URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!
Zic şi eu
Adrian Cris
Periculoasa punere în scenă de la finele săptămânii trecute n-a fost deloc un referendum despre familie, ci un plebiscit pentru politicienii din partide şi zarafii din biserici. Familia din România, nici nu are rost să insistăm, are cu totul alte nevoi decât urgenţa „apărării” de homosexuali.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
29 Aprilie 2014, 12:51

Liberalul Popa, ironic cu PDL-istul Avrigeanu, care ar fi sancţionat un funcţionar: "Mă bucur că gândiţi aşa creştineşte"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O "eroare materială" a fost corectată, marţi, de consilierii judeţeni, care la precedenta reuniune a CJ au votat aprobarea acordului de parteneriat dintre judeţ şi municipiului Oradea pentru susţinerea financiară a înfiinţării unor curse externe de pe Aeroportul Oradea.

Întrucât Comisia Europeană aprobase anul trecut încurajarea acestei iniţiative prin permisiunea ca autorităţile locale să subvenţioneze o parte din costurile biletelor, iar primarul Oradiei, Ilie Bolojan, s-a oferit ca municipalitatea să suporte 20% din aceste subvenţii, în timp ce Consiliul Judeţean - în subordinea căruia se află Regia Aeroport Oradea - ar fi trebuit să asigure restul de 80% din sumele necesare (evaluate la circa 500.000 euro pe an, timp de cinci ani) - luna trecută aleşii bihorenilor au fost chemaţi să voteze acordul, însă în proiectul de Hotărâre ajuns pe masa lor contribuţia municipalităţii a fost trecută ca fiind de 30%, iar marţi eroarea a trebuit îndreptată printr-o nouă Hotărâre, care să conţină informaţia corectă.

Înainte de a se trece la vot, însă, liderul consilierilor PDL, Ionel Avrigeanu, a vrut să speculeze politic gafa. "Vreau să aflăm cine a greşit şi ce sancţiune ar putea fi aplicată", a spus PDL-istul, motivând că în relaţiile dintre două firme asemenea erori produc pagube.

Răspunsul dat de preşedintele CJ, Cornel Popa, l-a liniştit însă rapid. "Mă bucur că gândiţi aşa creştineşte", a spus Popa, amintind că eroarea s-a produs în Săptămâna Mare şi că, de fapt, nu a produs efecte juridice, întrucât HCJ greşită nu a fost încă pusă în aplicare.

De asemenea, Popa a explicat că "au fost două variante de lucru şi s-a folosit din greşeală" cea incorectă, conform căreia municipalitatea ar fi suportat 30%, nu 20%, din costurile subvenţiilor, după care l-a ironizat pe Avrigeanu că vrea să i se taie din salariu unui funcţionar care şi aşa are salariu mic, amintind astfel că, atunci când a fost la guvernare, PDL a tăiat cu 25% lefurile bugetarilor.

După această înţepătură, consilierii judeţeni au votat în unanimitate repararea "erorii materiale", fără ca Avrigeanu să mai insiste în dorinţa sa de a găsi un ţap ispăşitor între funcţionarii instituţiei pe care a condus-o, cândva, ca vicepreşedinte, şi el.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
porecla pe merit
Ce s-ar intimpla daca am fi crestini toti asa cum esti tu si Micula....
Postat 30 Aprilie 2014, 09:15 de io
Liberalii si statul degeaba!
Dupa o 'binemeritata' pauza, timp in care nu au facut nimic, liberalii revin in forta cu tot cu prostiile lor.
Postat 29 Aprilie 2014, 16:40 de Strattera
Liber la greşeli !?!
În stilul său amatoresc, neprihănit la urma urmei chiar prin apartenenţa la liberalism, Popa Prostu' a transmis tuturor angajaţilor consiliului judeţean că, datorită nivelul de trai care se află sub nivelul unui preşedinte de judeţ, pot comite orice erori îi va duce de acum încolo mintea lor de funcţionari publici de nivel superior !?! Partea plină a paharului, însoţit de o cruce jucată în doi, este că individul poate fi ironic chiar în lipsa unei gândiri la subiect !?!
Postat 29 Aprilie 2014, 16:12 de Carp III
turcu plateste
Populismul "crestinesc" merge la sigur pe toata durata anului! Conform populismului, vinovatii si deci cei buni de plata suntem toti! Adica daca greseste Popa Cornel sau un nepot de-al lui din CJ, plata revine contribuabililor, ca doar n-o sa plateasca vinovatul!
Postat 29 Aprilie 2014, 13:35 de tapul ispasitor
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)
  • Realități bihorene și europene de la „spargerea lumii”, prezentate la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” și la Universitate (FOTO)
  • Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ține concerte (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON