URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 DECEMBRIE 2018

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
23 Noiembrie 2010, 12:03

Numire la vârf: Orădeanul Liviu Popa, noul şef al Poliţiei Române

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Scandalul din Ministerul de Interne continuă. Atât şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, cât şi secretarul de stat în MAI, Dan Fătuloiu, au fost demişi. Locul lui Tobă va fi luat de chestorul Liviu Popa, fostul şef al Poliţiei bihorene.

În prima parte a zilei, presa a vehiculat schimbarea lui Petre Tobă din funcţia de şef al IGPR cu Ioan Dascălu. În prezent ataşat cu afaceri interne la Ambasada României din Marea Britanie, Dascălu s-a mai aflat la conducerea inspectoratelor judeţene de poliţie din Arad şi Timiş, între 2005 şi 2007.

După cum se ştie, Dan Fătuloiu i-a cerut tranşant ministrului Traian Igaş schimbarea lui Tobă din fruntea Poliţiei Române, acuzându-l de neprofesionalism şi obedienţă, însă nici secretarul de stat nu a scăpat neşifonat, mai ales că se află şi în centrul unui scandal de corupţie, ca denunţător al unei mite de un milion de euro.

Potrivit Realitatea TV şi Antena3, Fătuloiu urma să fie înlocuit cu actualul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI, orădeanul Liviu Popa. De altfel, potrivit relatărilor presei centrale, Popa s-a şi prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Ministerului de Interne, unde se afla şi ministrul Traian Igaş, care a convocat o şedinţă cu toţi factorii responsabili.

Rocadă la vârf

În final, mazilirile şi numirile au avut loc, marţi la amiază, ministrul efectuând însă o spectaculoasă rocadă. Noul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost nominalizat chestorul Popa, în vreme ce noul secretar de stat a fost numit Dascălu.

Ofiţer de Poliţie Economică din 1995, apoi ofiţer judiciar la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, Liviu Popa, de 42 de ani, a fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor în perioada mai 2005 - octombrie 2009, funcţie în care a primit şi gradul de chestor şi din care a fost promovat, în urmă cu un an, ca şef al structurii centrale DGA, la Bucureşti.

Liviu Popa este căsătorit şi are doi copii. El a terminat Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Capitală în 1995, după care a urmat cursuri postuniversitare de drept civil la Cluj. Popa are şi un doctorat la Academia de Poliţie, absolvind în 2009 şi Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Emil Boc, de acord cu propunerile

Ministrul de Interne, Traian Igaş, i-a înmânat premierului Emil Boc propunerile de numire a lui Liviu Popa ca secretar de stat în locul lui Fătuloiu, şi a lui Ioan Dascălu în locul lui Petre Tobă, iar şeful Guvernului a fost de acord, deciziile de schimbare în funcţie fiind pregătite pentru semnare", au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Igaş, Popa şi Dascălu au avut anterior, la Palatul Victoria, o discuţie de aproximativ 30 de minute cu premierul Emil Boc.

Sursele citate au precizat că Petre Tobă era propus pentru schimbarea din funcţia de şef al Poliţiei Române încă de săptămâna trecută, în urma scandalului de la Piatra Neamţ.

Potrivit articolului 8 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului de Interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

"Vom continua proiectele bune"

Împreună cu ministrul Igaş şi cu Dascălu, Liviu Popa a susţinut, marţi după-amiază, o scurtă conferinţă de presă la Bucureşti, în care a declarat că are nădejdea că, împreună cu colegii din Inspectoratul General al Poliţiei, "vom reuşi să continuăm proiectele bune care au existat şi să aducem proiecte noi care vor îmbunătăţi imaginea Poliţiei Române".

Popa a mai spus că e convins că în IGPR sunt "oameni de mare calitate" care pot asigura serviciile publice de care au nevoie cetăţenii. Fostul şef al IPJ Bihor le-a mulţumit atât foştilor colegi din Direcţia Generală Anticorupţie, cât şi celor din Bihor, "pentru că am dovedit că prin echipă şi împreună cu echipa se pot face lucruri importante".

Ca activităţi următoare, chestorul a spus că va face o evaluare în Inspectorat, va discuta cu conducerea IGPR şi va comunica ministrului priorităţile pe care le are. În final, Popa a asigurat presa de transparenţă.

Deşi a fost întrebat de o jurnalistă de ce, din postura sa de şef al DGA, nu a descoperit corupţia din Neamţ, unde fostul şef al poliţiei, Aureliu Şoric, a fost acuzat că favorizează interlopii, Liviu Popa nu a răspuns şi a ieşit din sală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
nedumerire
NOI, ORADENII, AVEM TOTUSI O NEDUMERIRE: CE MERITE ARE ACEST POPA LIVIU? A INVENTAT CEVA, A MURIT PENTRU PATRIE, S-A CALUGARIT? OK, STIM CA ESTE TITULAR LA PRAJIT GRATARE PENTRU BULDOGUL PORTOCALIU OLIGOFREN, DAR ASTA SA FIE MERITUL PENTRU CARE PUPINCURISTII POSTACI NU DORM? LEHAMITE, ASTA SIMTIM PORTOCALIILOR...
Postat 28 Noiembrie 2010, 11:29 de un oradean
ANTI CORUPTIE
SUNTEM CU OCHII PE TINE DOMNULE POPA----LASO MAI MOALE CU FIRMA DE PAZA SUPER SECURITY ACUM CA ESTI SEFUL POLITIEI ROMANE:
Postat 25 Noiembrie 2010, 17:55 de D:N:A:
rabdare
om vedea...
Postat 24 Noiembrie 2010, 23:02 de titel
Felicitari
Felicitari d-leLiviu Popa pentru numirea in una din cele mai importante functii ale statului.Speram sa se schimbe in bine,imaginea politiei romane iar noi cei care locuim in strainatate sa ne putem mandri ca avem un serviciu in Romania care apara pe cetatean cand este nevoie si este la dispozitia cetateanului si nu invers.Un serviciu dupa modelul celor din tarile UE.Un serviciu care sa se conduca dupa un principiu de drept de cand lumea:Nu este nimic mai periculos pentru societate decat incalcarea legii de catre cel chemat sa o apere". Succes in activitate intregii politii romane si sa auzim numai de bine Cu stima I.Z.
Postat 24 Noiembrie 2010, 10:47 de cristioreanul
FELICITARI
Felicitari d-nule Popa !
Postat 23 Noiembrie 2010, 18:54 de Meza Dacian
felicitari
Felicitari d-le Popa Liviu! In sfarsit un om tanar, capabil si cu optica moderna de management, nu cu vechi metehne de "eu sunt sefu si voi sunteti nimic"!
Postat 23 Noiembrie 2010, 18:18 de obiectiv
e din Buntesti
Scuzati carcoteala, chestorul Liviu Popa nu e din Oradea, e din Buntesti. Asta nu-i scade cu nimic meritele.
Postat 23 Noiembrie 2010, 17:55 de Adi
SUCCES
Sper sa i se acorde sprijin de la guvern si nu numai si sa reuseasca sa faca din Politia Romana ceea ce a facut pe plaiurile bihorene! Un OM care are potential! Succes domnule chestor!
Postat 23 Noiembrie 2010, 17:42 de oarecare
succes
In sfarsit si un bihorean competent este secretar de stat.Sa nu uitam ca in 2005 a primit un premiu de la Bihorel pentru ca este printre putini care stiu folosi un calculator.Sper sa aiba succes si sa duca la Bucuresti si alti bihoreni inteligenti si corecti si sa-i rada pe cei care l-au reclamat ani de zile.Succes domnule chestor.
Postat 23 Noiembrie 2010, 13:25 de tero
MERITA
CINEVA INTR-ADEVAR CAPABIL!
Postat 23 Noiembrie 2010, 13:15 de mAYA
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON