URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2018, 14:32

Liberalul Ghilea, despre PSD-istul Bodog: "Îmi pare rău că nu mai este ministru la Sănătate"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Decizia senatorului PSD, Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, de a nu se înscrie în cursa pentru încă un mandat la formarea noului Guvern PSD-ALDE, a stârnit păreri împărţite în rândul opoziţiei liberale.

"Îmi pare rău că nu mai este ministru la Sănătate", a declarat, întrebat de BIHOREANUL, deputatul Gavrilă Ghilea într-o conferință de presă de vineri.

Potrivit liberalului, dincolo de "toate belele" create la nivel naţional, un al doilea mandat al lui Bodog ar fi adus unele avantaje judeţului Bihor.

"Cred că era mai bine dacă Bogog rămânea ministru. De acum înainte toate investiţiile promise în spitalele bihorene sunt convins că vor fi lăsate la o parte", a explicat deputatul.

Ghilea s-a declarat convins că decizia de a se retrage din cursa pentru încă un mandat i-a fost impusă lui Florian Bodog de către Liviu Dragnea. "Sunt convins că nu de la domnia sa a venit această dorinţă. I s-a spus: "Nu mai eşti în cărţi"", a zis liberalul

Poziţia deputatului Ghilea nu este împărtăşită şi de colegul său Ioan Cupşa, care a ţinut să intervină. "Eu am altă părere cu privire la faptul că domnul Bodog pleacă. Aduceţi-vă aminte toate scandalurile din sănătate. Lucrurile stau nu prost, foarte prost", a spus Cupşa.

Deputatul a concluzionat despre Florian Bodog că dată fiind prestaţia din timpul mandatului "e bine că îşi asumă nerealizările şi se întoarce în Bihor unde îi este locul".

"Un an pierdut"

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care deputaţii liberali Gavrilă Ghilea, Ioan Cupşa şi Florica Cherecheş au prezentat Cartea neagră a guvernării PSD-ALDE lansată de PNL la începutul anului cu titlul "2017 - Un an pierdut pentru România".

Potrivit documentului, în primul an de guvernare PSD nu şi-a îndeplinit decât 5% din promisiunile făcute. "Cele mai multe dintre promisiunile din programul de guvernare nu au fost onorate sau chiar au fost adoptate măsuri contrare. Creşterea salariilor şi pensiilor s-a dovedit iluzorie fiind erodată de inflaţie. În unele domenii din zona privată salarizarea a ajuns chiar să scadă", a spus Ghilea.

La fel, deputatul Florica Cherecheş (foto) a arătat că, dincolo de creşterea preţurilor, dintre care numai ouăle s-au scumpit cu 43%, guvernarea PSD a înglodat şi mai mult în datorii populaţia.

"O rată de 1.000 lei la începutul lunii ianuarie 2017 a ajuns să coste 1.130 lei la sfârşitul anului din cauza indicelui Robor. Acest lucru afectează majoritatea populaţiei, îndeosebi familiile tinere", a spus Cherecheş.

Liberalii susţin că documentul prezentat public demonstrează că social-democraţii au minţit în românii în campania din decembrie 2016, când au promis creşterea nivelului de trai singura declaraţie sinceră fiind aceea privind intenţia de modificare a legilor justiţiei.

"Apreciez onestitatea cu care reprezentanţii PSD şi ALDE recunosc că pentru ei diminuarea corupţiei nu este importantă. Nici măcar nu şi-au propus asta. E singurul lor gest de sinceritate", a spus Ioan Cupşa (foto).

Potrivit deputatului, prin iniţiativele luate guvernarea PSD-ALDE a demonstrat o preocupare obsesivă pentru drepturile infractorilor, care a mers până la eliberarea unor condamnaţi penal care au recidivat, în detrimentul victimelor acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
38 Comentarii
!!!!
@Sandu1201: Nu e treaba ta!
Postat 27 Ianuarie 2018, 16:23 de TDS
Tds
Nu candidezi la primărie????
Postat 27 Ianuarie 2018, 15:22 de Sandu1201
BIHOREANUL
Dacă Sandu1201 se oprește ( el fiind clar omul lui BOLOJAN) mă opresc evident si eu! Sunt provocat de un om politic important din Oradea prin interpuși! Opriți-i! STOP!
Postat 27 Ianuarie 2018, 13:26 de TDS
EXPLICIT
@Sandu1201: Who the f###k is Mihaiela scris cu i?
Postat 27 Ianuarie 2018, 13:20 de TDS
Tds
Vezi ca te cauta Mihaiela la statuie , ca nu de mult avea si ea o treaba acolo. Si sa-i oferi PROTECȚIE cu 5 lei de la farmacie.
Postat 27 Ianuarie 2018, 13:12 de Sandu1201
!!!
@poiu: individul are un diagnostic! Îl știu! Nu se poate scrie din motive de confidențialitate! Dar există! Nu el face DIRECT! Îi pune pe alții! NU FAC GRATUIT CEEA CE FAC!
Postat 27 Ianuarie 2018, 13:07 de TDS
VREAU SA FIU PROTEJAT
@poiu: Nu este neapărat ideea mea! Mi-au spus rude, prieteni! E în stare sa pună pe cineva să te nenoroceasca! Și CLAR este!
Postat 27 Ianuarie 2018, 13:00 de TDS
TOTUȘI
@poiu: Marta? Hexipharma? Sunt conștient că nu sunt nici1% din ce erau ei! BOLOJAN ESTE PERICULOS! Repet: pe Dănuț l-a amenințat iar eu am fost vecin cu Ioana Irina! Nu știu la ce sa ma aștept!
Postat 27 Ianuarie 2018, 12:50 de TDS
Tds, Nu mă înțelege greșit
Dar nu trebuie sa te simți amenințat. Nu suntem in filme, nu avem hitmen, nu avem asasini contractați. Nu o sa des nimeni cu mașina peste tine. Totuși, azi nu așa se poarta răzbunările. Prin "avem" nu mă asociez cu nimeni, nu mă înțelege greșit. Identitatea nu avea cum să îți fie compromisă prin bihoreanul, cel puțin nu prin forum, eu garantez pentru asta. Sincer nu te urmaresc ce postezi de fiecare data dar sunt motoare de căutare unde returnează adresa de mail, conturi rețele sociale cat și alte detalii pornind de la nicknames si frânturi de adrese de mail. Pipl, Google dorks si multe mai sunt ( nu le enumăr sa nu dau idei, restule sunt si mai simplu de folosit). Totusi, crede-ma ca stiu ce vorbesc, ingineria sociala prin astfel de forumuri devine mult mai usoara Norocul nostru (al meu ca nu am concurenta :) ) ca multi nu o stiu fructifica. Deci stai linistit si nu te mai simti amenintat. Oricum nimeni nu e anonim pe internet
Postat 27 Ianuarie 2018, 12:41 de poiu
Tds
BA DA LUD ESTI. Datorită tie JB a trecut peste criza. DEMACHIATULE
Postat 27 Ianuarie 2018, 12:37 de Sandu1201
Tds
Rapid fa o scrisoare către carmen dan cum ca vrei protecție. Tu nu iti dai seama cat e de slab de cap.
Postat 27 Ianuarie 2018, 12:23 de Sandu1201
!!!
@oradea_mea_și_a_ta: Da, îmi fac rău singur!
Postat 27 Ianuarie 2018, 11:43 de TDS
trist
Constat, cu aceeasi greata pe care o simt cand mai fac greseala sa incerc sa vad la tv o dezbatere pe teme politice, ca si acest spatiu de exprimare a unor opinii se transforma intr-un fel de latrina 3, multumita unor specimene gen tds, bestii de tot felul, care acopera toata "fauna". Nu inteleg de unde atata venin si ura. Ii compatimesc sincer si banuiesc ca le este greu sa convietuiasca cu ei insisi si este pacat ca isi fac rau singuri si nu se trateaza. Partea proasta este ca astfel de indivizi se regasesc si in sfere mai inalte ale societatii. Acestia sunt cei care impiedica dialogul real, constructiv, nu cel bazat pe ura si frustrari personale de tot felul. Iar cei care ii tolereaza sunt la fel de vinovati ca ei. Astfel de oameni trebuie pusi intre paranteze, din motive de igiena sociala.
Postat 27 Ianuarie 2018, 11:17 de oradea_mea_si_a_ta
POLITIA ROMÂNĂ! CER PUBLIC PROTECTIE! BOLOJAN E IN STARE DE ORICE
@poiu: Revin! Poate nu am înțeles corect Directiva UE! Totuși, este " deontologic " ca Bihoreanul să tolereze menționarea IN CLAR a numelui meu? Tot cei de la Bihoreanul au spus în alte stiut că mă ascund sub anonimat! Am fost în redacție, toți ma știu! Am avut contracte de publicitate! Eu le-am adus la firmă! EU! LA știe! Le-am..există urme! Eu mă simt amenințat! Se spune ca Bolojan este răzbunător! Chiar incornoratul DF se spune ca fost amenințat direct! Ma pot trezi atacat în preajma locuinței! Prinde hoțul, scoate-i ochii! Am fost vecin cu actuala concubina a dictatorului! Stiu eu ce se poate întâmpla? La Poliție am fost! NIMIC! Am făcut sesizare la d-na ministru! Să vedem.... Ori Bolojan, ori Birta, ori Mălan...se pot răzbuna oricând! Sunt cele mai abjecte persoane din istoria municipiului! Au distrus Piața Unirii, au distrus Dealul, au distrus OTL, taie copaci, rad totul!
Postat 27 Ianuarie 2018, 10:13 de TDS
!!
@poiu: Cu toată dragostea eu zic că știu despre ce vorbesc! Dar...voi mai studia!
Postat 27 Ianuarie 2018, 09:45 de TDS
Moderatorule
Hacker? Cine e hacker? TDS? Nici vorba! E un om care isi exprima mai vocal opiniile personale in spatiu public. Invoca GDPR despre care stie destul de putin. Asta i-o transmite un Data Protection Officer. Faptul ca a fost dezvaluita identitatea lui nu e incalcare a reglementarilor nici dpdv lui Sandu nici al Bihoreanului. Site-ul e destul de fail proof, ruleaza pe plesk, imun la heartbleed sau incercari de CSRF,sqli sau bsqli (@Bihoreanul, felicitari pentru asta voua si celor care va ajuta la intretinerea lui. Assessmentul e din partea mea, cu felicitarile de rigoare). Deci hai sa stam linistiti si sa cunoastem reglementarile inainte sa le aducem in discutie
Postat 27 Ianuarie 2018, 09:31 de poiu
VEDETELE LOCALE!
@Sandu1201: Uitai! CRIȘ NU EXISTĂ! Da, dacă te numești Paul Surugiu poți fi Fuego (mie nu-mi place dar altora da! ). Te-ai născut A., rămâi așa! Mare vedetă nu ești! Poate dacă ne raportăm la Sîmartin-Bara ( se scrie cu î)!
Postat 27 Ianuarie 2018, 08:01 de TDS
FĂ-MĂ CUM VREI! DACĂ NU-MI ATACI FAMILIA E OK
@1: Bine ! Chit că bănuiesc ca nu știi nimic corect despre comunism !
Postat 27 Ianuarie 2018, 07:43 de TDS
Tds
Asta am cautat ce net despre tine, e simplu "oradea tds nume stradă " , 20 de minute a durat. Dar parca tu imi spuneai ca " te demasca eu". Acu te oftici. De înjurat înjuri, vb obscen cuvintele HERR DIKTATOR nu ai voi sa le expui ( vezi holocaustul). Imi zici ca Bolojan ma pus pe mine sa fac Asta ( daca era asa imi dădea direct numele tau si nu mai pierdeam 20 min . Îi zici lui CHRIS ( vine probabil de la CRISTI) ca el e CRIS. Așa-i toti suntem prosti tu esti deșteapta satului. Te-am vazut cand erai cu pancarda in piata unirii si nu am comentat nimic pt ca nu erai subiect ( PT 99.99% Oradeni , asta esti) . Deja esti mai penibil ca BADEA. Ți-am mai spus si eu am pus-o cu Bolojan, HCL nu stiu care ca nu sunt avocat ca tine, dar sa votat chiar cand ma gândeam să-mi fac casa , am umblat doi ani ca să-mi găsesc un teren care sa-mi placă in perioada cand eram taximetrist si student, am gasit terenul 10000€ am dat banii, dar vina e a mea pt ca nu am facut PUD , PUZ ,proiect , am asteptat ca prostu si am avut timp destul, ei cand m-am deșteptat E ȚEAPĂ . Asta e . Dar nu m-am dus in fata la primărie cu pancarda-n gât și sa il fac pe Bolojan in fel si chip. Acu tre sa pun la bătaie 20000 intr-un loc care nu-mi place. Si ce sa fac sa ma duc in fata la primărie??? Nici vorba. Bolojan a pus ORADEA pe hartă si sunt mândru ( eu am adus 63 de turiști în ORADEA si au fost ffff mulțumiți. Eu ii multumesc pt ca nu mai avem câinii vagabonzi, avem drumuri suspendate ( si vreau mai mult tunele, centura inel, unire cu sanmartin si Osorhei, populatie mai multa, metrou, etc ) , are si el defecte, dar nu pot să fac ceea ce faci tu. Hai sa fim ORADEA si apoi sa ajutam BÂRLADUL.
Postat 27 Ianuarie 2018, 01:22 de Sandu1201
"Că sunt opozanțul nr. 1 a lui Ilie Gavril Bolojan astă e"
In visele tale ! Nu esti decat jalnic , gretos , penibil etc. cu smiorcaiala ta continua. Dupa o viata de comunistoid ratat meriti altceva decat " limbaj de lemn " ? Da-ti tu un raspuns !
Postat 26 Ianuarie 2018, 23:33 de 1
SE CU VINE?
@Florin Ciucaș: FALS! Bihoreanul este o publicatie privată! Dar din momentul lansării a devenit public! Dacă faceți o selecție înseamnă DISCRIMINARE! Poate nu doriți comentarii de la cetățenii români de etnie rroma! Sau maghiară! Da, mă puteți " selecta " dacă ÎNJUR sau scriu OBSCENITATI! D-astea! SECURITATEA a dispărut în 1990, știți? Că sunt opozanțul nr. 1 a lui Ilie Gavril Bolojane astă e! PS: Si totuși....puneți un text din care să reiasă clar: SĂPTĂMÂNAL DEDICAT PUPATORILOR LUI BOLOJAN, STEAUA MUNICIPIULUI ORADEA! Ma retrag de bună voie!
Postat 26 Ianuarie 2018, 23:06 de TDS
DA' TU DE UNDE APARUSI? ESTI NOU?
@1: Știi perfect ca era o figură de stil! Am zis eu că omor pe cineva? Nu s-a întamplat nimic! M-am zbătut pe la Poliția Oradea, am insistat pe la PUI BIHOR și am sesizat-o pe Carmen Dan! Mă minunez de limba de lemn a Poliției dar asta e! De unde știu? Păi după ce mă rastii oleacă am primit raspunsuri standard! Semnate A.H.
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:54 de TDS
INTERZIS
@Moderator: Cititi ce i-am scris lui Sandu1201! Nimeni nu are dreptul să-mi scrie numele fără acordul meu! NU SUNT PERSOANĂ PUBLICĂ! Nu mi-am scris nicăieri numele! S-a putut deduce? Posibil! Doar atât! Deci încă o dată am rugămintea să interveniti! Probabil Ilie Gavril Bolojan a comandat să fiu popularizat ( am scris probabil ) pentru că îi sunt cel mai mare OPOZANT dar insist ca există o lege națională iar din luna mai 2018 vorbim de o Directivă UE! NU AVEȚI VOIE!
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:48 de TDS
RE: INTERZIS
Domnule S, opozantii anonimi se numesc hackeri. Nu mai bine sunteti un opozant cu identitate asumata? Si asa va stie tot orasul...
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:53 de Moderator
Sa ne traiasca "vedeta"
Vad ca ai supravietuit zilei de azi stimabile tsd, cand dupa spusele tale trebuia ori sa mori ori sa faci moarte de om. Mai mult decat atat esti in "vana" maxima, cu adrese la minister si plangeri penale. Ma gandesc ca daca se intampla nenorocirea ne manca plictiseala fara tine, un circar si un exhibitionist desavarsit. Ai merita un "fan club" din partea noastra a tuturor pentru intreaga activitate, pentru toate comentariile tale care au insotit de-a lungul timpului articolele "Bihoreanului, potrivindu-se ca niste dare de muci uscati intr-o barba frumoasa! Si mai lasa amenintarile ca nici tu nu esti "Alb ca Zapada"!
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:47 de 1
?!
@Sandu1201: Fals! Nu public NIMIC! Dar in cererea de chemare in judecată trebuie să scriu un nume! Ce sa scriu? Sandu1200? Ca așa semnau când mi-ai zis:" In Piața Unirii am...tut-o pe mă-ta"! Îți amintești?
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:34 de TDS
SUNT PERSOANĂ PRIVATĂ
@Sandu1201: Goagălul îți raspunde dacă stii ce sa cauti! Și așa nu ai voie să publici numele unei persoane private! NU E PERMIS! Legea există și acum dar din 25 mai se implementează o Directivă UE! Cine divulgă date cu caracter personal este pasibil de amendă în cuantum de 4% din cifra de afaceri! Și dacă eu îmi voi scrie numele pe undeva TU NU AI VOIE SĂ-L PUBLICI FĂRĂ ACORDUL MEU! Deci tu nu o poți face iar Bihoreanul nu are dreptul să publice așa ceva!
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:30 de TDS
RE: SUNT PERSOANĂ PRIVATĂ
Domnule S., daca puneţi problema în aceşti termeni, pot şi eu să vă zic următoarele: acest spaţiu pe care comentaţi e un spaţiu privat, al Bihoreanului, iar Bihoreanul îşi poate selecta "clientela" şi nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru felul în care o face. V-o spun cât se poate de serios, pentru că ne-am săturat de această manieră agresivă în care vă manifestaţi aici: dacă nu încetaţi cu toată această vâlvă personală, vă închidem contul. Acesta nu e un spaţiu pentru discutat frustrările şi problemele dvs., e un spaţiu al dialogului şi al schimbului de idei. Dacă dvs. mutaţi accentul pe chestiuni colaterale şi veniţi cu pseudo-principii ce nu îşi au aplicarea aici, ne despărţim.
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:38 de Florin Ciucas
Tds
Parca tu doreai sa-mi publici numele. Care e problema ca eu am fost primul.
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:25 de Sandu1201
Tds
Apari zi la ziare.ro si la.ziare in constanta bistrița vai samar. Esti vedeta. Ma sunat de la guvern si mi-a dat numele tau. Greu e de cautat 20 minute pe goagle
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:22 de Sandu1201
REZOLVARE POLIȚIE
Am sunat la Poliție! Mi s-a spus să fac plângere împotriva Bihoreanul-ui! O fac!
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:05 de TDS
STOP
NU AVETI VOIE SĂ PUBLICAȚI NUME PRIVATE! Stergeti!
Postat 26 Ianuarie 2018, 21:42 de TDS
RE: STOP
Domnule S (de la TDS), identitatea dvs. reala a fost confirmata de dvs. cu alte prilejuri, iar in aceasta comunitatea de comentatori e cunoscuta. Chiar is prin felul in care raspundeti unor comentatori le confirmati asta. Nu ne consideram responsabili de aceasta problema. Sfatul nostru e sa treceti peste, sau va asumati adevarata identitate, pentru ca nu e o solutie sa ne bombardati cu reclamatii si mesaje. Daca veti continua in stilul acesta, va vom suspenda contul.
Postat 26 Ianuarie 2018, 22:30 de Moderator
STOP
@Moderator, Chirilă, Ciucaș, Simai, Abrudan, Gal, Totorean, Chisbora! NU MAI PERMITETI PUBLICAREA UNOR NUME! NU SUNT PERSOANĂ PUBLICĂ! NU LE MAI PERMITEȚI LUI SANDU ȘI CHRIS SA FACA ASTA! OPRIȚI-VĂ!!!
Postat 26 Ianuarie 2018, 21:27 de TDS
ZIC
@Sandu1201: Decide-te! Ori la per tu, ori cu...domnule!
Postat 26 Ianuarie 2018, 21:15 de TDS
MELCII
@Sandu1201: M-am lămurit!
Postat 26 Ianuarie 2018, 21:12 de TDS
Domnule SARCA. Ai rezolvat ceva cu asta???
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ "GUVERNULUI MEU" ȘI DNA „După cum BIHOREANUL a mai scris, primarul Ilie Bolojan a făcut diligenţe pentru modificarea acestei legi având în vedere decizia BEC conform căreia legislaţia în vigoare permite doar organizarea unui referendum de interes naţional simultan cu orice formă de alegeri. "Am solicitat pe 27 aprilie Guvernului României promovarea unei ordonanţe de urgenţă, întrucât prin interzicerea organizării unui referendum autorităţilor locale li se încalcă autonomia locală", a declarat primarul în şedinţa de Consiliu Local de marţi, în care s-a şi votat calendarul referendumului privind Oradea Mare, în speranţa unei decizii favorabile a Guvernului.”. ( din săpămânalul local BIHOREANUL ) Vă întreb, D-le DACIAN JULIEN CIOLOȘ , Guvernul joacă precum îî cântă cetățeanul BOLOJAN, întâmplător lider PNL? Nu vi se pare că ne aflăm în prezența unui TRAFIC DE INFLUENTĂ? /Art. 291: Traficul de influenţă (1)Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent./ Se poate modifica o astfel de lege prin OUG ? Delegarea legislativă ARTICOLUL 115 (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1) . (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3) . (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. CARE ESTE URGENȚA ÎN ACEST CAZ ? SATISFACEREA SETEI DE PUTERE ABSOLUTĂ A DICTATORULUI LIBERAL ILIE GAVRIL BOLOJAN ? Cunoașteți Codul de conduită în materia Referendumului elaborat de Comisia de la Veneția ? Știți că CCR a statuat că orice modificare în materie referendară se aplică după un an ?
Postat 26 Ianuarie 2018, 19:56 de Sandu1201
Tds
În ziua votului te îmbraci la costum????
Postat 26 Ianuarie 2018, 19:23 de Sandu1201
Cel mai anemic ministru al sanatatii de la Carol Davila incoace !?!
De unde sa stie Ghilea ca prietenii lui sunt mediocri ori amatori ... alta categorie nu are prin preajma !?!
Postat 26 Ianuarie 2018, 18:38 de WinDos
tine-o pe sinceritate
Maistre Ghilea ai fost sincer, dar calitatile matale la aceasta declaratie se opresc aici: iti lipsesc putzina calitate intelectuala, niste educatie, ceva profesionalism si niste trasaturi de fizionomie care sa ne ajute sa te deosebim de "ceilalti", de "colegii" din PSD. Problema PNL si a alegatorilor onesti di Romania este aceea ca oameni ca Matale ati populat acest partid istoric si prin aceasta ati clonat PSD (in cazul nostru n-a fost greu , Matale provenind din PSD). De aici si sintagma: "n-ai cu cine vota!". Ca o concluzie, PNL are doua variante de evolutie: plecati voi clonele PSD si partidul se poate salva, sau ramaneti si faceti ce stiti voi si PNL se duce unde sta PNTCD (in pixul lui "ala mic si cu capu' mare".)
Postat 26 Ianuarie 2018, 15:51 de decalog
TACETI
BĂ NOPTATECULE ! Tot nu te potolești ? Iar tu, Coană Floareo taci ! Că pe vremea PDL -ului nu s-au scumpti ouăle ! Dar s-au tăiat salariile ! S-au impozitat pensiile ! De-aia a apărut USL-ul. Chiar nici o jenă ? Chiar nu ți-e frică de Dumnezeu ? Mie nu ! Dar tu ești creddincioasa credincioaselor ! Și se mai pozează și Cupșa ! Dacă n-aș sti ce știu despre baschetbalist !
Postat 26 Ianuarie 2018, 14:55 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON