URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2020, 07:57

La închisoare! Fără permis la volanul unui Audi A6, un orădean a izbit un pieton pe zebră şi a fugit de la locul accidentului

La închisoare! Fără permis la volanul unui Audi A6, un orădean a izbit un pieton pe zebră şi a fugit de la locul accidentului foto: generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean în vârstă de 38 ani a fost încarcerat, miercuri, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 9 luni de detenţie pentru că, primăvara trecută, aflat fără permis la volan, a luat pe capotă un pieton care traversa regulamentar strada, iar apoi a fugit de la locul faptei.

Accidentul s-a produs pe 4 aprilie, anul trecut, în jurul orei 12, pe Bulevardul Dacia. Aflat la bordul unui Audi A6, Alin Marian Suciu, a acroşat un septuagenar care traversa strada pe trecerea de pietoni. Bătrânul a fost luat pe capotă şi a căzut pe asfalt şi a sunat la Poliţie, reclamând faptul că şoferul care l-a lovit a oprit maşina, apoi i-a spus că trage mașina pe partea dreaptă a drumului ca să-l ajute, însă, în loc de asta, s-a făcut nevăzut. Victima a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale.

Fugarul s-a prezentat a doua zi dimineaţa la Poliţie, recunoscând comiterea accidentului şi susţinând că a ezitat întrucât i-a fost frică pentru că mai este cercetat pentru alte infracțiuni la regimul circulației și nici nu deține permis de conducere.

Suciu a fost trimis în judecată trei săptămâni mai târziu, pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă  permis de conducere şi părăsirea locului accidentului, fiind condamnat definitiv, miercuri, la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni de închisoare.

Perseverent...

Potrivit hotărârii judecătoreşti consultată de BIHOREANUL, instanţa a avut în vedere „ starea de pericol creată prin acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către inculpatul care nu posedă permis de conducere, prin urmare nu avea deprinderile, nici cunoștințele teoretice și practice necesare pentru o astfel de activitate, punând astfel în pericol siguranța persoanelor și a bunurilor din zona sa de acțiune, pericol care s-a și concretizat prin accidentarea persoanei vătămate chiar pe trecerea de pietoni, urmată de părăsirea locului accidentului fără permisiunea organelor în drept”.

Magistraţii au invocat, însă, şi „perseverența infracțională a inculpatului” care, anul trecut, a comis într-o perioadă de circa 5 luni nu mai puţin de trei infracțiuni rutiere în Oradea.

În seara zilei de 7 ianuarie 2019, de pildă, beat şi fără permis la volan, a rănit o persoană şi a distrus şase maşini pe Bulevardul Ştefan ce Mare. Atunci, bărbatul se afla la volanul unui BMW şi rula pe banda întâi de circulație, înspre strada Matei Corvin. Din pricina beţiei şi a vitezei, Suciu a acroșat din spate un Peugeot condus de un orădean de 39 de ani, din Oradea. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în alte cinci autoturisme, parcate regulamentar în parcarea amenajată pe partea dreaptă a carosabilului.

Două cu suspendare, ultima cu executare

Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei de 31 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism şi cu un dosar penal pe numele lui Suciu pentru conducerea unui autoturism fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv vătămare corporală din culpă. Bărbatul nu a fost trimis, însă, în judecată, semnând un acord de recunoaştere cu procurorul, prin care a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere, pe o perioadă de probă de 2 ani şi 6 luni.

Şi asta nu e tot. Pe 15 mai, deci la o lună după ce a comis accidentul rutier pe Bulevardul Dacia, bărbatul a fost prins din nou în trafic. Aflat la o petrecere în vecini şi rămas fără băutură, Suciu s-a oferit să meargă personal la magazin, însă pentru asta a furat Mercedesul gazdei. A avut, însă, ghinion. A fost oprit de poliţiştii Serviciului Rutier pe strada Uzinelor din Oradea, care, văzându-i cazierul, l-au reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzele de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Alin Marian Suciu a fost ridicat, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri, fiind încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON