URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
25 Octombrie 2017, 12:28

Mama vandalului Tiponuţ a plătit OTL-ului amenda și pagubele provocate de acesta

Mama vandalului Tiponuţ a plătit OTL-ului amenda și pagubele provocate de acesta sursa foto: Facebook

Mama vandalului Bogdan Tiponuţ care s-a lăsat filmat de prieteni, joia trecută, în timp ce se dădea cu bicicleta în tramvai şi distrugea un scaun al garniturii s-a prezentat marţi la OTL pentru a acoperi pagubele.

Femeia a plătit societăţii de transport local o amendă de 250 şi contravaloarea pagubelor de 1.110 lei provocate de fiul său.

"Mama, ca orice mamă, ne-a rugat să îl iertăm, că băiatul este diabetic, că a băut o bere... I-am spus că nu avem ce ierta, pentru că pagubele provocate de băiat trebuie acoperite", a declarat BIHOREANUL directorul OTL, Viorel Mircea Pop.

Directorul a spus că doamna Tiponuţ era jenată şi şi-a cerut scuze pentru faptele fiului ei.

OTL a depus luni o reclamaţie la Inspectoratul de Poliţie Bihor în care a cerut identificarea şi pedepsirea vandalului despre care BIHOREANUL a aflat că este Bogdan Tiponuţ, de 18 ani, fost elev la Liceul cu Program Sportiv Bihorul.

Adolescentul nu doar că s-a lăsat filmat de prieteni în timpul vandalizării, dar întâmplarea a fost postată în reţeaua SnapChat de cea care l-a înregistrat.

Filmuleţul a fost distribuit de o elevă de 16 ani a aceleiaşi şcoli care l-a şi întărâtat să comită actul de vandalizare. "Bă, Tiponuţ, rupe scaunele! Hai că poţi! Mai fă o dată! Rupe-l, dă-l dracului!", a spus tânăra.

Înregistrarea a provocat valuri de indignare pe reţelele de socializare cu atât mai mult cu cât tânărul a postat ulterior pe Facebook un mesaj conform căruia nu are niciun regret cu privire la fapta comisă. "Câinii latră, ursul trece", a scris Tiponuţ.

Ulterior, tânărul a mulțumit „din suflet pentru reclama făcută”: „Multumesc din suflet pentru reclama facuta !  M-am vazut la 6 canale TV si in o multime de ziare si pagini de pe facebook ! + aproximativ 300 de cereri de prietenie + multe comentarii facute sunt aiurea (adica sunteti mai redusi mintal decat mine) ???????????? + amenintari, iar pe multi dintre voi va bate vantu dintr-o prate-n alta !!”, a scris el pe Facebook.

Vezi mai jos întreaga scenă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
OK
@sandu 1200: Din păcate mama ta s-aar putea să orbească! Retinita diabetica! Îți doresc să nu! Dar...e posibil! Mai vorbim atunci!
Postat 26 Octombrie 2017, 13:02 de TDS
TDS
Si eu cunosc cazuri. Mama are diabet. Dar nu merge la sala si ia proteine. Si putalaul ala are diabet. Fugi de aici
Postat 26 Octombrie 2017, 12:35 de sandu1200
Bravo mama!
Bietul Bogdanel! Nici curaj sa mearga sa plateasca amenda nu a avut :)) Ca sa nu mai zicem de bani de amenda! Da nu-i nimic, la ce bun sa fii barbat cu coloana vertebrala in viata reala, cand poti fi vedeta de doi bani pe facebook? PS: o scuza mai buna decat o boala atat de serioasa cum e diabetul nu a gasit?
Postat 25 Octombrie 2017, 23:17 de Brian
HMM
@sandu1200: Totuși nu mai pomeni așa ceva! Să nu ți se întâmple cumva doar ca sa vezi cum e! Precizez ca eu nu am dar cunosc cazuri! Și e rău!
Postat 25 Octombrie 2017, 21:01 de TDS
TDS
Nu-mi bat joc de cei cu diabet. Pe el il iau la BIIIIIIIIIPPP . Dar ma gândesc dacă proteinele CONTIN zahăr. Si conform regulii după sala, tre sa manânci dulce pt ca scade febra musculara. Deci???
Postat 25 Octombrie 2017, 19:57 de sandu1200
@escalibur
Escaliburule ce grad de rudenie esti cu vagabondul asta? Sigur pretul scaunului nu este 1110 lei dar ca achizitionare unicat face mai mult decat pretul de fabrica. Trebuie sa tii cont ca utilajul(tramvaiul) a fost scos din ciclul de productie pentru reparatii, vatmanul trebuie platit si el ca nu mai are scula de lucru si asteapta sa se repare, manopera de reparare/inlocuire,......... de ce nu te oferi tu sa faci totul pe cheltuiala ta? Pe vremea lui ceasca se imputa de 3-5 ori ceea ce ai stricat intentionat.
Postat 25 Octombrie 2017, 19:03 de scortosul
1110 negociabil?
Superprecizie contabila: 1110 lei. Un scaun tatra. Daca-i venea ideea in siemens probabil trebuia sa-si vinda apartamentul.Aceiasi contabili trebuie sa dovedeasca pierderile de 210.000 lei/zi de greva otl.Economia e o stiinta exacta,mai precisa decit insasi aritmetica.
Postat 25 Octombrie 2017, 18:13 de excalibur
Educatie moderna stupida
Asa cresti ratati in viata, viitori asistati cu tupeu de derbedeu: lasandu-i sa fie iresonsabili, justificand greselile lor, nelasamdu-i sa sufere consecintele prostiilir ce le fac. O tampenie despre cum sa distrugi viitorul copiilor vanduta sub reclama iubirii copiilor.
Postat 25 Octombrie 2017, 16:14 de unu
STOP
@sandu1200: ORICE! Dar nu-ți bate joc de cei cu diabet!
Postat 25 Octombrie 2017, 15:25 de TDS
fricos
De frica de bulau ai trimis-o repede pe mamica sa iti plateasca FIGURILE. Numai steroizii sunt de tine.
Postat 25 Octombrie 2017, 14:53 de MDM
Diabet cu mușchi și fără de minte
Atitudinea lui zeflemitoare reflectă că nici nu îi pare rău pentru ce a făcut - precis că va recidiva. Mama lui a crescut un derbedeu. Ar trebui pus la muncă în folosul comunității, cel puțin 80 de ore.
Postat 25 Octombrie 2017, 14:35 de Oarecine
...mda
... si instigatorul, adica aia care spunea rupe ma, nu a fost amendata. Sau politia inca nu sa sesizat. Cat despre faptul ca mama lui ii plateste amenzile, mda, asta spune totul. Munceste mama ca sa poti plati amenzi. Munceste, ca pruncu te pretuieste. Halal
Postat 25 Octombrie 2017, 13:53 de FLORIN64
Barbat adevarat
Ii plateste ma-sa amenzile, asta e barbat
Postat 25 Octombrie 2017, 13:14 de Boacter
Un prost crescut!
Asta e noua generatie crescuta la voia lor, dupa legi liberal-libertine impuse de vestul "civilizat"! Cate palmi i'o tras masa din pruncie? Da tacaisau? Frica de pedeapsa tine mintea copilului cuminte!
Postat 25 Octombrie 2017, 12:45 de scortosul
Ahaha
Ce tip de diabet are powerful one??
Postat 25 Octombrie 2017, 12:45 de sandu1200
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON