URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
23 Noiembrie 2018, 14:05

Liberalii Ghilea şi Cupşa: DN 76, ruşinea infrastructurii. Fondul Suveran, cea mai mare escrocherie. Moţiune de cenzură pe 10 decembrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputaţii PNL Bihor Gavrilă Ghilea şi Ioan Cupşa critică dur prestaţia guvernării PSD, care de peste un an, de când a reziliat contractele de modernizare a DN 76 de pe teritoriul judeţului, nu a angajat alte firme în locul celor care s-au dovedit inapte să execute lucrările. Pe de altă parte, Ghilea spune că înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este cel mai mare jaf din istoria României, încă un motiv, pe lângă multe altele, pentru care opoziţia va încerca să răstoarne Guvernul prin moţiune de cenzură. De data asta cu şanse, zice Cupşa.

„Subminarea intereselor naţionale”

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri împreună cu colegul Ioan Cupşa, deputatul PNL Bihor Gavrilă Ghilea a catalogat DN 76 drept „ruşinea infrastructurii din România” şi „cel mai mare eşec” în acest domeniu.

Ghilea a amintit că, de peste un an, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, subordonată Ministerului Transporturilor, a reziliat contractul încheiat cu firma orădeană Construct Mod pentru modernizarea celor circa 30 kilometri ai tronsonului Vârfuri – Ştei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către aceasta, fără însă a angaja o alta, care să finalizeze lucrarea, el personal interpelându-l pe această temă pe ministrul Lucian Şova, proaspăt demisionar, fără succes, însă.

De asemenea, Ghilea a amintit că la jumătatea anului CNAIR anunţa atribuirea contractului pentru tronsonul de aproximativ 15 km între Ioneşti – Vârfurile, la un an după ce patru firme au depus oferte, dar fără ca lucrările să înceapă. „Deci este clar că la nivelul CNAIR această investiţie a fost scăpată total de sub control, iar după mai mult de 10 ani de la debutul lucrărilor acestea se află încă în diferite stadii de execuţie, niciunul finalizat”, a spus deputatul.

Tot el a amintit că prefectul Ioan Mihaiu îşi punea speranţele, în urmă cu câteva luni, în numirea unui orădean în fruntea Direcţiei Regionale de Drumuri Cluj, dar degeaba, de vreme ce "nici în mandatul acestuia pe DN 76 nu s-a pus nici măcar o bordură".

În aceste condiţii, Ghilea a afirmat că „organele statului ar trebui să se autosesizeze din oficiu în legătură cu CNAIR şi Ministerul Transporturilor, pentru suminarea intereselor naţionale”, deoarece nemodernizarea DN 76 împiedică dezvoltarea economică şi socială a localităţilor de pe marginea şoselei, pe traseul Oradea – Deva.

„Jaful secolului”

Tot deputatul Gavrilă Ghilea a spus că înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului adoptată săptămâna trecută, este „cea mai mare escrocherie, jaful secolului, cea mai mare lovitură care putea fi dată bugetului României”.

El a amintit că FSDI va „înghiţi” 33 de companii naţionale cele mai profitabile (de la Electrica la Antibiotice SA, de la Loteria Română la Unifarm şi de la Romgaz la Întreprinderea Aeronautică Română), urmând ca toate să fie organizate sub forma unei societăţi pe acţiuni conduse de un Directorat format din 7 membri şi un Consiliu din 9 supraveghetori, toţi numiţi politic, fără ca activitatea să poată fi verificată apoi de nicio instituţie a statului, nici măcar de către Curtea de Conturi, dar care va putea înstrăina active estimate la zeci de miliarde de euro.

„FSDI va administra active extrem de valoroase ce aparţin tuturor românilor, dar nu oferă nicio protecţie împotriva unor decizii arbitrare din partea administratorilor şi managerilor fondului”, a spus Ghilea, precizând că, după ce a atacat la CCR legea de înfiinţare a Fondului, acum va cere şi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.

Şanse pentru un alt Guvern

Pe de altă parte, deputatul Ioan Cupşa a amintit că PNL a atacat cu succes la CCR şi modificările la legile Justiţiei şi la Codurile penale, precum şi la aşa-numita lege a „puşcăriei în sufragerie”, care permite infractorilor condamnaţi la pedepse cu închisoarea până la un an şi jumătate să-şi execute sentinţele la domiciliu.

Cupşa a adăugat că liberalii se vor adresa CCR în perioada aceasta şi pentru anularea OUG 90 şi OUG 92, cele prin care la iniţiativa ministrului Tudorel Toader au fost modificate modificările abia adoptate la legile Justiţiei şi prin care a fost înfiinţată aşa numita Secţie specială de investigare a magistraţilor.

Pe de altă parte, deputatul liberal a anunţat că opoziţia consideră „coapte” condiţiile pentru a încerca răsturnarea Guvernului Dăncilă 2, urmând să depună o moţiune de cenzură în jurul datei de 10 decembrie. „Sperăm să aibă succes şi să vedem un Guvern nou, care să conducă România în mod responsabil”, a spus Cupşa, adăugând că mizează pe voturile a 50-60 de parlamentari din PSD, care „s-au săturat” de Liviu Dragnea.

Întrebat pe ce se bazează, în condiţiile în care mai mulţi „pucişti” din PSD au declarat că nu ar vota o moţiune de cenzură, Cupşa a afirmat că „dacă va fi tot un Guvern PSD, eu spun că vor vota”. La fel, Gavrilă Ghilea a opinat şi el că există tot mai mulţi parlamentari cărora „nu le mai este frică de Liviu Dragnea”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
!!!
@oradea _mea_si_a_ta: Nu știu exact cum e la D-l Nicolicea...voi studia! Dar nu ma puteam abate de la subiect! Stiu în schimb cum a făcut liceul D-l Găvrilă Ghilea și ce studii superioare are "pă" la Arad...PS: nu pricep de ce D-l Găvrilă Ghilea simte nevoia să tot dea mesaje prin presă...publicitare gen!
Postat 24 Noiembrie 2018, 09:38 de unom
@neom
pacaliciule, inainte de a pune intrebarea ce te caracterizeaza, te sfatuiesc sa il intrebi pe nicolicea de ce facultatea lui de drept si a nevestei sale a durat 2 ani? Sa nu raspunzi ca e un geniu, ca faptele si vorbele spun totul. Ca si despre tine, de altfel ... Tu pari ca ai minte doar cand nu spui si nu faci nimic. Poate la fel ar parea si nicolicea, dar din pacate el are un cuvant greu de spus in viata acestei tari. Si nu in sens pozitiv. By the way, articolul se referea la un drum inceput acum multi ani si neterminat, desi gunoaiele psd-iste se tot lauda ca il vor face la anul. Si tot la anul este gata de multi ani.
Postat 23 Noiembrie 2018, 23:43 de oradea_mea_si_a_ta
?
D-l avocat ne poate explica de ce facultatea lui de drept a durat 6 ani/a se vedea CV-ul postat la CD/si nu 4 la zi sau 5 la FF?
Postat 23 Noiembrie 2018, 22:07 de unom
Doi la un RON ...
Din 2004 încoace până-n urmă cu aproape doi ani când au revenit tâlharii PSD ... trecuseră fix 12 ani !?! Guvernările au fost pe rând ale PNL și ale PD, adunate acum în noul PDL care își zice tot PNL încă !?! Nu i-am auzit pe pițigoii ăștia doi să comenteze pe atunci că nu se face treabă la drumuri !?!
Postat 23 Noiembrie 2018, 18:22 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4133 RON
  • 1 EUR = 4.8246 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON