URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 MARTIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
25 Februarie 2020, 18:35

Măsuri anti-coronavirus de urgență: Termo-scannerele pentru măsurarea temperaturii persoanelor care tranzitează vămile din Bihor, achiziţionate în două zile

Măsuri anti-coronavirus de urgență: Termo-scannerele pentru măsurarea temperaturii persoanelor care tranzitează vămile din Bihor, achiziţionate în două zile sursa foto: www.magnanews.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cursul după amiezei de marţi au ajuns la Oradea cinci termo-scannere comandate după şedinţa de duminică seară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, pentru a fi utilizate la măsurarea fără contact a temperaturii persoanelor care intră în ţară prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Bihor, rutiere şi feroviare.

Duminică seară şi în noaptea de duminică spre luni, prin vama Borş au intrat în ţară 560 persoane care veneau din Italia, inclusiv din zone în care a fost suspectată prezenţa unor persoane infectate cu coronavirus.

"Decizia achiziţionării termo-scannerelor a fost luată duminică, luni s-a derulat de către UPU-SMURD Bihor o procedură de achiziţie de urgenţă, iar azi aparatele au ajuns şi sunt recepţionate la UPU, în Oradea, de unde sunt trimise la toate punctele de trecere a frontierei din judeţ, rutiere şi feroviare", a declarat marţi, pentru BIHOREANUL, prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea.

"Termo-scannerul este un aparat care permite operatorului să măsoare temperatura unei persoane fără contact. Seamănă cu un telefon mai mare, se apropie la circa 5 centimetri de persoana căreia i se măsoară temperatura, iar aceasta este afişată pe ecran", a explicat BIHOREANULUI şi şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Potrivit celor doi oficiali, vor fi dotate cu termo-scannere punctele de trecere a frontierei rutiere de la Salonta, Borş şi Valea lui Mihai, precum şi cele feroviare de la Episcopia Bihor şi Valea lui Mihai.

Cel mai probabil, aparatele vor fi utilizate chiar din seara de marţi la Salonta, Borş şi Episcopia Bihor, urmând ca cele destinate PTF Valea lui Mihai să fie folosite cel târziu de miercuri dimineaţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
:))
Avem incredere in autoritati, totul e sub control, autoritatile au trimis duminica doctori mascati in vama sa sperie copiii veniti din italia, doar ca nu aveau nici macar un termometru...si asta cica nu e film cu prosti
Postat 25 Februarie 2020, 19:51 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3637 RON
  • 1 EUR = 4.8297 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON