URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 10 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Februarie 2016, 14:59

Liberalul Cupşa, optimist că legislaţia privind achiziţiile publice va fi mai bună printr-o înţelegere cu PSD

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul liberal de Bihor Ioan Cupşa consideră că modificarea legislaţiei achiziţiilor publice prin adoptarea unui pachet de patru legi – privind achiziţiile sectoriale, achiziţiile autorităţilor publice, concesionarea serviciilor şi lucrărilor, şi remedierea şi căile de atac în materie de achiziţii publice – vor avea drept consecinţe achiziţii mai eficiente, "astfel încât să se achiziţioneze bunurile, serviciile şi lucrările de care este cu adevărat nevoie şi cu maximum de rezultate pozitive din punct de vedere social".

De jos în sus

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, Cupşa a spus că este de salutat colaborarea între PNL şi PSD pe această temă, având drept consecinţă decizia ca "dezbaterea să fie amplă şi să fie implicaţi toţi factorii de răspundere şi beneficiarii achiziţiilor publice".

Cupşa a afirmat că munca la modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice a început anul trecut, când au avut loc dezbateri ale organizaţiilor profesionale, în toamnă fiind sesizat Senatul, iar la începutul acestui an Camera Deputaţilor, aşa încât la finalul actualei sesiuni a Parlamentului noul cadru legislativ să fie adoptat, dar numai după "o foaie de parcurs" în care sunt implicate, de asemenea, toate structurile profesionale, administrative şi sindicale reunite în Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României. "Tindem ca acest pachet legislativ să fie unul al consensului, să ţină cont de poziţia profesioniştilor şi de nevoile societăţii", a spus Cupşa.  

Acesta a subliniat că la dezbaterea pachetului participă, între alte multe organizaţii, Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Comunelor, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Consiliul Naţional al Rectorilor, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Camera de Comerţ Româno-Germană şi cea Româno-Americană, Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, uniuni patronale şi federaţii sindicale.

Flexibilitate, dar şi rigoare

Deputatul liberal a prezentat câteva dintre schimbările esenţiale ale legislaţiei, arătând că una dintre cele mai importante constă în faptul că autorităţile contractante nu vor mai fi obligate ca la atribuirea contractelor de achiziţii să ţină seama, exclusiv, de preţul cel mai mic al bunurilor, serviciilor şi lucrărilor, putând opta între acest criteriu şi încă două: costul cel mai mic şi, respectiv, raportul preţ-calitate. "Autorităţile contractante vor putea face achiziţii ţinând cont de specificul achiziţiilor şi de interesul local, regional şi naţional", a explicat Cupşa.

Acesta spune că o altă modificare esenţială este faptul că, dacă până acum aşa numiţii terţi susţinător (care susţineau ofertele unor participanţi la licitaţii prin resurse financiare, tehnice şi umane) nu erau traşi la răspundere, în baza proiectului legislativ aflat acum în dezbateri vor putea fi responsabilizaţi. "De cele mai multe ori, terţii susţinători din start nu făceau decât să acopere formal ofertele, fără însă să aibă nici cea mai mică intenţie să facă acest lucru, pe viitor autorităţile contractante vor putea să-i tragă la răspundere", a spus deputatul.

Proiect în dezbatere

Cupşa a arătat, de asemenea, că se urmăreşte şi rezolvarea problemei subcontractanţilor, care erau angajaţi, dar neplătiţi de ofertanţi, astfel că fie aceştia au ajuns în dificultăţi financiare ori chiar faliment, fie lucrările nu au fost finalizate, fie ambele la un loc, cum s-a întâmplat şi în cazul Autostrăzii Transilvania. "Subcontractanţii vor putea fi plătiţi direct de autorităţile contractante, dar şi schimbaţi în timpul derulării contractelor", a explicat liberalul.

În fine, Cupşa a mai spus că noul cadru va soluţiona şi modul în care se rezolvă contestaţiile, dar şi abuzul de contestaţii, ştiut fiind că multe contracte nu au putut fi încheiate ori finalizate din cauza proceselor deschise de ofertanţii care pierd licitaţiile. "Se încearcă normarea unei proceduri administrative şi judiciare care să se desfăşoare cu celeritate, în termene cât mai scurte, atât pentru CNSC (n.r. – Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), cât şi pentru instanţele de judecată", a spus Cupşa, adăugând că termenele de soluţionare, atât administrativă, cât şi judiciară, nu vor putea depăşi 15 zile. "Încercăm descurajarea contestatarilor profesionişti, astfel încât dacă au pierdut definitiv un anume număr de contestaţii într-un anumit interval de timp să nu mai poată participa la licitaţii şi să fie şi sancţionaţi", a explicat deputatul liberal.

Cupşa a afirmat că proiectul pachetului legislativ va mai fi în dezbatere publică încă trei săptămâni, iar propunerile diferitelor organizaţii se vor putea transforma în amendamente la proiect, iar întregul ansamblu să fie adoptat până la finalul sesiunii Parlamentului, adică până în vară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
multumim
nu o daT nimic americani evetual o luat cati oameni de stiinta cati popi o dat fac lui negru(t)?
Postat 27 Februarie 2016, 00:01 de pcr
buna ziua
si cati oameni o intors la emanuel?
Postat 26 Februarie 2016, 23:59 de pcr
HEY BROTHER!
@pcr : ei , na , te iei de biata femeie ? Ce americanii ei nu ne-au dat leagane si tobogane pentru copii ? Acuma si ea cu ce poate ! Oricum astept sa vad daca PNL - ul o mai baga la parlamentare ?! S-ar putea sa o impuna fratii nostri americani !
Postat 26 Februarie 2016, 23:34 de TDS
bolovan
chereches o platit rata la americani?
Postat 26 Februarie 2016, 21:18 de pcr
referendum
cate procente luati la referedum?
Postat 26 Februarie 2016, 20:24 de pcr
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7777 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON