URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2019, 18:00

La loc comanda! Consiliul Judeţean Bihor nu mai dă bani primăriilor de oraşe să-şi renoveze şcolile prin „concurs”, ci „pe priorităţi” discutabile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Judeţean Bihor a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că - după ce într-o şedinţă din 13 mai a Agenţiei de Dezvoltare Durabilă, căreia i-a alocat prin bugetul pe 2019 o sumă cu 45 milioane lei mai mare decât anul trecut, fiecare oraş bihorean va primi 100.000 euro plus TVA pentru a reabilita unităţi de învăţământ - de marţi şi până joi "a avut loc o serie de întâlniri de lucru între reprezentanţii CJ Bihor, ADD şi primării", stabilindu-se o nouă regulă de alocare a banilor, şi nu competiţia între primării.

Lista "obiectivelor" demonstrează, însă, că sub pretenţia că fondurile ar fi pentru reabilitarea şcolilor, o parte din ele vor fi cheltuite pentru achiziţii de terenuri sintetice ori servicii de... arhivare.

Dacă la începutul săptămânii CJ susţinea că fondurile vor fi alocate pe principiul "primul venit, primul servit", ceea ce sugera că de fapt nu toate oraşele vor beneficia de bani, la finele săptămânii tot CJ afirmă că distribuirea acestora se va face în baza unei prioritizări, din care a rezultat "forma juridică privind Acordul de parteneriat ce urmează a fi încheiat între fiecare unitate administrativ-teritorială şi ADD".

Concret, arată comunicatul CJ, "în prima serie" vor primi bani, câte 450.000 lei, primăriile din Beiuş, Ştei, Marghita, Nucet şi Vaşcău, fără a menţiona însă care au fost criteriile în baza cărora a fost stabilită această ierarhie, ci doar că "şi-au stabilit priorităţile privind obiectivele de investiţii pentru şcoli şi/sau grădiniţe".

Potrivit CJ, în Beiuş ar urma ca fondurile date prin ADD să fie utilizate la reabilitarea unui corp de clădire a internatului Colegiului Ioan Ciordaş, în oraşul Ştei pentru reparaţii şi dotări ale bazei sportive a şcolii gimnaziale Miron Pompiliu, reparaţii la Colegiul Naţional Avram Iancu şi la clădirea internatului Liceului Tehnologic Unirea, precum şi pentru un "sistem supraveghere video pentru patru locaţii şi teren sintetic (covor)".

În Marghita, banii daţi de CJ către ADD vor fi daţi, mai departe, de către ADD pentru "pregătirea unui studiu de fezabiitate pentru dotarea şi modernizarea Liceului Teoretic Horvath Janos", dar şi pentru realizarea unui "proiect tehnic şi de execuţie pentru C1 care reprezintă un teren sintetic de sport".

La Vaşcău, fondurile CJ direcţionate prin intermediul ADD vor fi utilizate pentru reabilitarea centralei termice, grupurilor sanitare, pentru achiziţia de aparatură la cabinetul de informatică şi de mobilier, dar şi pentru reabilitarea sălii de sport şi dotarea unor terenuri de sport ale şcolii generale Nicolae Bogdan.

În Valea lui Mihai, din banii CJ primiţi prin ADD, primăria a declarat că va reabiita şarpanta şi învelitoarea Liceului Tehnologic nr. 1 şi va achiziţiona echipamente pentru atelierul de lăcătuşărie şi pentru cel de comerţ.

La Nucet ar urma să fie făcute reparaţii la atelierul şcolii gimnaziale, iar la Săcueni banii vor fi împărţiţi între Liceul Teoretic Petőfi Sándor (pentru "obţinerea autorizaţiilor de funcţionare" şi achiziţia de "aparate şi instalaţii tehnologice de ultimă generaţie") Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea (pentru "servicii de arhivare, sistem supraveghere şi dotarea atelierelor, laboratoarelor şi internatului") şi şcoala gimnazială Toldy din Sânnicolau de Munte (pentru "instalaţia de încălzire a grădiniţei din Cubulcut + reparare acoperiş şcoală în Sânnicolau de Munte").

Conform comunicatului CJ, "în zilele următoare vor fi transmise şi celelalte liste de priorităţi, respectiv vor avea loc încă patru întâlniri de lucru în sala de şedinţă a Consiliului Judeţean Bihor", termenul limită de "finalizare a acestui parteneriat" între CJ, ADD şi primăriile de oraşe fiind luna noiembrie.

Până în prezent, CJ nu a justificat de ce, în loc să aloce fonduri direct primăriilor, o face prin intermediul ADD, singurele explicaţii logice fiind că, pe de o parte, şefii instituţiei vor să evite votul consilierilor judeţeni, iar pe de altă parte că vor să justifice existenţa, cu tot mai mulţi angajaţi, a Agenţiei. Adică un fel de CJ paralel...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON