URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2012, 14:50

Medicul Florian Bodog: Legile trebuie să fie pentru români, nu pentru unguri, bulgari ori francezi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În prima sa conferinţă de presă pe care a desfăşurat-o după începerea campaniei electorale, în calitate de candidat USL în colegiul 4 Senat Oradea (suprapus colegiilor 8 şi 9 pentru Camera Deputaţilor), medicul Florian Bodog a etalat câteva din atuurile despre care crede că îl recomandă să obţină încrederea orădenilor.

Carte de vizită

Bodog a amintit că, pe vremea când a condus Spitalul Judeţean, "am redus semnificativ datoriile acestuia şi l-am adus pe locul doi în ţară în topul transparenţei achiziţiilor publice", adăugând că a determinat şi "creşterea calităţii actului medical şi îmbunătăţirea relaţiei cu pacienţii".

"Ca decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, am gestionat corect problema diplomelor emise în trecut pentru cetăţenii străini, am asigurat creşterea locurilor de studii pentru ca tinerii orădeni să nu trebuiască să meargă în alte oraşe şi am organizat un examen de admitere la nivelul competitiv al facultăţilor din centrele universitare mari", a mai spus Bodog.

USL-istul a făcut referire şi la cele câteva luni de când exercită funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, arătând că "în mai puţin de trei luni am reuşit să aduc spre Oradea 2 milioane de euro" pentru continuarea investiţiilor la Centrul Oncologic şi la modernizarea secţiei de Neurologie şi Psihiatrie, precum şi pentru achiziţionarea unui RMN de către Spitalul Judeţean.

"Consider că activitatea mea constituie o carte de vizită pentru ceea ce am făcut în sprijinul oraşului", a concluzionat Bodog.

Legi pentru români, lobby pentru orădeni

În ce priveşte priorităţile declarate în cazul în care va fi ales de orădenii din colegiul 4 Senat, reprezentantul USL a afirmat că are trei direcţii majore.

Prima dintre acestea este schimbarea Legi Educaţiei, deoarece varianta Funeriu "este o lege profund antinaţională, iar noua lege va trebui să fie în favoarea elevilor, studenţilor, părinţilor şi cadrelor didactice", pentru că aceştia sunt beneficiarii legilor, "nu vecinii noştri din Ungaria, nici vecinii noştri din Bulgaria şi nici vecinii noştri din Franţa", a explicat, cu ironie, doctorul Bodog.

De asemenea, el a spus că va avea în vedere schimbarea Legii Sănătăţii, astfel ca aceasta "să nu conţină prevederi privind coplata pentru serviciile medicale de urgenţă", şi va sprijini "toate proiectele de dezvoltare a Oradiei".

"Avem nevoie de crearea a noi locuri de muncă, iar asta nu se poate face decât prin atragerea de investitori, de obţinerea unor cofinanţări pentru proiectele majore de infrastructură ale oraşului, cum sunt şoseaua de centură, Aeroportul şi parcurile industriale. De asemenea, cred cu tărie că este nevoie de un parteneriat între municipalitate şi Universitate, pentru că Universitatea este pilonul de bază al dezvoltării oraşului, iar un parteneriat ar avea efecte pozitive de ambele părţi", a spus Bodog.

Nu în ultimul rând, a adăugat el, "în sectorul medical voi continua promovarea strategiilor pentru creşterea calităţii actului medical prin modernizarea şi dotarea spitalelor, prin dezvoltarea sistemului medical de urgenţă şi prin creşterea calificării personalului medic-sanitar".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
41 Comentarii
w
"Legile trebuie să fie pentru români, nu pentru unguri, bulgari ori francezi" Rommi, romani, haideti la vot!
Postat 19 Noiembrie 2012, 19:45 de Csongor
cam rasit
cam rasist
Postat 15 Noiembrie 2012, 11:23 de horica
GAFA IMPARDONABILA
De ce imi era frica nu am scapat: lipsa de alternativa (PDL s-a autoexclus), la alegerile parlamentare. Chiar prea devreme, domnul Bodog (candidat USL) gafeaza, inainte de a fi ales. Un om politic(senator!!) se recomanda dupa ideile, cauza in care crede, si pe care urmeaza sa o sustina in dezbaterile parlamentare si in initiativele legislative, mai mult decat administrare si executare, de care ne spune ca le-a facut atat de bine. Poate ne explica de unde isi inspira crezul politic, sa fie doctrina PSD sau de la socialistii europeni(ex. francezi), acolo, nu am vazut aceste idei, mai degraba le-am gasit, din pacate la doctrinele naziste(superioritatea vechilor germani) și fasciste(salvarea nationala), care au facut atat rau in istoria secolului trecut. In problema educatiei,de exemplu,tocmai acordarea unei atentii sporite, unei minoritatii (rome), este solutia pentru o problema sociala grava. Sper sa fie doar o scapare, a domnului Bodog, pe care rog a o remedia. Bafta, oricum, in campanie:))
Postat 15 Noiembrie 2012, 11:15 de dan bredet
Nicigand
In ziua de azi tot felul de oameni se duc la USL. D-le Bodog mai bine ati continua cu meseria dvs de medic, lasati politica, nu e pentru dvs. JOS USL!
Postat 14 Noiembrie 2012, 16:23 de Cristi
Antu
Cum se simte decanul asta cu doi sefi Plagiatori dovediti? Ponta si Mang sunt mandri de baiatul asta ? E de al lor? Cand se dovedeste si plagiatul lui ?
Postat 14 Noiembrie 2012, 15:41 de Plagi
Postari fara suport
Stimati Oradeni care postati pro sau contra lui Florin Bodog, As dori sa pun cateva intrebari si sa fac scurte comentarii referitoare la acest fapt si nu numai: 1. De ce nu aveti curajul raspunderii si va ascundti identitatea? 2. De ce jigniti? 3. De ce folositi un limbaj care atesta clar lipsa voastra de minima educatie? 4. Este o lupta politica si trebuie tratata ca atare, nu cu atacuri la perspana sau jigniri. Din pacate cei cu educatie precara sau nepotrivita vremurilor pe care le traim, au copiat din presa atitudinea aroganta a unor lideri PDL, chiar si pe cea a presedintelui neales, atitudine pe care ei si—o exprima prin aceste postari fara a avea vreo argumentatie sau suport logic. Il cunosc pe Florin Bodog de pe vremea cand era student, onca de pe atunci era inclinat catre ativitati de administrare si organizatorice. Avand si rezultate bune la invatatura, a reusit sa se afirme pe plan profesional si sa avanseze in cariera cu succes psna in acest moment. Nu vad nimic rau im alegerea sa de a dori sa devina parlamentarr, sunt convins ca o face din covingere, nu din interese financiare. Succes Florin, noi cei ce te cunoastem te vom promova si te vom sustine in continuare.
Postat 14 Noiembrie 2012, 10:46 de Gabriel Maricescu
INCOMPATIBILTATEA Managerului celei mai mari Maternități din tara tolerată politic
D-nul secretar de stat are o inalta tinuta morala si este capabil sa duca la indeplinire toate promisiunile cu conditia sa fie lăsat de USL cred sau nu știu. Pentru a manageria corect si in slujba pacientului ar trebui sa demită managerii care comit abuzuri si sa ridice în atenția forurilor competente( ANI) problema managerilor incompatibili! Spre exemplu de curind a fost informat prin adresa înregistrată cu nr. 54356/25.10.2012 la MINISTERUL SĂNĂTĂȚII prin care e inștiințat despre prejudicii grave care ar putea fi aduse de către managerul celei mai mari maternități din țară care e MANAGER , SEF CLINICA OBSTETRICĂ GINECOLOGIE, PREȘEDINTE COMISIE DE JURISPRUDENȚĂA COLEGIULUI MEDICILOR, PROFESOR UNIVERSTAR LA UMF, ARE CABINET PARTICULAR, CONDUCE CLINICA DE ERTILIZARE IN VITRO etc., ridică cred 5 salarii de la stat, are o avere colosală care nu stiu cum o poate justifica și cred că lucrează 72 ore pe zi ca să facă față atitor funcții la stat și în privat. De fapt presa locală a mediatizat aceste aspecte dupa care a tăcut brusc...oare de ce.... Poate totuși ar trebui informată și presa centrală.............
Postat 14 Noiembrie 2012, 09:37 de E. Ancuta
2012 - anul victoriei USL
2012 este ANUL VICTORIEI pentru USL. Degeaba umbla acum PDL-istii cu cioara vopsita!! Cred ca asa pacalesc electoratul. Brusc, au devenit ciclam-albastri si inimosi!! Sa ne arate cat de mult se gandesc la binele nostru si ce roz va fi viata cu ei in Parlament si la guvernare!! Sper ca romanii sa nu se lase pacaliti si sa nu uite cate necazuri ne-a adus guvernarea PDL-ista. USl este singura solutie viabila pentru Romania si pentru Oradea. Pentru finantarea proiectelor locale si atragerea de noi finantari, precum si pentru sustinerea intereselor oradenilor la Bucuresti, votam USL... prima formatiune politica de pe buletinele de vot.
Postat 14 Noiembrie 2012, 09:14 de Gabriela
ARD=PDL
Nu uitati !!! ARD=PDL !!!
Postat 14 Noiembrie 2012, 07:46 de Vladimir
Votat
Cu siguranta Bodog are votul meu. Votat USL
Postat 14 Noiembrie 2012, 07:46 de Vladimir
binder
nici unul dintre comentatori nu si-a dat seama ce prwoost e Bodog, asa-i ? de ce spun asta ? pt. ca, in articolul cu Bodog, candidatul USL, apare ditamai reclama cu... ARD, care ANULEAZA din start orice-ar spune prwostalaul :)))))) astia de la bihoreanu sunt jmecheri tare, iau banu de la toti frajeriii :)))))))
Postat 14 Noiembrie 2012, 06:36 de Banda Landa
USL
Radu esti un tampit. SUSTIN USL! MULT SUCCES DOMNULUI BODOG!!! VOTATI USL!!!
Postat 13 Noiembrie 2012, 22:47 de Marius
Huu
HUUUUUUUUU PDL. ati bagat tara asta in * si acum va prefacti ca o salvati knd macar nici nu va pasa? HUUUUU
Postat 13 Noiembrie 2012, 22:26 de Huu
dl
Si inca ceva: nu trebuie sa fii psiholog sa iti dai seama ca e un gentelman, pana acum nu l-am auzit/ citit sa se ia de adversarii politici cum fac altii
Postat 13 Noiembrie 2012, 22:03 de cetatean
dl
A facut treaba buna la Judetean, face si in Minister, concluzia e simpla: va face si in Parlament iar pe viitor cred si ca Ministru al Sanatatii.Bafta!
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:58 de cetatean
haha
cum au facut, corectez
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:44 de R.F.
haha
si Romanule, cand scri cuvantul popincurist gandeste de 2 ori in legatura cu semnificatia cuvantului ! nu pup eu pe nimeni nicaieri, nu am niciun interes pur si simplu imi exprim parerea despre oamenii pe care i cunosc si despre care majoritatea au o parere buna :) doar ca se mai gasesc destepti ca tine pe care i macina invidia sau care au avut probabil ceva neintelegeri cu respectivii in trecut si acum isi arata aici maretia si cuvintele grele aruncate fara niciun sens ! deci dragule, fapte nu vorbe cum au fost ai nostri si dupa tot respectu din partea mea ! CIUS
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:43 de R.F.
Corect
Mi se pare ceva corect.
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:41 de Karcsi
()
Cind te uiti la acest Bodog nu m- ai ai nevoie sa astepti sa spuna ceva, jmecher de cartier imi aduce aminte de valutistii anilor 2000, nici macar fata nu ii ascunde interiorul.
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:31 de Radu
haha
esti cam informat cu ce fac psd-isti nu crezi ?:) tare curioasa as fi cine se ascunde dupa acest nickname. oricum dupa cum vad ca scri cuvantul PESHTE numai roman nu te poti numi
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:30 de R.F.
haha
Romanul simplu, mai lasa Yahoo messenger si citeste macar o revista ca gramatica si romana ta sunt esuate rau !!
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:28 de R.F.
la subiect
cine-l critică pe dl Florian Bodog, nu-i convine faptul că omul vrea să lucreze transparent? Mă bucur că în ultima perioadă, de Facultatea de Medicină, care în trecut era prima pe lista scandalurilor legate de Universitatea din Oradea, nu mai apare deloc în presă cu acest tip de subiecte. Nu-l cunosc personal. Dar rezultatele activității la Spitalul Județean și la Facultatea de Medicină, spun multe despre acest om. Mult succes.
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:05 de Călin
Votez pentru Oradea
Eu cred ca si candidatul PDL pentru colegiul 4 senat va vota Bodog. Nu vad de ce nu ar face-o.
Postat 13 Noiembrie 2012, 21:02 de cetatean
rugăminte la Romanul Simplu
Te rog scrie în limba română, nu reuşesc să-mi dau seama ce vrei să spui. Dacă tot zici că eşti român, sau roman, nu mai ştiu. Altfel, las-o baltă...
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:59 de Călin
bine
PE 9 DECEMBRIE VOI VOTA USL CA SA DUCEM LA GROAPA ARD-UL:))....NUMAI INFANTILI SE AFLA IN ARD:)):))
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:43 de rau
replica la postacii PSD poupincuristii PLAGIATORULUI
BAH @Roman normal popincuristul senatorului PSD ioan Mang PLAGIATORUL nu ai tu treaba de mine un roman simplu bihorean cu nick name-ul @Romanul Simplu .Nu ma supar asacum zici ci scriu ADEVARUL si DREPTATEA despre PSD Bihor si PLAGIATOR!:))=)).BAH popincuristule accept ideea ca daca scriu aici ma citesc multi citiotori on line ai saptamalului Bihoreanul,nu conteaza ca niumeni nu ma baga in nici o seama ,mai bine asa un mare anonim din poporul roman simplu bihorean!:))=))@Romanul umil popincuristul lui Mang intelectualul lui peshte prajit `avorton `esti tu si stie si mata care te-o facut ,scriu pe forurumul Ebihoreanul de anii buni,si am fost si cenzurat pt limbaj vulgar ,Da-te dreacu hai SICTIRavortonule roman umil popincurist!:))=))@R./F. popincuristul lui Pepea * alias Emilian Pavel, cunoastem pe micul betivan negricios,si cind era o actiune de partid PSD Bihor vene-a beat si nu stia ce vorbea si facea numai prostii.Marius Sticlaru merita functia lui a venit cu un CV impresionat ,iar * Pepea a venit cu o hirtiutza fluturas,incurajat de betivanii din organizatia municipala PSD si se adresa cu `asta ` aratand c .Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:35 de Romanul Simplu
9 DEC
de ar fi multi ca dl Bodog in tara asta am ajunge departe dar din pacate e plina de oameni fara scrupule care nu-si vad doar interesul,, succes pe 9 dec !
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:32 de 9 DEC
Vonfh
In 9 decembrie sa iesim toti la vot , sa votam pentru o tara mai buna , sa votam USL !
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:24 de Vhhj
USLLL
Multa bafta D-l Bodog ! Va sustin si sper ca multa lume sa faca la fel !
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:22 de USLLLL
VOTEZ BODOG !
"Legile trebuie să fie pentru români, nu pentru unguri, bulgari ori francezi" PENTRU ASTA IL VOTEZ !
Postat 13 Noiembrie 2012, 20:10 de DAA
prof
Oare DE CE crede dl Bodog (pe care nu-l cunosc in mod special ca sa am o parere corecta) si MULTIMEA, ca o lege al invatamantului care in fine, ofera solutii pt educatia minoritatilor (francezi de ex... :) ), este astfel o lege, care defavorizeaza romanii? Daca sunt cetatean roman, oradean, si maghiar, , , si am trei copii, educatia lor corecta, in limba materna, de ce reprezinta PERICOL pt MULTIME? Oare de ce sunt intitulat vecin in ORASUL MEU meu natal? Si daca sunt si catolic, e grav? Poate sunt homosexual. Ce facem? .. si sunt si chel, cu barba si ochelari, unde sunt incadrat?? si daca dl Bodog foloseste ironia in campanie: estept si eu cu interes toate raspunsurile inteligente, frumos formulate, pareri si argumente bine conturate, bazate pe educatia si de capacitatile fiecaruia in parte... Thanks guys!
Postat 13 Noiembrie 2012, 18:30 de ANDREI
su.ge-ti frustratilor
La cat de bine vorbeste Bodog sigur a avut trecere la gagici in facultate, deci sigur sunt vreo doi sau trei care au disperat dupa vreo frumusete la care Bodog a avut trecere si ei nu, iar amaratii au tot dat la laba pana li s-au incarnat unghiile si au ajuns sa-l roage pe Bodog sa-i trateze. Si dupa tratament ei au fost fericiti ca pot da din nou la laba. Si asa au ajuns labagii la simpla lor concluzie: Bodog se pricepe la unghii incarnate. Labagiilor, sunteti etnobotanici sau ce mama voastra-n cur aveti cu acest om? Cum puteti vorbi despre el cand voi nici nu l-ati vazut la fata, pentru ca sunteti mereu doar in urma lui. SUGE-TI-VA unghiile incarnate, ca poate vi-o mai fi ramas si putin de gust pe sub unghii, LABAGIILOR. Domnule Florin Bodog, nu-i bagati in seama, pentru ca-s putini si prosti. Ce-i ce va sprijina sunt multi si destepti.
Postat 13 Noiembrie 2012, 18:14 de eu
BRANCARDIER,PROFESOR,DECAN,SECRETAR DE STAT
OMUL ACESTA SE PRICEPE LA TOATE(DEFAPT LA NIMIC)...INTREBATI VREUN PACIENT MULTUMIT DE SERVICIILE LUI,IN AFARA DE UNGHIE INCARNATĂ NU STIE SA FACA NIMIC.... VAD CA SI AICI ISI PLATESTE POSTACI...DIN PACATE
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:56 de bogdan
Putin deplasat.
In general cine se pricepe la de toate nu este bun de nimic, cine schimba multe meserii nu a fost bun la niciuna, de ce alti medici nu fac la fel, pentru ca sint profesionisti. Bodog tu te misti ca coaiele la berbec in toate partile .
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:31 de Mircea
E brici si in discurs
Am crezut e e doar un tehnocrat dar cand l-am auzit la No PROBELM mi-am dat seama ca e si un adevarat orator - a raspuns la intrebari cum rar am mai vazut ba mai mult s-a defectat microfonul la care vorbea sau a ramas fara baterii el a pus microfonul pe masa , s-a apropiat de oameni si le-a explicat incontinuare ; FOARTE INTERESANT
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:31 de Nalu
Succes
Omul stie ce spune. VOTAM USL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:24 de Alexandr.
si priceput, si cu planuri de viitor
Omul clar e specialist in domeniul lui, de la executant, pana la administrator. Sunt prea curios ce va face dupa ce iese senator. Merg cu USL la faza asta.
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:22 de Flo
SUCCES Florin
Ma bucur ca PSD a ales cel mai bun candidat pentru colegiul 4 Senat Oradea.Un om modest care a realizat prin munca o cariera solida atat ca medic cat si ca si cadru didactic.O sa votez echipa USL Oradea pentru ca merita si e cea mai buna!!
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:02 de sorin
stie brancardierul
E dat dracului brancardierul asta. Mai ieri alaltaieri cara cu targa pacienti iar acum e dat castigator sigur ca si senator! Bravooooo
Postat 13 Noiembrie 2012, 16:34 de aladeen
aveti dreptate
Bravo domnului BODOG ! Hai USL !!!!!! VOTAT
Postat 13 Noiembrie 2012, 15:58 de cetateanul anonim
proud
Mandra ca sunt Psd-ista, mandra ca am asemenea candidat in partid !! Mult succes si Doamne ajuta domnul Florian :) sunt sigura ca o sa iesiti castigator
Postat 13 Noiembrie 2012, 15:11 de R.F
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON