URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2018, 14:51

"Meciul" continuă: Vicepreşedintele Ioan Mang spune că liberalii încearcă să şantajeze conducerea Consiliului Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, a ieşit, vineri, într-o conferinţă de presă în care a răspuns, în bună măsură, acuzaţiilor aduse cu o zi înainte de liderii PNL Bihor, Ilie Bolojan şi Ionel Avrigeanu.

Ioan Mang a spus că susţine singur conferinţa deoarece colegii săi, adică preşedintele Pásztor Sándor şi celălalt vicepreşedinte, Traian Bodea, sunt plecaţi.

Comparaţie pe buget

Mang a vorbit despre bugetul CJ Bihor pe 2018, arătând că acesta este mai mare decât cel executat anul trecut. Concret, în 2017, instituţia a avut venituri totale în valoare de 427.430.000 lei, iar în 2018 se prognozează venituri de 431.709.000 lei. Judeţul şi-a prognozat cheltuieli de aceeaşi sumă, adică de 431 milioane lei, faţă de 383 milioane lei cât a reuşit să cheltuiască anul trecut.

În privinţa investiţiilor, Mang a arătat că, în 2017, CJ Bihor a derulat investiţii în valoare de 69,4 milioane lei, în timp ce în 2018 şi-a propus să deruleze investiţii de 95,8 milioane lei, deci mai mari cu 38%. În acest context, Mang a amintit că instituţia are semnate contracte de zeci de milioane de euro, bani care vor fi investiţi pe parcursul anilor următori.

Au fost prea… entuziaşti

Întrebat de BIHOREANUL de diferenţa dintre investiţiile prognozate pentru anul trecut, de 116 milioane lei, faţă de cele executate, de 69 milioane lei, Ioan Mang a recunoscut că CJ Bihor n-a reuşit să facă ce şi-a propus în 2017.

"Sumele acelea nu din vina noastră nu le-am realizat, ci pentru că nu s-au terminat anumite lucrări sau licitaţii. Excedentul ne va afecta la bugetul din 2019. Anul acesta am pus 95 de milioane şi ne dorim să cheltuim mai mult. Nu putem face comparaţia cu ce ne-am dorit să facem, ci cu ceea ce am făcut. Şi Primăria Oradea face la fel", a spus Mang, care a adăugat că prognoza de investiţii pe 2017, de 116 milioane lei, a fost făcută "cu prea mult entuziasm".

PNL-iştii sunt "răi sau neştiutori"

Referindu-se tot la investiţii, Mang a spus că, în 2018, CJ Bihor îşi propune finalizarea celui de-al doilea terminal al Aeroportului Internaţional Oradea, pentru care au fost prinşi toţi banii necesari în buget, şi anume 22,7 milioane lei, continuarea investiţiilor la Muzeul Ţării Crişurilor şi finalizarea drumului Beliu-Tinca-Leş.

În privinţa acuzaţiilor referitoare la alocarea a doar câte 200.000 lei pentru reabilitarea unor drumuri din judeţ, Ioan Mang a spus că PNL-iştii dau dovadă fie de răutate, fie de neştiinţă. "Oare preşedintele PNL Bihor şi liderul de grup al consilierilor PNL nu ştiu că la o investiţie nouă, care nu are poate nici studiu de fezabilitate, nu se trec în buget decât sume mici, ca să se poată organiza licitaţia?", s-a întrebat Mang.

Diferenţe explicate

Vicepreşedintele CJ Bihor a spus că afirmaţiile PNL-iştilor legate de diferenţele de alocări bugetare la instituţiile de cultură din Oradea sunt corecte, însă au explicaţii pertinente.

Astfel, la Filarmonică s-au dat cu 750.000 lei în plus pentru amenajarea unuia dintre corpurile de clădire, reabilitarea acoperişului şi acces pentru persoanele cu handicap, "şi nu pentru salarii". Bugetul Revistei Varad este mai mare cu 63.000 lei decât cel al Revistei Familia întrucât publicaţia de limbă maghiară este parteneră într-un proiect RO-HU care presupune amenajarea unui nou sediu. "De acel sediu va beneficia şi Revista Familia", a adăugat Mang. La fel, şi teatrul maghiar este implicat într-un proiect transfrontalier. 

Vicepreşedintele CJ a mai adăugat, în schimb, că la Teatrul Regina Maria s-au alocat 400.000 lei pentru repararea acoperişului, "făcut prost de Primărie". Legat de aceeaşi temă, Ioan Mang a spus că primarul Ilie Bolojan "nu are voie să vorbească despre cultură, căci dânsul nu cheltuie un leu cu aceste instituţii, deşi funcţionează în Oradea".

Predică ce n-au făcut…

În legătură cu afirmaţiile liderilor PNL Bihor, care au cerut repartizarea echitabilă a banilor între primarii din judeţ, indiferent de culoarea politică, Mang a contracarat spunând că tocmai PNL nu a făcut acest lucru timp de 8 ani la şefia CJ Bihor.

"Timp de 8 ani, PNL nu a dat un leu primăriilor din opoziţie", a spus Mang. În schimb, acesta a arătat că, în 2017, actuala conducere a alocat 6 milioane lei primarilor liberali, adică circa 20% din suma împărţită. În plus, a adăugat el, proiectul privind împărţirea acestor sume, anul acesta în cuantum de 15 milioane lei, nici măcar nu a fost elaborat încă, urmând să fie primite solicitările din partea primăriilor.

În legătură cu faptul că aleşii liberali nu ar fi văzut proiectul de buget pe anul 2018 până cu o zi înainte de şedinţa de joi, Mang a precizat că proiectul a fost publicat din timp pe site-ul CJ Bihor.

Metoda "şantajul"?

Acesta a mai vorbit şi de proiectele propuse de PNL Bihor şi respinse de CJ, o altă problemă invocată de reprezentanţii liberalilor. În privinţa reabilitării Policlinicii, Mang a arătat că, pentru 2018, sunt cuprinşi bani pentru realizarea studiului de fezabilitate în acest scop.

Vicepreşedintele a afirmat, în premieră, că CJ Bihor nu mai doreşte să înstrăineze clădirea, ci îşi propune să o reabilizeze şi să o transforme în sediu. "Am avut discuţii la Guvern pe această temă şi chiar se întrevăd variante pentru reabilitarea ei", a spus acesta.

În privinţa proiectului cu duşuri şi toalete în trei zone turistice din judeţ – Roşia, Vadu Crişului şi Şuncuiuş – Mang a argumentat că Judeţul nu are terenuri în acele zone, că primăriile ar trebui să se îngrijească de aceste aspecte şi că CJ Bihor le-ar putea sprijini prin anumite alocări financiare, dar nu ar putea derula direct un astfel de proiect.

În concluzie, Ioan Mang a spus că acuzele PNL Bihor nu se susţin şi că, în această perioadă, liberalii practică "un şantaj" la adresa conducerii CJ Bihor.

Mai mult, vicepreşedintele a susţinut că, de fapt, adevăratul motiv al absenţei PNL la şedinţa de joi ar fi fost absenţa unui consilier, care era plecat la schi. Astfel, PNL-iştii erau doar 16, iar ceilalţi 17 consilieri ai puterii l-ar fi putut valida pe PSD-istul Adrian Szatmari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Și-a tăiat craca singur
Pnlei își bat p... de janos și bine fac și-a făcut-o cu mana lui (se numește lucru manual) dacă na-re omu minte o duce rău. Acum poți latră la luna.
Postat 16 Februarie 2018, 18:15 de sss
Exact ca la București cu Dragnea, care domneste sub santajul lui Kovesi !?!
Doar ca, aici e Bihor, unde santajistul e PNL !?! Daca nu incepi, monșer Mang, cu o plangere penala la adresa liberalilor șantajisti ... vei eșua precum Dragnea si programul lui de guvernare mincinos !?!
Postat 16 Februarie 2018, 17:42 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON