URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Octombrie 2019, 13:23

Medicii de familie din Bihor vor primi câte 10 doze de vaccin antigripal gratuit, pentru a-şi imuniza pacienţii cu risc

Medicii de familie din Bihor vor primi câte 10 doze de vaccin antigripal gratuit, pentru a-şi imuniza pacienţii cu risc sursa foto: a1.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat că în cursul zilei de miercuri a primit de la Ministerul Sănătăţii 7.220 doze de vaccin antigripal, care vor fi distribuite inclusiv medicilor de familie spre a fi administrate populaţiei din grupele de risc, aceştia fiind invitaţi la sediul instituţiei pentru a primi câte 10 doze.

Tot din această tranşă, precizează DSP Bihor, o parte va fi distribuită către unităţi spitaliceşti şi către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului.

În ceea ce priveşte medicii de familie, aceştia se pot prezenta la sediul DSP Bihor din 21 până în 25 octombrie, inclusiv, între orele 8 - 14, pentru a intra în posesia dozelor repartizate.

Dozele primite gratuit sunt destinate grupelor populaționale considerate cu risc, pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală. Este vorba despre persoane cu vârsta între 6 luni şi 64 ani aflate în evidenţe cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm, sau cu virusul imunodeficienței umane, despre gravide, medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar din spitale, ambulatorii şi instituţii de ocrotire a copiilor şi vârstnicilor, persoane rezidente în centre de plasament, pentru vârstnici, precum şi pentru persoane cu vârsta egală sau peste 65 ani.

O primă tranșă de vaccin gripal, constând în 720 doze, a fost primită la DSP Bihor în cursul lunii septembrie, fiind distribuită către Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, dar insuficientă pentru imunizarea întregului personal.

În cursul lunii noiembrie, precizează DSP Bihor, se estimează că se vor mai primi încă două tranșe de vaccin gripal, din care se vor aloca prioritar doze către cabinetele medicilor de familie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3202 RON
  • 1 EUR = 4.7619 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON