Comparativ cu începutul anului trecut, Primăria Oradea a strâns în perioada 1 ianuarie - 31 martie cu 26.300.823 lei mai mulţi bani din impozitele pe proprietate comparativ cu anul trecut când s-au incasat 130.465.483,53 lei.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, numărul celor care şi-au achitat integral taxele de proprietate şi au beneficiat de reducerea de 8% din partea municipalităţii a fost şi el mai mare în acest an.
Persoane juridice au fost cu 2.620 mai multe faţă de 47.752, câte s-au prezentat la ghişee anul trecut, iar numărul persoanelor fizice - cu 254 mai ridicat în 2011, faţă de 2.426 câţi şi-au achitat integral dările în aceeaşi perioadă din 2010.
De altfel, săptămâna trecută, pentru a veni în sprijinul lor, primăria a crescut numărul de ghişee şi a prelungit programul de lucru cu publicul.
Laviniu Kovacs
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.