaca.A ajuns o inculta fara scoala de unde intoarce uliu din Valea Neagrasa vorbeasca de ce nu stie.RUSINE psd
Postat 10 Mai 2014, 19:36 de PNL
TOATE SULFELE
LA STEI A FOST SI O EXPERTA IN CURVARII.AUZI CINE VORBESTE BUTISCA.CE FACULTATE A TERMINAT EXPIRATA ASTA.EA VORBESTE DE PADURI.HABAR NU ARE PE CE LUME TRAIESTE.AU STRANS TOTI PADURARII CA SA UMPLE SALA SI SA FACA PRESIUNI.BUTISCA DUTE LA F.... DACA SE MAI COMPLICA CINEVA CU TINE .POATE CEVA PENSIONARI PTR.CA ESTI O ANALFABETA FARA SCOALA SI O EXPIRATA
Postat 10 Mai 2014, 18:39 de ELECTORAT
Săraca femeie, nici nu îşi dă seama pe ce lume trăieşte !?!
Nu că blonda bihoreană ar fi ştiut mai mult dar încă nu era la andropauză !?!
Postat 10 Mai 2014, 18:30 de Carp III
primavara
Odata cu pasarelele din padure, acum primavara se aude si "cintec" de drujba printre copaci ! Macar daca si-ar face copirseie cei care "cinta" !
Postat 10 Mai 2014, 14:47 de citizen
Lasa vrajeala
Terminati cu prostiile gen modificarea legilor care nu au nici un efect. Solutia e simpla, bagati la puscarie si dati afara toti coruptii din domeniul forestier: politisti,padurari,primari,hoti de lemne... si neaparat mariti mult pedepsele si aplicati-le.
Postat 10 Mai 2014, 13:11 de Cucu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON