URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Mai 2010, 14:58

PNL Bihor: Guvernul Boc duce o politică voită de sărăcire a populaţiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Regrete şi speranţe

"Sunt îngrijorat să vedem cetăţeni ieşiţi în stradă şi regret profund că pensionarii noştri sunt trataţi cu cinism şi nepăsare", a comentat joi, într-o conferinţă de presă, senatorul Cornel Popa felul în care Guvernul a dus la disperare pensionarii, bugetarii şi şomerii, dar şi modul în care preşedintele Traian Băsescu i-a ignorat pe pensionarii care protestau la Cotroceni cu o zi înainte.

Preşedintele PNL Bihor a criticat, de asemenea, faptul că după anunţul lui Băsescu privind tăierile de salarii, pensii şi îndemnizaţii de şomaj, apare în fiecare zi şi Boc, care adaugă la aceste tăieri altele, în plus. Popa a dat ca exemplu tăierea îndemnizaţiilor de creştere a copilului, spunând că a fost sunat de o femeie însărcinată care este speriată de anunţata plafonare a acestei îndemnizaţii la maximum 600 de lei, în pofida legii care permite acordarea unei sume echivalente cu 85% din salariile medii lunare pe care le-a avut.

"Aproape plângând, femeia mi-a spus că mai are o lună până să nască şi că se baza că va primi 85% din salariile avute, dar acum e disperată, căci soţul ei va rămâne şomer. Se întreba cum va supravieţui o familie dintr-o îndemnizaţie de 600 de lei şi alta de vreo 500 de lei. Şi încă e un caz fericit, pentru că spunea că speră s-o ajute părinţii. Dar cei ai căror părinţi sunt pensionari şi lipsiţi de posibilităţi cum se vor descurca?".

Propuneri şi temeri

Preşedintele PNL Bihor susţine că partidul său are propuneri mai rezonabile decât cele ale PDL pentru ieşirea din impas, propuneri bazate pe principiile relaxării fiscale concomitent cu reducerea risipei din administraţia centrală.

"PNL a propus reducerea la şapte a ministerelor", a spus Popa, dând ca exemple faptul că, în viziunea liberalilor, Ministerul Dezvoltării Naţionale va avea ca atribuţii cele actuale ale ministerelor Finanţelor, Economiei, Transporturilor şi Infrastructurii, Telecomunicaţiilor şi Dezvoltării Regionale.

Concomitent, Popa a afirmat că nu are nicio încredere că tăierile anunţate de liderii PDL vor duce la atenuarea crizei, ci dimpotrivă. "Eu cred că sărăcia căreia i se pun bazele acum nu va duce la redresarea economiei. Din discuţiile avute cu guvernatorul Băncii Naţionale am înţeles că, din contra, există toate premisele ca în curând să fie mărită fiscalitatea, prin creşterea TVA de la 19 la 20%, iar a impozitului pe venit de la 16 tot la 20%".

PDL îşi plăteşte campania electorală

La rându-i, deputatul Lucia Varga a afirmat că măsurile care au ca efect sărăcirea populaţiei sunt "total greşite", o dovadă de bun-simţ fiind faptul că, peste tot în Europa, guvernele au luat măsuri pentru menţinerea locurilor de muncă. "La noi s-a ajuns la un milion de şomeri şi la 200.000 de firme închise anul trecut din cauza impozitului forfetar", a spus Varga.

Ea a vorbit şi despre refuzul PDL de a stopa "achiziţiile nesimţite", exemplificând că, tot anul trecut, a atras atenţia asupra faptului că Direcţia Ape Crişuri "a cheltuit 800.000 de euro pe materiale ne-necesare", iar asemenea cheltuieli în toate instituţiile subordonate Guvernului.

"Cel mai grav e că Guvernul nu înţelege, deşi PDL se declară partid de dreapta, că singura şansă este relansarea economică", a declarat deputatul liberal, adăugând că, în opinia sa, puterea nu vrea reducerea "achiziţiilor nesimţite", a deplasărilor în străinătate sau a contractelor de consultanţă pentru că în acest fel îşi răsplăteşte clientela politică. "PDL plăteşte cu bani publici campania. Nu întâmplător, deşi a făcut în campanie cele mai mari cheltuieli, PDL este singurul partid care nu are datorii din perioada electorală", a spus Lucia Varga.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2201 RON
  • 1 EUR = 4.7345 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON